In vizor

Vrem oraș SMART cu mașini nepoluante, dar nu putem avea stații de încărcare funcționale pentru mașinile electrice

Primarul Emil Boc are același discurs prin care se laudă cu un oraș SMART de cinci stele și cu strategia  municipalității prin care se încurajează mijloacele de transport alternative și mașinile care nu poluează. Boc este nemulțumit de faptul că România și Clujul s-au transformat în cimitire de mașini pe care le acuză pentru polurea excesivă din oraș.

De asemenea, primarul se laudă cu prima stradă SMART și cu primele autobuze electrice, însă cele câteva stații de încărcare pentru mașinile electrice sunt mai mult nefuncționale. 

Curg plângerile clujenilor privind nefuncționalitatea stațiilor de încărcare, dar Primăria nu a reușit să rezolve problema. Posesorii mașinilor electrice susțin că stațiile sunt nefuncționale de mai bine de două luni. 

Stație de încărcare pentru mășini electrice: strada Molnar Piuariu. Încărcarea rapidă nu mai merge de mai bine de o lună iar cea de încărcare lentă are probleme imense la conectare plus te deconectează singură după câteva minute. Stația de pe strada Fabricii de zahăr este defectă de două luni. Stația din Piața Unirii (unde plătim parcare și nici acolo nu reușim să încărcăm mașina) are probleme la conectarea cu aplicația plus după 5 minute mă deconectează și o iau de la capăt. Cei de la suport încearcă să ma convingă teleofnic că nu aplicația este de vină dar nici cu ei la telefon nu am reușit să îmi încarc mașina 

Statia de încărcare de la EVConnect de pe stradă Molnar Piuariu nu funcționează la încărcare rapidă. Serviciul tehnic nu răspunde la telefon, indiferent de numărul de încercări sau ora la care se sună. Stația este așa de multă vreme, se poate încărcă doar la viteză mică, și nu atunci nu e sigur că funcționează. Această firma trebuie să își întrețină aparatul sau să lase pe alții care pot face asta,altfel e doar mobilier urban. 

Firma care se ocupă de aceste stații de încărcare este EvConnect și se laudă că la Cluj-Napoca au ajutat autoritățile să monteze stații Fast Charge în locații cheie ca Piața Unirii sau alte cartiere.

De altfel, clujenii posesori ai mașinilor electrice reclamă faptul că și celelalte stații de încărcare de pe străzile recent modernizate, Regele Ferdinand sau Emil Isac, sunt adesea nefuncționale. Clujul este SMART doar la nivelul declarațiilor primarului Emil Boc. Dacă ești cetățean al acestui oraș și ai nevoie cu adevărat de serviciile promovate de Boc pe Facebook te vei lovi de realitatea care nu mai e la fel de colorată ca și pozele primarului. 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *