In vizor

Virusul West Nile a ajuns în România. Ce măsuri trebuie să luăm pentru a ne proteja, în condițiile în care NU EXISTĂ vaccin

Primul caz de infecție cu virusul West Nile din acest an a fost confirmat la Galați, la un bărbat de 80 de ani, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

Anul trecut, în România s-au înregistrat 256 cazuri de meningite/meningo-encefalite cauzate de infecția cu virus West Nile, fiind înregistrate 36 de  decese. De asemenea, țara noastră a trecut prin cea mai mare epidemie cu West Nile din Europa, în 1996. Atunci, peste 500 de persoane au fost infectate și 50 au murit. 

La Cluj-Napoca s-au înregistrat două cazuri în 2016 și două cazuri în 2018. Directorul medical al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase, Briciu Violeta, a explicat situația pentru Ziar de Cluj: „Anul acesta nu am avut niciun caz, în trecut au fost într-adevăr. Undeva spre toamnă crește numărul de cazuri”. 

În Europa, pe parcursul anului 2018 au fost înregistrate 1000 de cazuri de infecție cu West Nile. Pe lângă România, cele mai afectate țări au fost Serbia, Grecia și Italia. 

Cum ne ferim de West Nile?
Riscul infectării cu West Nile există la orice mușcătură de țânțar, în condițiile în care nu există vaccin. Ministerul Sănătății recomandă populației să poarte îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi, să folosească substanţe chimice împotriva ţânţarilor, să folosească plase de protecţie la ferestre, şi să îndepărteze recipientele de apă statută şi gunoiul menajer.

De asemenea, autoritățile locale sunt nevoite să intensifice în această perioadă măsurile de dezinsecție împotriva țânțarilor. 

Ce este West Nile și cum ne afectează?
Aproximativ 80% din persoanele infectate nu prezintă simptome. Restul de 20% pot acuza febră, durere de cap intensă, dureri musculare, vărsături, erupții cutanate. Persoanele peste 60 ani cu afecțiuni cronice sunt vulnerabile. Din fericire, infecția cu West Nile nu se transmite de la om la om, ci doar prin înţepătura ţânţarului. Din păcate, nu există vaccin sau tratament antiviral specific pentru infecţia cu virus West Nile. În faza cea mai gravă a bolii, West Nile provoacă meningită sau encefalită. Simptomele se dezvoltă după 3-15 zile de la contactarea virusului prin înțepătura țânțarului.

Cum a ajuns West Nile din Africa în România?
Primul caz de virus West Nile a fost identificat în 1937, în Uganda. De atunci, virusul s-a răspândit până în America sau Europa, prin intermediul păsărilor. Paradoxal, caii și găinile din gospodării se pot infecta cu West Nile, însă au o rezistență ridicată la virus și sunt șanse minime de deces. La pol opus, omul este extrem de vulnerabil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *