Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat miercuri că se ia în considerare impozitarea întregului lanț de pe piața energiei, potrivit Mediafax. Ceea ce este o imposibilitatea, după cum v-am explicat în editorialul: ”CARITAS-ul energiei în România: 700 de jucători în piaţa energiei ”plimbă” prin bursă dublul energiei produse de România, umplându-și teșchereaua și curentându-i la buzunare pe români. Statul român doar mimează îngrijorarea”.
”Ne gândim foarte mult la o impozitare a întregului lanț de producție, intermediere și furnizare. Lăsați-ne să finalizăm și o să ieșim public” – a declarat miercuri, Virgil Popescu, ministrul Energiei. O declarație pentru proști. Că, așa cum v-am explicat:
”Dar ce fac traderii de fapt? Aceste companii mută volume mari de energie, dar, faţă de furnizori, nu au un consumator final. Energia luată de un trader poate ajunge la un alt trader şi abia apoi către un furnizor şi în final la consumator. Adică o suveică. O suveică care NU POATE FI IMPOZITATĂ. Căci din datele selectate de pe site-ul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, vedem că acum sunt 40 de companii care au doar activitate de trading. Din aceste 40 de companii, 10 au un punct de lucru în Bucureşti şi 2 în Timişoara. Restul sunt înregistrate în Danemarca, Elveţia, Bulgaria, Austria sau Cehia. Inclusiv firmele care au un sediu în România, unele dintre ele, au rulaje zero. În acest context, impozitarea acestor companii este un fel de misiune imposibilă.”
Dacă chiar ar dori să facă ceva cinstit în ceea ce privește șmecherii din energia României, Virgil Popescu ar cere modificarea legii și interzicerea posibilității ca oricine să fie trader. Căci, așa cum v-am explicat, acum două zile:
”alături de traderi, pe zona de tranzacţionare de energie, sunt activi producătorii şi furnizorii, adică acele companii care deservesc un client final. În total, tot potrivit datelor ANRE, sunt circa 700 de astfel de actori, inclusiv companiile de trading. Frumuseţea legală este că fiecare furnizor sau producător poate fi trader la rândul său fără a avea nevoie de o licenţă distinctă de trading.
Prin urmare, un trader nu poate fi şi furnizor pentru că îi lipseşte clientul final. În schimb, toţi jucătorii din piața energiei pot fi traderi. Atunci, devine clar, că este neclar cât din cantităţile puse în vânzare către client fac obiectul tradingului – cât se plimbă acestea pe ”bursă” până ajung în factura clientului final.
Există estimări cum că aproape 60% din energia contractată pe termen lung reprezintă activitate de trading. Practic, tot acest volum de energie ajunge la un client doar în momentul în care traderul, oricare ar fi acela, va putea realiza un beneficiu – și el decide cât de mare să fie acest beneficiu.”
Dar, cum vă explicam, cel mai mare trader de energie este chiar Guvernul României, prin monopolul pe care-l deține pe producători, transportatori, furnizori. Guvernul României a luat caimacul curentării românilor prin facturi. Altfel n-avea bani pentru mite salariale și pensii nesimțite!