Sociologic, nevoile primare ale românilor sunt, în ordine (și nu e nici o noutate): sănătatea, banii şi dragostea. Ale cui n-ar fi? Firește, cu bani se pot obţine hrană, adăpost, confort, îmbrăcăminte, distracţie. Și cel mai simplu este să fii bogat, nu? Dar cum poți să devii, peste noapte, bogat (altfel decât să te faci politician și să furi din greu)? Căci noi, ne lamentăm pe toate gardurile că suntem lipsiți de șansă, de noroc și de aceea extrem de săraci. Și suntem așa numai din cauza viccisitudinilor Istoriei, cea care ne-a aruncat, nemernic, la confuența tuturor poftelor dușmanilor.
Dar noi nu suntem săraci pentru că ţara noastră nu are resurse naturale sau fiindcă natura este crudă cu noi. Nu, suntem săraci pur şi simplu din cauza atitudinii noastre.
Atitudinea oamenilor face diferenţa dintre cei bogați și ce săraci. Oamenii fac ţările bogate şi tot ei le sărăcesc. Prin atitudine. Prin respect față de reguli.
Reguli de etică;
Cele privind ordinea şi curăţenia;
Integritatea şi cinstea;
Punctualitatea;
Responsabilitatea;
Dorinţa de perfecţionare;
Respectul pentru legi şi regulamente;
Respectul pentru drepturile celorlalţi;
Dragostea pentru muncă;
Efortul pentru a face economii şi cheltuirea cu chibzuială a agoniselii (a nu te întinde mai mult decât ți-e plapuma, a nu lua credit doar cu buletinul șamd).
Cum ar arăta România dacă cetățenii ei ar respecta aceste simple reguli? Dar câți dintre noi le respectăm, facem din acestea Codul nostru de viață?
Statistica ne arată că, în ţările sărace, numai o mică parte din populaţie se conduce după aceste reguli în viaţa de zi cu zi… Și ce suntem noi? Da, o țară săracă, cu foarte mulți cetățeni extrem de săraci. Deși suntem cei mai vechi pe aceste meleaguri, buricul și leagănul omenirii.
Avem state precum India sau Egiptul, care există de mii de ani, dar sunt sărace. Sunt ţări ca Australia, Noua Zeelandă, care, în urmă cu 150 de ani, erau necunoscute, iar astăzi sunt ţări dezvoltate şi bogate. Și nu e nici o legătură cu resursele naturale pe care acestea le posedă. Avem Japonia, care are un teritoriu mic şi muntos, care nu este deloc potrivit nici agriculturii, nici creşterii vitelor, şi nici nu are petrol sau minereuri, dar este a doua putere economică mondială. Teritoriul său este ca o mare fabrică ce importă materie primă din toată lumea, o prelucrează, iar produsul rezultat este exportat apoi în toată lumea, acumulând în acest mod bogăţia. Avem Elveţia, ţară fără acces la mare, dar care deţine una dintre cele mai mari flote maritime din lume. Care nu are cacao, dar are ciocolata cea mai bună din lume, care în puţinii ei kilometri pătraţi creşte vite şi permite cultura agricolă doar patru luni pe an, deoarece în restul timpului este foarte frig. Dar care are cele mai bune produse lactate din Europa. Şi care ca şi Japonia nu are materie primă dar exportă produse greu de întrecut. O ţară pe care siguranţa, ordinea şi munca au transformat-o în „casa de bani” a lumii.
Nu vorbim nici despre inteligenţa oamenilor pentru a face diferenţa între bogăţie şi sărăcie… Îi avem pe “exilații” noștri din Diaspora, dintre care unii chiar produc excelență pe acolo pe unde sunt. Excelență care nu au putut-o manifesta în mediul de acasă.
Așa că facem buclă către ce v-am zis de la început și tragem unica concluzie posibilă: atitudinea face diferența. Vreți să fiți bogați (nu neaparat în bani și în acumulări materiale), nu fiți nepăsători, indolenți, sau indiferenți!
Doar așa veți avea și o țară ca afară…