Reportaj

„VIP-URI, DESPRE CLUJ” – Victor Rebengiuc: „Revoluția din 1989 am făcut-o în Cluj” (AUDIO)

Astăzi am discutat cu regizorul de teatru și film Victor Rebengiuc. Personalitate marcantă pentru România, Victor Rebengiuc a trăit Revoluția din 1989 în Cluj-Napoca. Deși voia să joace, s-a implicat, atât cât a putut, în lupta pentru libertate. De la Victor Rebengiuc am aflat astăzi că teatrul nu va muri niciodată și că cel mai periculos virus din România este caracterul prost al unor români. La final de interviu, regizorul a adresat și un mesaj pentru clujeni.

VEZI AICI INTERVIUL COMPLET:

Reporter: Când ați vizitat pentru prima oară Cluj-Napoca?

Victor Rebengiuc: E o întrebare grea pentru că asta s-a întâmplat cu mult timp în urmă și nu îmi aduc aminte. Cred că prima oară când am venit la Cluj-Napoca a fost prin anii ’58, ’59, cam așa. Am venit în turneu cu Teatrul Bulandra și am jucat într-o mini-stagiune, la Cluj, am jucat în sala Teatrului Maghiar. Am jucat câteva spectacole și a fost foarte frumos, a fost prima dată când am vizitat Clujul.

Reporter: Ce impresie v-a lăsat?

Victor Rebengiuc: Minunată, pentru că este un oraș superb, așa cum, de altfel, este toată partea de peste munți, din România. Când pleci din partea de la sud, și treci spre nord-vest, intri într-o altă țară, mult mai civilizată decât ce este aici, în sud. Sigur că te bucuri când vezi lucruri frumoase. (…) Prima mea impresie a fost copleșitoare. Clujul a fost foarte frumos și m-a impresionat profund. A fost foarte frumos.

Reporter: Astăzi ce mai știți despre Cluj?

Victor Rebengiuc: Am mai tot venit în Cluj. Am avut niște relații artistice cu Teatrul Național din Cluj, am repetat niște piese acolo, care nu s-au mai jucat. Asta a fost chiar în perioada Revoluției din 1989. Premiera urma să aibă loc pe 21 decembrie. Pe 21 decembrie a fost Revoluția și nu s-a mai întâmplat nimic. Știu când s-a tras, am fost martor atunci, la Revoluția din 1989. Eu am făcut-o în Cluj.

Reporter: Cum a fost la Revoluție?

Victor Rebengiuc: Noi repetam atunci, că trebuia să avem premiera. De o lună eram în Cluj. Repetam, stăteam la hotelul partidului, actualul hotel Victoria. În ziua premierei, stăteam acolo la hotel, mai repetam textul, era dupămasa, mâncaserăm, stăteam și mai repetam textul. Și am auzit niște zgomote. Mie mi s-a părut că sunt împușcături. Nu știam nimic din ce se întâmplă, nu știam nimic de Timișoara. În hotel nu aveam radio. Mariana spunea că sunt porumbeii care se mișcă pe acoperiș. A mai trecut un timp și iar s-au auzit niște împușcături. Am coborât și am văzut în jurul hotelului și a regionalei de partid, erau niște soldați. Un cordon de soldați în jurul clădirilor.

 

Victor Rebengiuc ne-a povestit și despre un grup de tineri care făcea ture de la casa disidentei Doina Cornea, la prefectură, apoi înapoi pe strada disidentei. Atunci a văzut prima dată, cu ochii lui, cum s-a tras în protestatarii pașnici. Ajuns la teatru, Victor Rebengiuc a descoperit că este închis, s-a întors la hotel, iar a doua zi a pornit din nou spre teatru, să vadă care e situația.

 

Victor Rebengiuc: Am auzit, deodată, de la un bloc: „O fujiiiit bestiaaa! O fujit bestiiiaaa!” Noi întrebam ce s-a întâmplat și el: „O fujit, o fujit, haideți sus să vedeți”. Ne-am dus sus la el, în apartament, și am văzut la televizor episodul cu elicopterul care se ridică de pe acoperișul Comitetului Central și pleacă. Apoi ne-am dus la teatru, nu s-a putut juca, am mai stat împreună, am mâncat împreună și după aia am fost la Județeana de Partid, am fost pe balcon, am mai ținut și o mică cuvântare și seara am plecat în București.

 

Reporter: Cum ați reușit să treceți peste perioada de izolare?

Victor Rebengiuc: Eu am reușit să trec. După două operații nu pot să umblu. Și nici nu îmi place. Așa că am stat acasă foarte liniștit, nu am avut niciun fel de probleme. Libertatea mea nu înseamnă terasa, să merg pe terasă, să ies. Libertatea mea înseamnă să stau liniștit într-un loc liniștit.

Reporter: Cum credeți că va rezista industria teatrului?

Victor Rebengiuc: Teatrul nu moare. Dar, în condițiile astea de răspândire rapidă și eficientă a virusului, teatrul nu moare el, dar poate să îi omoare pe alții. Poate să ne omoare pe noi, actorii care jucăm pe scenă. Pentru că vine unul infectat, fără să vrea, evident, și îi infectează pe toți care joacă. În sală, la fel, se poate întâmpla ca doi sau trei dintre spectatori să aibă simptomele acestui nenorocit de virus. Dar teatrul nu moare. Văd că sunt unii care sunt nerăbdători să joace, să riște. Eu nu vreau să risc și aștept să se liniștească lucrurile.

Reporter: Ce planuri de viitor aveți?

Victor Rebengiuc: Ce planuri de viitor să am? Sunt bătrân, am trăit destul, sunt din secolul trecut, un vestigiu. Nu am planuri de viitor.

Mesaj pentru clujeni:

Am amintiri foarte frumoase din Cluj. Este un oraș pe care îl apreciez foarte mult. Mă bucur că aveți un primar care face, totuși, treabă. Se văd lucrurile făcute acolo, de primărie. Clujul s-a schimbat în bine. Mai rămâne de rezolvat problema asta a traficului rutier, dar am prieteni în Cluj, am oameni pe care îi stimez foarte mult și îi iubesc, chiar. Și le transmit tuturor, celor pe care îi cunosc și celor pe care nu îi cunosc, le doresc sănătate, răbdare. Nu virusul e cel care poate nenoroci România, ci caracterele proaste ale românilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *