Cel mai mult l-au fascinat la Cluj Balurile Bobocilor, unde a fost invitat să cânte. Prima dată, însă, a ajuns în orașul din inima Transilvaniei chiar la Casa de Cultură a Studenților. Am vorbit astăzi cu renumitul Mircea Vintilă despre cum a cântat cu Florian Pitiș, despre cum clujenii l-au schimbat și el a pus umărul la schimbarea clujenilor, dar și despre cum pandemia a schimbat lumea artiștilor.
ASCULTĂ INTERVIUL COMPLET
Reporter: Când ați vizitat pentru prima oară Cluj-Napoca?
Mircea Vintilă: În 1975. Atunci, cu mare bucurie, am cântat la Casa Studenților, a fost un spectacol, o nebunie de spectacol. Sala plină, nu eram numai eu. A fost un spectacol extraordinar și de atunci am fost chemat aproape în fiecare an sau chiar de 2, 3 ori pe an. Era cenaclul studențesc.
Reporter: Ce impresie v-a lăsat prima dată orașul?
Mircea Vintilă: Una uluitoare pentru că era o atmosferă studențească. Studenții erau publicul nostru cel mai prețios și cel mai cunoscător. În afară de spectacolele de la Casa de Cultură, noi de multe ori cântam și la acele Baluri ale Bobocilor. Erau înebuniți să fie invitați la început de an. Toată atmosfera aceea era ceva extraordinar. Erau spectacole în țară în diferite locuri, dar spectacolele studențești erau cele mai așteptate și cele mai apreciate. Atârna un aer greu deasupra noastră pentru că nu eram numai noi, cei de pe scenă, erau și cei din sală. Vă dați seama că spectacolul era teribil.
Reporter: Aveți și o întâmplare inedită sau o amintire care v-a rămas în minte?
Mircea Vintilă: Sunt așa de multe lucruri care s-au întâmplat acolo că nici nu mai știu și nici nu știu dacă povestite mai au un efect. Ele trăite sunt prețioase. În orice caz, eram alături de clujeni și clujenii erau alături de noi.
Reporter: Ce mai știți astăzi despre Cluj?
Mircea Vintilă: Tot timpul sunt acolo. Am fost acum câteva săptămâni, am cântat pe o terasă, deși este destul de greu acum de cântat. Nu am avut voie decât 90 de spectatori. Un lucru care m-a impresionat foarte tare. În față erau două mese și mai erau și pe lateral. În prima parte a spectacolului erau niște spectatori și de la jumătatea recitalului, s-au mutat în dreapta și i-au lăsat pe cei din dreapta să vină în față să fie și ei mai aproape de mine și de microfon, să participe mai bine. A fost un spectacol tare frumos. Cele mai tari spectacole rămân tot acelea din cluburile studențești unde ei sunt aproape de tine și cântă împreună cu tine. Acum e mai greu, dar vom aștepta totuși vremuri mai bune când vom putea cânta și în interior și vom putea fi mai aproape unii de alții.
Reporter: Cum ați reușit să treceți peste perioada de izolare?
Mircea Vintilă: Eu am respectat absolut tot ce spuneau doctorii. E destul de greu să te uiți pe fereastră, să nu vezi pe nimeni pe stradă. Vă dați seama, la 8 dimineața eram deja în mașină, plecam spre altă localitate să țin spectacole. Luni de zile să stai închis în casă este foarte greu. Și atunci am zis: hai să fac ceva. Poate reușim să fim, totuși, împreună. Și atunci, mi-am pus pe Facebook. Puneam „Direct de pe canapea”. Mi-am pus telefonul pe masă și fără microfon, fără căști, fără amplificare, am început să cânt. Din două în două zile puneam câte un cântecel pe Facebook. Și vechi, și noi și pe care nu le-am mai cântat în spectacole, și ce mai voiau ei. A fost un lucru impresionant. Am cântat exact exact așa cum cântam pe vremuri și cum cântam la Cluj. Voce și chitară, neamplificat nimic.
Reporter: Cum credeți că va rezista industria muzicală după toată nebunia aceasta?
Mircea Vintilă: E îngrozitor. Aveam spectacol la Teatrul Bulandra, cu toate biletele vândute, cu chirie, organizat, plătit, trebuia doar să dăm spectacolul. S-a amânat în septembrie. Problema e că eu nu cred că în septembrie se va putea ține. Vor fi mari schimbări. Și cu spectacolele în aer liber, nu mai organizează nimeni. Au fost niște încercări, cred că și la Cluj a fost. Vă dați seama, spectacol rock, să îl ții pe ăla la 2 metri unul de altul. Cum să cânți și tu? Cu ce chef să o faci ca să faci asemenea spectacole? E foarte, foarte greu. În orice caz, vor fi schimbări mari, mari de tot.
