Focus

Vremea în care pisica se rupe

 

E tărășenie mare azi în PSD Cluj, nu ești clujean dacă nu știi asta și tind să cred că până și trotinetiștii nostri cei de toate zilele au aflat câte ceva despre speță.

Ce s-a întamplat în fapt? S-a întamplat ceea ce nu se întamplă practic niciodată în politica noastră molcomă, așezată și predictibilă. Un personaj pe cât de cunoscut pe atât de controversat a preluat organizația PSD Cluj. Da, exact acea organizație în care se știe dintotdeauna cine e tatucul, cine e mamuca, cine-s verii primi și toți apartinătorii de acareturi; cine trebuie să fie senator și deputat și cine trebuie redus la tăcere. Unde meritocrația era în cel mai bun caz o ironie adresată oamenilor cu CV solid și o carieră în spate și care se încăpățânau să rămână membri PSD. Unde se știa ce inele se pupă și ce coate goale n-au loc la masa jupânilor. Unde se spală mereu o mână cu alta, mâna bocistă, budistă, tișistă, samd, înspre propășirea tuturor mâinilor participante.

Dacă s-a vrut un șoc real, ei bine, el s-a produs. Dacă s-a vrut o resetare, azi când scriu ea pare sa se producă. Dacă s-a vrut ruperea pisicii, ei bine, nicio parte din ea nu mai e recognoscibilă.

Toți potenții pesediști clujeni ai zilei de ieri, obișnuiți cu dospeala caldă, comfortabilă și cuminte, a lui dolce far niente, se miscă brownian într-un mediu străin și auster, în care reacționează fiecare in funcție de armele pe care consideră că încă le deține.

Nu știu dacă acest proiect va câștiga, dar dacă da, eu cred că poate fi un proiect pilot pentru o “altfel de politică” ca să citez clasici in viață. Ca om care am vazut multe în politică, pot spune doar că emulativ vorbind, ceea ce s-a întâmplat ieri la Cluj, am “trăit” doar la Podemos în Spania la un moment dat. Pentru că da și în politică există momente, iar aceste momente definesc o traiectorie.

 Dacă acest proiect va reuși, culmea ironiei va fi aceea că renașterea unei stângi adevărate se va întampla tocmai la Cluj. Dacă nu,  rămâne consemnat faptul că undeva, cândva,  cineva a fost destul de „nebun” încât să încerce și să creadă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *