Politica

VISUL UMED AL POLITICIENILOR ACESTUI STAT EȘUAT: Naționalizarea Pilonului II de pensii. Și ex-premierul Emil Boc a cochetat cu această naționalizare

Mincinosul ministru de Finanțe, domn’ părinte Marcel Boloș, după ce l-a luat în brațe pe ”nu știu, nu cunosc, n-are cum, este imposibil, mimând în mod abject, pentru unul care declară că e slujitor al lui Dumnezeu, idioțenia utilă, a dat vina marți seară, la Antena 3, pe secretara de stat Daniela Pescaru (foto jos) pentru amendamentul la proiectul de măsuri fiscale ce prevedea naționalizarea pilonului 2 de pensii, de circa 103 miliarde de lei.

”Gândindu-mă la atribuţiile şi responsabilităţile pe care le are un secretar de stat, nu ştiu cum a ajuns să facă amendament. Nu cred, fiind un text care a ajuns în forma, se pare, cerută pentru amendamente, nu cred într-o asemenea acţiune, este soră cu nebunia şi acele active nete care sunt ale oamenilor acolo rămân, în fondurile de pensii private, sunt 103 miliarde lei care sunt în aceste fonduri de pensii private şi discutăm despre un număr de 8,3 milioane de oameni. (…) Trebuie să mărturisesc, acest amendament nu a urmat calea oficială, deci practic el nu a ajuns să fie discutat în comisii, eu nu ştiu să fi ajuns în comisiile parlamentare şi, recunosc, nu cunosc aceste proceduri parlamentare”, a declarat Boloş la Antena 3, potrivit News.ro.

El a fost întrebat în mod repetat cum e posibil ca un secretar de stat fără putere politică reală să ia de capul lui decizia de a propune un astfel de amendament, Boloș a pretins că

”nu cunosc detaliile întregii poveşti şi nici nu vreau să le cunosc, pentru că o astfel de măsură nu cred că poate fi pusă în discuţie şi poate fi pusă în aplicare. Aici discutăm de active nete de peste 100 de miliarde de lei, nu s-a pus niciodată în discuţie (…) E jenant să întreb aceste lucruri care ţin de acţiunile individuale”.

Întrebat dacă o va demite pe Daniela Pescaru, Boloș a spus că

”nu pot eu să o demit, e atributul domnului prim-ministru. Dacă era un lucru care îl discutam şi care – vă mărturisesc că subiectul a fost discutat cu aproximativ o lună în urmă în coaliţia de guvernare şi a ajuns tot în abordarea, să zic aşa, de respingere a acestei idei, şi am crezut că lucrurile s-au potolit şi că urmăm calea cea bună. Măsurile discutate au fost diverse, dar asta nu înseamnă că orice bazaconie discutată, sau inflaţie de idei, cum le-am spus adesea, la masa de lucru a coaliţiei, a fost şi dusă la bun sfârşit”.

Subiectul naționalizării pilonului 2 de pensii a apărut în spațiul public marți dimineață, când parlamentarii PSD și PNL au primit de la liderii de grupuri un fișier ce conținea mai multe amendamente la proiectul de lege cu măsuri fiscale pe care guvernul urma să își asume răspunderea marți seară. Printre amendamente se număra și naționalizarea pilonului 2.

După discuții în coaliție, amendamentul a dispărut, iar premierul Marcel Ciolacu a susținut că această temă nu s-ar fi discutat niciodată.

Ministrul Finanțelor a mai spus că naționalizarea pensiilor din Pilonul 2 a fost discutată acum o lună de coaliția PSD-PNL, la propunerea cuiva „care nu face parte din structurile politice”, dar ideea a fost respinsă.

„Astăzi am aflat şi având în vedere atribuțiile pe care le are un secretar de stat nu ştiu cum au ajuns să facă amendament. Nu cred, fiind un text care a ajuns în forma se pare cerută pentru amendamente, nu cred în această formă este soră cu nebunia şi acele active nete care sunt ale oamenilor acolo rămân. În fondul de pensii private sunt 103 miliare de lei care sunt şi discutăm de un număr de 8.2 milioane de oameni. Sunt nişte decizii pe care nu trebuie să le discutăm. Acest amendament nu a urmat calea oficială, deci practic el nu a ajuns să fie discutat în comisii. Eu nu ştiu să fi ajuns în comisii”, a spus Marcel Boloș, ministrul Finanţelor la Antena 3 CNN.

Referitor la secretarul de stat din cadrul Ministerului Finanţelor din partea PSD, Daniela Pescaru, care a propus acest amendament, ministrul Boloş a spus:

„Este un profesionist foarte bun pe care îl are ministerul şi eu îl ştiu un profesionist de bună credință şi cu valori morale foarte corecte… Nu cunosc detaliile întregii povesti şi nici nu vreau să le cunosc pentru că o astfel de măsură nu cred că poate fi pusă în discuție şi în aplicare. Aici discutăm de active nete de 100 de miliarde de lei şi nu s-a pus în discuție. Este jenant să o întreb eu (pe Daniela Pescaru, secretar de stat în Ministerul Finanţelor, n.red.) de astfel de lucruri care sunt de acţiuni individuale. Nu pot eu să o demit, este de atributul domnului ministru”, a mai spus Marcel Boloș, ministrul Finanţelor, transmite Antena 3 CNN.

Întrebat de la cine ar fi putut veni cu o asemenea idee, ministrul Boloş a spus:

„Nu face parte din structurile politice. Prefer ca acest subiect să nu-l aprofundez pentru interesele ţării noastre. Pentru binele şi interesul României nu ar mai trebui să aprofundăm acest subiect. Instituțiile financiare se uita la noi. În calitate de ministrul al Finanţelor am spus că nu”, a mai adăugat Marcel Boloş, ministrul Finanţelor, mai transmite Antena 3 CNN.

Încercările de naționalizare a pilonului II

  • Eliminarea obligativității a mai fost încercată de două ori, începând cu 2007, când a fost introdus Pilonul II, dar guvernanții din momentele respective au abandonat ideea, după reacțiile dure primite din partea unor instituții internaționale.
  • România a semnat în 2009 un acord cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), Comisia Europeană (CE), Banca Mondială şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) de 20 de miliarde de euro.

În 2010, în plină criză financiară internațională, când România a contractat cel mai mare împrumut de până în momentul respectiv, Guvernul Emil Boc a cerut permisiunea troicii de renunțare la micșorare a contributiei, de la 2,5% din salariul brut lunar, la numai 0,5%, pana la sfarsitul lui 2011. Solicitarea a fost considerată inacceptabilă de către cele trei instituții. Reducerea contribuțiilor a fost considerată atunci de administratorii fondurilro de pensii o „naționalizare” a sistemului.

  • Marele scandal din 2017, când fostul ministru de Finanțe Ionuț Mișa a anunțat naționalizarea Pilonului II de Pensii
  • În iunie 2017, fostul ministru PSD Ionuț Mișa anunța desființarea Pilonului, la sfârșitul anului: “Pilonul II de pensii se va desfiinţa, iar banii se vor întoarce la cei care au cotizat, aceştia având posibilitatea de a opta pentru bugetul asigurărilor sociale sau pentru pilonul III de pensii (facultativ). Vor opta între stat şi privat”.
  • Liviu Dragnea a negat intenția respectivă, dar, până la urmă, guvernul PSD – ALDE a redus contribuția virată la acest Pilon, de la 5,1%, la 3,75%, începând cu 2018, în condițiile în aceste sume ar fi trebuit să crească în 2018, la 6%, conform calendarului din legea de înființare a acestora.
  • La momentul respectiv, în aprilie 2017, ASF a amendat NN Pensi cu 750.000 de lei (1% din capitalul social), după ce compania le-a trimis clienților o scrisoare prin care îi atenționa în legătură cu discuțiile privind eventuala decizie de naționalizare a Pilonului II. Amenda a fost anulată de instanță.

Dar cine este ”Acarul Păun” al lăcomiei politicienilor de la guvernarea?

Daniela Pescaru a fost numită de Nicolae Ciucă în funcția de secretar de stat în Ministerul Finanțelor. Până atunci a ocupat funcția de director general la Direcția Generală de Programare Bugetară. Este cunoscută de mai toți factorii de decizie, fiind cea care prezintă, anual, bugetul lângă miniștri sau chiar în locul lor în Parlament când aceștia lipsesc. Chiar și la bugetul pe 2021 a fost în Comisii. Așa că minciunile preotului finanțist Marcel Boloș sunt de toată jena, mai ales că, la orice întrebare legată de buget, miniștrii se consultă cu ea deoarece îl cunoaște cel mai bine.

A mai fost secretar de stat în perioada 2014-2019. În noiembrie 2019 și-a dat demisia din funcție și a mers pe cea de director general în cadrul acelei direcții.

Ea lucrează în Ministerul Finanțelor din 1991, unde a început ca expert la direcția de programare bugetară, după care în 2003 a devenit șef serviciu în aceeași direcție, în 2007 – director general adjunct, din 2009 director general, iar ulterior a devenit secretar de stat. Deci avem de-a face cu un dinozaur al sistemului care știe foarte clar că nu face de capul ei nimic.

A terminat Academia de Studii Economice – Planificare şi Cibernetică Economică, iar apoi a obținut o diplomă Diplomă de studii postuniversitare de specializare în managementul instituţiilor publice.

Exit mobile version