În 2004, a primit de la Președintele României Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria D – „Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”. Veta Biriș, căci despre ea este vorba, nu mai are nevoie de nicio prezentare. Am povestit astăzi cu artista despre amintirile sale din Cluj și ne-a recunoscut că și-ar fi dorit să locuiască aici.
ASCULTĂ INTERVIUL COMPLET:
Reporter: Când ați vizitat pentru prima dată Cluj-Napoca?
Veta Biriș: Cred că în urmă cu vreo 53 de ani. Prima dată am urcat pe scenă în Cluj-Napoca, am reprezentat, în 1967, concursul „Dialog la Distanță” la Teatru, unde am concurat cu regiunea Maramureș, unde am luat numai note de 10. Și Tudor Jarda, fie-i țărâna ușoară, mi-a spus să cânt fără microfon, că am o voce atât de puternică de nu se aude bine în microfon. Știu că am luat numai note de 10 atunci. Asta e prima mea amintire. Și mai am una foarte importantă. După vreo 6,7 ani, după ce am terminat „Floarea din grădină”, am avut un spectacol la Casa de Cultură a Studenților și țin minte că s-a ridicat publicul în picioare. Eu, la începuturile mele, nu am văzut la televizor, nu am văzut să aclame lumea un artist, să îl strige pe nume. Și când am văzut că s-a ridicat sala în picioare și m-a aplaudat și striga: „Veta, Veta”, am rămas câteva momente și nu știam ce se întâmplă cu mine, nu știam ce se întâmplă cu publicul, nu eram obișnuită. Eram la începuturile mele și astăzi am imaginea sălii de atunci și încă aud în urechi cum striga lumea. Acestea sunt lucruri pe care nu le uit.
Reporter: Ce impresie v-a lăsat orașul?
Veta Biriș: Să știți că eu sunt o iubitoare de Cluj, de clujeni. Mi-aș fi sorit să locuiesc în Cluj. Ador Clujul și pe oriunde mă duc, mă mândresc că sunt ardeleancă. Nu aș spune că mă mândresc cu Clujul dar aș spune că atunci când spui Cluj, spui Dumitru Fărcaș, Florin Piersic, Emil Boc și foarte multe personalități. Clujul pentru mine este orașul cu cele mai multe instituții de cultură, cu oameni foarte calzi și asta se vede din spectacolele noastre când de fiecare dată îmi umplu sufletul de bucurie și de drag.
Reporter: Și astăzi ce mai știți despre Cluj?
Veta Biriș: E un oraș frumos, un oraș în care foarte multă lume cred că și-ar dori să locuiască. Îmi este drag de fiecare dată când vin la Cluj și îl ador.
Reporter: Cum ați reușit să treceți peste perioada de izolare?
Veta Biriș: Eu am trecut foarte ușor. Nici nu am simțit că e o perioadă de pandemie, în afară de faptul că nu avem de cântat. Locuiesc la țară și grădina, livada, curtea și toate lucrurile astea, nu-mi ajunge timpul. Aș lucra mai mult dar nu mă ajută nici puterile să fac mai mult. La țară este foarte multă treabă și nu am simțit. Oricum, și când aveam spectacole nu ieșeam din curte foarte mult. Dacă am o curte frumoasă, nu am simțit lipsa spectacolelor. Chiar mă bucur că am avut o pauză, mă rugam la Dumnezeu și ziceam: „Doamne, nu îmi mai da atâta de cântat că nu mai rezist”. Dar uite că a venit o perioadă când m-am osihnit și acuma plecăm cu forțe proaspete.
Reporter: Cum credeți că va rezista industria spectacolelor după toată nebunia aceasta?
Veta Biriș: Eu mi-am dorit foarte mult să se facă o resetare, o triere, să se mai depună unoaie la fund și să se ridice valorile. Noi suntem, vorba Sofiei Vicoveanca, noi, încet, încet, ne apropiem de capătul drumului dar mi-aș dori foarte mult ca folclorul să rămână că avem, slavă Domnului, foarte mulți interpreți tineri valoroși care au un repertoriu frumos și costume frumoase. Mi-aș dori tare mult să rămână pe mâini bune și să ducă mai departe cântecul nostru tradițional, autentic pentru că nu cred că își dorește nimeni să denigrăm, să falsificăm. Sunt, din păcate destui care fac lucrul ăsta. Eu am simțit, totuși, că românașii noștri își doresc cântecul tradițional.
Reporter: Despre planurile dumneavoastră de viitor ce ne puteți spune?
Veta Biriș: E o întrebare la care nu răspund niciodată. Pentru că nu îmi fac planuri niciodată. Fac ce simt și nu îmi fac planuri. Am fost foarte încântată să îmi refac piesele de acum 50 de ani, am intrat în studio și buf, m-am desumflat și încă nici acum nu le-am scos pe piață.