Din oras

Vrei să ne plimbăm romantic şi insalubru, printre tomberoane şi saci cu gunoi?

Orice iniţiativă de plimbare romantică pe străzile din centru, în zilele în care se ridică gunoiul, ar trebui înăbuşită din faşă. Bine, dacă nu va place mirosul de resturi menajere şi ambianţa oferită de sacii de gunoi doldora, care aşteaptă cuminţi să fie ridicaţi.

Pe străzile centrale, locatarii cunosc programul angajaţilor care vin şi ridică gunoiul. Însă nu îl prea respectă. Deşi pe străzi se intră mult după lăsarea întunericului după gunoi, locatari ai imobilelor îşi lasă sacii cu resturi de la primele ore ale dimineţii pe scări.

„La noi pe stradă vin luni, miercuri şi vineri. Toată lumea ştie că vin noaptea, însă avem vecini care scot gunoiul de dimineaţă, când pleacă la lucru. Este stânjenitor şi pentru noi, deoarece le-am tot atras atenţia”, susţine o doamnă care locuieşte pe una dintre străzile problematice.

„Cunoaştem situaţia, aşa e de ani de zile, nu e o noutate. Primăria ne permite accesul doar după ora 21, pentru colectarea deşeurilor. Aici deja e vorba de oameni, noi ne facem treaba şi ridicăm deşeurile. De la multe clădiri avem chei de la poartă şi intrăm noi după pubele”, susţine directorul Rosal Cluj.

Însă nu toate scările sau clădirile au pubele. Aşa că gunoiul stă în stradă ore bune. Iar vara, când soarele activează şi încurajează să lucreze mai cu spor toate microorganismele, mirosul devine greu de suportat pentru cetăţeni.

„Abia mă mutasem în chirie, prin agenţie. Şi agenta nu mi-a spus exact când şi cum se scoate gunoiul. Cu o seară înainte văzusem un munte de saci plini, l-am pus şi eu pe-al meu, dimineaţa, când am plecat la firma. Când m-am întors, sacul îmi era în faţă uşii; iar vecinii m-au pus la avizier, la rubrica „aşa nu”. Va daţi seama că nu am mai comis aceeaşi greşeală, însă pare ciudat că o mâna de oameni nu se pot organiza, astfel încât să îşi facă o asociaţie şi să cumpere o pubelă. Fiecare cu sacul lui, cu factura lui„, ne spune şi o locatară de pe Iuliu Maniu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *