În materie de penibilul vinovaţilor pe care cei care ne guvernează îi găsesc ca să-şi justifice lăcomiile, hoţiile, reaua credinţă şi incompetenţa, suntem adevăraţi maeştri. Suntem doctori în “acarul Păun”.
Gabriel Zetea este unul dintre mulţii şi inutilii vicepreşedinţi ai PSD, dar şi preşedinte al PSD Maramureş. Acesta ne vorbeşte despre „grupuri de interese” din Ministerul Transporturilor, formate din bande de funcţionari care sunt înţeleşi cu constructorii de autostrăzi, astfel încât să existe blocaje – acesta fiind motivul pentru care România nu are autostrăzile pe care le putea avea la cât s-a furat din buzunarul românilor în acest scop în ultimii 30 de ani. Generos cu colgii miniştri ai Transporturilor, indiferent de culoarea lor politică, Zetea a susţinut la Digi 24 că “nu este vina vreunui ministru anume”, ci este o „problemă de sistem”, iar în ultimii doi ani s-a încercat “eliminarea sau distrugerea unor grupuri de interese formate din funcționari care erau înţeleşi cu constructorii de autostrăzi astfel încât să existe blocaje”. S-a-ncercat, noi n-am auzit.
Pe vremea lui Ceauşescu, lipsa alimentelor era justificată prin existenţa speculanţilor care-şi făceau stocuri să sugă uleiul şi zahărul poporului. “Acarul Păun” era gestionarul de Alimentară, acel funcţionar public care făcea înţelegere cu magazionerul să existe blocaje. Faptul că se raporta la hectar mai mult decât putea ţărâna Patriei să producă, asta nu se punea – haleala trebuia să meargă la export, să se plătească datoria externă a României. Visul lui nea Ceaşcă pe burta lipită de şira spinării a românilor.
În 1923 a avut loc un accident petrecut într-o gară oarecare, de pe linia Ploieşti-Buzău. Un eveniment care a intrat în istorie prin ancheta făcută cu scopul de-a muşamaliza adevărul şi care l-a scos drept unic vinovat de accident pe muncitorul responsabil cu manevrarea acelor de macaz, pe numele său de familie Păun. Din punctul de vedere al vajnicilor procurori “anticorupţie” din epocă, acarul Păun devalizase şi subfinanţase toate lucrările de revizie de pe respectiva linie de cale ferată, nu lungul şir de miniştri integri, secretari şi subsecretari de stat puşi în funcţii pe criterii politice şi care, ca şi acum, numai din asta trăiau din devalizarea avuţiei ţării. De la Caragiale şi Eminescu încoace nimic nu s-a schimbat în clasa politică din România – fonfii şi guşaţii doar s-au înmulţit şi şi-au pasat locurile călduţe generaţiilor următoare, indiferent de regimurile politice care s-au prăvălit peste România.
Deci „acarul Păun”, este sinonim cu “ţap ispăşitor”. Greşelile, reaua credinţă, lăcomia şi imbecilitatea adevăraţilor responsabili, în ciuda evidenţei, se plătesc de către acest “acar Păun”.
După 1989, întreaga populaţie a României s-a transformat în “acarul Păun”. Răspundem cu prezentul şi viitorul pentru toate lăcomiile şi imbecilităţile fonfilor şi guşaţilor noştri. De la devalizarea Bancorex, la acest război anticorupţie, în care, de fapt, indivizii aceleiaşi găşti îşi dau la gioale cu Justiţia, românii sunt cei puşi să plătească toate aceste accidente ale istoriei care ne sunt politicienii. Plătim cu toată lipsa de coerenţă a dezvoltării economice şi politice a României. Plătim că aşa suntem obişnuiţi, să ne şi bucurăm că aparţinem găştii “corecte” atunci când plătim. Cu sănătatea, cu viaţa, cu prezentul, cu viitorul.
Şi, niciodată nu ni se pare suspect, că “ai noştri” sunt extraordinar de superbi şi coerenţi în deziderate numai când sunt în Opoziţie şi că uită tot ceea ce au zis imediat ce au cârnatul şi pita sub cuţitul guvernării personale. Că fiecare războinic al anticorupţiei una zicea când era de partea balanţei Justiţiei şi fix contrariul când se nimereşte în calea sabiei acesteia. Între declaraţiile date de Udrea cu privire la “oprimarea politică” şi “înscenările” Justiţiei şi cele date de Kovesi pe treptele Inspecţiei judiciare nu există nici o diferenţă. De ce a dispărut din limbajul doamnei de fier a Justiţiei române încrederea în fix Justiţia română? Unde sunt “pasul în spate” şi “încrederea în judecată” şi “probarea nevinovăţiei” pe care le recomanda fiecărui “puşcăriabil” care se lamenta public cu privire la faptul că este oprimat judiciar?