Din oras

Viziunea eco-friendly a Primăriei Cluj-Napoca pe dezvoltare-mobilitate-digitalizare: „Să vedem pădurea și să nu ne-mpiedicăm la fiecare copac în parte. Esența este viziunea mare!”

Știm cum va arăta Clujul în următorul deceniu, dar nu știm cum vom face față traficului de mâine.

Rolul unei strategii este să ofere o viziune, apreciază primarul Emil Boc, reconsiderându-l pe filosoful stoic Seneca: „Așa cum am spus, citându-l pe Seneca, atunci când te afli pe mare, important e să știi spre ce port te-ndrepți”, a susținut edilul Emil Boc în ședința de Consiliu local de marți. Acesta a explicat în ce constă așa-numita viziune a instituției pe care o coordonează, realizând o ilustrație cât se poate de eco-friendly.

„Nimic în lumea asta n-a existat fără o viziune”, a menționat edilul Clujului în cadrul monologului dedicat strategiei de dezvoltare clujene pentru următorul deceniu. 

Știm cum va arăta Clujul în 10 ani, dar nu știm cum vom circula mâine

„Să nu așteptați ca strategiile să rezolve problemele operaționale punctuale. Așa cum avem tentația de fiecare dată”, a mai adăugat Emil Boc. 

Dacă viziune nu e, metrou nu e…

„Avem această capacitate de a vâsli în aceeași direcție să ajungem în acel port? Despre asta este vorba și sper ca aceste viziuni să fie înțelese în această manieră și nu într-o manieră strict de tehnicalitate, dacă am pus un kilometru în plus sau în minus, dacă am pus un euro în plus sau în minus, dacă nu corespunde tabelul de la pagina 2 cu tabelul de la pagina 18.

Sunt și acestea importante, dar să nu pierdeți, așa cum v-am spus de fiecare dată, esențialul”, s-a adresat consilierilor locali primarul Emil Boc. 

„Să vedem pădurea și să nu ne-mpiedicăm la fiecare copac în parte. 

Copacul, fiecare, face parte din pădure, dar esența este, repet, viziunea mare!”, a monologat Emil Boc pe seama celor trei strategii ce urmau să fie votate de consilierii locali. 

CITEȘTE ȘI: Strategia de dezvoltare urbană a Clujului pe următorii 10 ani a fost aprobată. Emil Boc a îndemnat la menținerea parteneriatului local de guvernare: „Să uităm lucrurile care ne dezbină…”

„Noi avem avantajul acesta la Cluj că avem un public educat care înțelege mult mai mult decât în altă parte a țării, și prin asta, noi, cei care reprezentăm, împreună cu dumneavoastră, societatea civilă, trebuie să fim factorii care să tragem înainte, în direcția sănătoasă și de mobilitate alternativă”, consideră Emil Boc. 

„Orice proces de transformare trebuie să-l facem împreună cu oamenii. Iar dacă ei nu înețeleg că este pentru ei, și ei înțeleg că este doar o chestiune elitistă, susținută de trei experți care vorbesc fără să aibă contact cu realitatea, nici o măsură nu e sustenabilă.

Trebuie să găsim acel echilibru în care, împreună cu oamenii să mergem în această direcție asumându-ne politici publice, dar în același timp ele să fie sustenabile”, a comentat Emil Boc pe seama însemnătății strategiilor adoptate de Consiliul local. 

Trei strategii mari și late au fost votate în Consiliul local 

Proiect de hotărâre nr. 1

Privind aprobarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană (SIDU), pentru perioada 2021-2030 –  a trecut cu 19 voturi „pentru” și 7 abțineri.

Proiectul de hotărâre nr 2 de pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu localde marți, Privind aprobarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), pentru perioada 2021-2030 – a trecut cu 19 voturi „pentru”, 6 abțineri și 1 vot „împotrivă”.

Proiect de hotărâre nr 3

Privind aprobarea Strategiei de transformare digitală a municipiului Cluj-Napoca – a trecut cu 25 de voturi „pentru” și 1 abținere. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *