Politica

Vorba lui Nea' Iancu: “Treaba statului care-i? Să dea salarii”. A patronului? Să plătească dările. De la 1 ianuarie 2019 a crescut salariul minim. Din pix, “Statul” ia “para-para” cu angajatul de la angajator

Nu numai că a crescut salariul minim pe economie, dar acesta va fi și defierențiat, substanțial mai crescut pentru cei cu studi superioare. În sfârșit, toate fabricile de diplome în care au fost transformate Univeristățile sub patronajul Ecaterinei Andronescu au devenit și utile. În sfârșit toate licențele și diplomele copy-paste vor putea fi valoroficate.

Salariul minim pe economie s-a majorat de la 1 ianuarie 2019, fiind prevăzute și praguri superioare pentru angajații cu studii superioare și pentru cei din sectorul construcțiilor, în anumite condiții.

Potrivit HG 937/2018, salariul minim pe economie a crescut de la 1900 de lei la 2080 de lei brut. De asemenea, persoanele cu facultate care au cel puțin 1 an vechime în muncă în domeniul studiilor superioare vor avea salariu minim brut 2350 lei lunar.

La salariul minim brut de 2080 lei pe lună, salariul net (în mână) primit de angajat este de 1263 lei, iar costul total plătit de firmă, de 2127 de lei.

Dacă salariatul are și persoane în întreținere, el beneficiază de deduceri personale mai mari, iar salariul net crește astfel (prin diminuarea sumei de la impozit):

  • cu 1 persoană în întreținere, 1279 lei,
  • cu 2 persoane în întreținere, 1295 lei,
  • cu 3 persoane în întreținere, 1311 lei,
  • cu 4 sau mai multe persoane în întreținere, 1343 lei.

La un salariu minim de 2350 de lei brut, salariul net (în mână) primit de angajat este de 1413 lei, iar costul total plătit de firmă, de 2403 lei.

Dacă salariatul are și persoane în întreținere, salariul net crește astfel:

  • cu 1 persoană în întreținere, 1429 lei,
  • cu 2 persoane în întreținere, 1445 lei,
  • cu 3 persoane în întreținere, 1461 lei,
  • cu 4 sau mai multe persoane în întreținere, 1493 lei.

Spre comparație, nivelurile de la 1 ianuare 2018 până la 31 decembrie 2018 erau: salariul minim brut 1900 de lei, salariul minim net de 1162 de lei și cost salarial al firmei de 1943 de lei.

Dacă salariatul avea și persoane în întreținere, salariul său net era:

  • cu 1 persoană în întreținere, 1178 lei,
  • cu 2 persoane în întreținere, 1194 lei,
  • cu 3 persoane în întreținere, 1210 lei,
  • cu 4 sau mai multe persoane în întreținere, 1235 lei.

Salariul minim, procedura în REVISAL:

Conform HG 905/2017 privind registrul general de evidență a salariaților, angajatorii au obligația să transmită informațiile privind noile salarii pentru angajați în REVISAL, în termen de 20 de zile lucrătoare de la data producerii modificării, adică de la data de 1 ianuarie 2019.

Datele în registru se completează şi se transmit on-line pe portalul Inspecţiei Muncii.

La încetarea activităţii salariatului, angajatorii au obligaţia să îi elibereze acestuia o adeverinţă care să ateste activitatea desfăşurată de acesta, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă şi în specialitate, precum şi un extras din registru.

Salariul minim în firmele de construcții

Prin ordonanța de urgență 114/2018, se stabilește un salariu minim superior în cadrul firmelor din domeniul construcțiilor, care vine și cu o scutire la impozit și o parte din contribuțiile sociale.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version