In vizor

Viktor Orban, la Tușnad: MAE român mi-a zis ce am voie să vorbesc, ce nu și ce trebuie să evit. Atragem atenția că vom avea președinția Consiliului UE și prioritatea e să obținem aderarea României la Schengen

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a transmis, în discursul de la Universitatea de Vară de la Băile Tușnad, că Ministerul de Externe român i-a transmis un document oficial în care i se spunea ”ce are voie să vorbească, ce nu are voie și ce trebuie să evite”. Ulterior, Orban a demontat în parte fiecare recomandare despre care susține că a primit-o de la oficialii români și a ”atras atenția” că Ungaria va deține președinția Consiliului UE și ”are ca scop prioritar aderarea României la Schengen”.

Premierul Ungariei a mai subliniat că ”cei mari ar trebui să accepte că pe cer sunt două planete-soare”, iar ”părțile opuse ar trebui să se accepte ca părți egale”. Viktor Orbán s-a aflat sâmbătă alături de László Tokés şi Zsolt Németh, preşedintele Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului ungar.

G4Media a prezentat live principalele declarații, conform traducerilor Antena 3, în concordanță cu publicația maghiară Transtelex.

  • În lupta noastră pentru creștinismul în Europa, noi o să avem nevoie de ortodoxia română.
  • În fiecare an cauzează niște dureri de cap care ar trebui să fie subiectele de discuție. Știm de la bun început la ce ne vom gândi cu toții la final.
  • Anul acesta, MAE din România, din câte am înțeles, ne-a venit în ajutor și mi-a zis despre ce am voie să vorbesc, ce nu am voie și ce trebuie să evit.
  • Într-un document oficial ne-au zis, vă fac cunoscut acest lucru.
  • Mi se recomandă să nu vorbim despre lucrurile care pot atinge atingere: simboluri naționale, bine, putem să convenim asta.
  • Dar urez bun venit prietenilor care vin cu steagurile secuiești.
  • Să nu vorbim despre drepturile minorităților, bine, nu vorbesc nici despre asta.
  • Se scrie aici să nu vorbim despre unități teritoriale administrative inexistente din România.
  • Cred că se gândesc la Ardeal și Ținutul Secuiesc însă noi n-am declarat că ar fi unități teritoriale românești.
  • De exemplu, să nu punem în lumină proastă valorile occidentale.
  • Valorile occidentale înseamnă migrație, LGBT și război. Nu trebuie să le punem noi în lumină proastă, pentru că se pun ele singure.
  • Și mai trebuie să evităm discursurile xenofobe sau cu tentă xenofobobă.
  • Ce oferim noi prietenilor români?
  • Dacă președintele României vine în Ungaria și noi îl tot invităm atunci nu noi o să-i stabilim ce poate spune și despre ce subiect.
  • Mai oferim fraților români să ia în considerare faptul că ambiția română cea mai mare și anume aderarea la Spațiul Schengen este susținută de partea maghiară și atragem atenția că din 1 iunie 2024 Consiliul UE va avea președinție maghiară și scopul nostru prioritar e să obținem statutul de Schengen pentru România.
  • România are un premier nou, la mulți ani, să fie sănătos, e al 20-lea premier român de când sunt prim-ministru. Poate la a 20-a încercare ne iese.
  • După al Doilea Război Mondial a fost un echilibru de forțe în lume. Pentru noi au fost primii 45 de ani când anglo-saxonii ne-au transferat la comuniștii sovietici (atunci nu erau atât de supărați pe sovietici ca astăzi) și ceilalți 33 de ani.
  • ”Lăsați China să doarmă. Când se trezește va zgudui lumea”. Conform experienței mele, când omul ia decizii politice trebuie să ia trei planuri temporale. Aceste trei planuri sunt: timpul tactic, strategic și istoric. Dacă încadrarea este greșită atunci decizia îți poate aduce decizii neașteptate.
  • Când doamna Merkel s-a confruntat cu invazia de migranți a încadrat-o în timpul tactic și a spus că va rezolva problema. Astăzi este evident că problematica ținea de timpul strategic.
  • SUA, în anii 70, când decid să elibereze China din izolarea sa, ca să poată rezolva situația cu rușii mai ușor. A încadrat problema în planul strategic, dar această problemă ținea de timpul istoric pentru că acum ne confruntăm cu o forță mai mare decât voiam.
  • Vorbim despre o reîntoarcere a unei civilizații de 5000 de ani și 1 miliard de oameni. China a devenit o forță de producție, depășește SUA, producție de mașini, comunicații, medicamente etc. Ei sunt cei mai puternici în lume pe producție.
  • Cu cât ai PIB mai mare cu atât ai o influență mai mare. Dominanța americană se restrânge în continuu.
  • Cei mai ar trebui să accepte că există două planete-soare pe cer. Părțile opuse ar trebui să se recunoască ca părți egale, indiferent de forțele actuale.

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a ținut un discurs, sâmbătă, la Universitatea de Vară de la Băile Tușnad, după ce miercuri premierul Ungariei a luat masa de prânz împreună cu premierul Marcel Ciolacu și președintele UDMR, Kelemen Hunor.

Discurs revizionist al premierului Orban la Tușnad: ”MAE român mi-a zis să nu vorbesc despre unități teritoriale inexistente în România, dar noi n-am zis că Ardealul și Ținutul Secuiesc sunt teritorii românești”. Alte declarații controversate

”MAE român mi-a zis să nu vorbesc despre unități teritoriale inexistente în România, dar noi n-am zis că Ardealul și Ținutul Secuiesc sunt teritorii românești”, a declarat Viktor Orban, sâmbătă, la Școala de Vară a maghiarilor de la Tușnad.

Premierul Ungariei și-a începutul discursul vorbind despre ”durerile de cap” pe care ambele părți le au când vine vorba de temele pe care maghiarii le vor aborda la școala de vară:

  • ”Dar anul acesta MAE român ne-a ajutat” a transmis ironic Orban, spunând că oficialii români i-au transmis un document oficial în care a fost rugat să nu abordeze sau să evite anumite subiecte

Acesta a continuat:

  • ”Anul acesta, MAE din România, din câte am înțeles, ne-a venit în ajutor și mi-a zis despre ce am voie să vorbesc, ce nu am voie și ce trebuie să evit. Într-un document oficial ne-au zis, vă fac cunoscut acest lucru. Mi se recomandă să nu vorbim despre lucrurile care pot atinge atingere: simboluri naționale, bine, putem să convenim asta. Dar urez bun venit prietenilor care vin cu steagurile secuiești. Se scrie aici să nu vorbim despre unități teritoriale administrative inexistente din România. Cred că se gândesc la Ardeal și Ținutul Secuiesc însă noi n-am declarat că ar fi unități teritoriale românești”, a spus premierul Orban.

Orban a mai spus că i s-a transmis să nu denigreze valorile occidentale:

  • ”De exemplu, să nu punem în lumină proastă valorile occidentale. Valorile occidentale înseamnă migrație, LGBT și război. Nu trebuie să le punem noi în lumină proastă, pentru că se pun ele singure. Și mai trebuie să evităm discursurile xenofobe sau cu tentă xenofobobă (…) Dacă președintele României vine în Ungaria și noi îl tot invităm atunci nu noi o să-i stabilim ce poate spune și despre ce subiect”, a mai spus acesta.

G4Media a prezentat live principalele declarații, conform traducerilor Antena 3, în concordanță cu publicația maghiară Transtelex.

Reamintim că, după discursul din vara anului 2022, televiziunea de stat din Rusia a fost complet impresionată de discursul lui Orbán de la Băile Tuşnad

Anul trecut, Vladimir Soloviov a difuzat acea parte din discurs în care premierul ungar a spus că dacă Trump și Merkel ar fi rămas la putere în Statele Unite și în Germania, nu ar fi fost război, „dar nu am fost atât de norocoși”, scrie cotidianul maghiar Nepszava, citat de Rador.

Soloviov a fost profund de acord cu afirmaţia lui Orbán, şi a menţionat că Donald Trump, Vladimir Putin şi Viktor Orbán împărtășesc valori comune și văd lucrurile la fel.

La cele prezentate de Vladimir Soloviev au reacţionat şi invitaţii emisiunii, însă nu au existat diferenţe majore între opiniile acestora.

Realizatorul emisiunii a făcut mai multe afirmații puternice, potrivit portalului 444.hu. Una dintre acestea a fost că regimul fascist al lui Zelenski este în stare să trimită asasini în toate părțile lumii pentru a se ocupa de cei care i se opun, astfel că se poate gândi şi la faptul că probabil o să vrea să îl omoare şi pe realizatorul de emisiune al televiziunii americane Tucker Carlson, susţinător al lui Donald Trump.

Andrei Sidorov, profesor de științe politice la Universitatea de Stat din Moscova, a spus că Trump și republicanii ar trebui să câștige alegerile din noiembrie. Iar când prezentatorul de emisiune l-a întrebat dacă Rusia ar trebui să ajute în acest sens, a spus: „dacă putem, trebuie să ajutăm”.

Desigur, partea despre declaraţiile rasiste ale premierului ungar nu a fost prezentată în această emisiune, în schimb a fost prezentată pe larg în alte părţi.

Declarațiile lui Viktor Orban care au stârnit reacții aprinse în occident

Viktor Orban a afirmat, în 2022, la Băile Tuşnad, că lumea se află într-un deceniu al pericolelor şi primejdiilor şi că nu credea că piloanele civilizaţiei occidentale vor începe să se dărâme.

În opinia sa, fenomenul migraţionist a împărţit Europa în două şi există o dispută între aceste două părţi.
  • „Problema cea mai spinoasă continuă să fie problema demografică. Sunt mai multe înmormântări decât naşteri. (…) A doua provocare este fenomenul migraţionist, care a împărţit Europa în două. Fenomenul migraţionist a împărţit în două Europa.
  • Pur şi simplu, Occidentul s-a destrămat, s-a împărţit în două. Într-o parte avem ţări, naţiuni, unde avem europeni şi non-europeni, care trăiesc laolaltă. Acele state nu mai sunt naţiuni, acolo sunt nişte conglomerate de popoare.
  • Nu mai putem vorbi, zic eu, de Occident, este vorba despre o structură post-occidentală şi, conform regulilor matematicii, o să se întâmple acea mare schimbare demografică.
  • În acea parte a continentului nostru (…), procentajul populaţiei non-europene va creşte peste 50%. Şi avem cealaltă parte a Europei, a Occidentului, Europa Centrală şi de Est, adică este vorba despre noi. Nu aş vrea să creez confuzie, dar, totuşi, o spun, în sensul spiritual, Occidentul s-a mutat în regiunea noastră.
  • Aici avem Occidentul, acolo avem o structură post-occidentală şi se dă o bătălie între cele două părţi ale Europei. Deci, noi am făcut o ofertă post-occidentalilor, le-am spus ‘lăsaţi-ne în pace să ne decidem fiecare cine cu care vrea să fie vecin şi cu cine vrea să trăiască’. Post-occidentalii au refuzat această ofertă şi au spus ‘nu, noi o să vă transformăm în ceea ce suntem sau am devenit şi noi’.
  • Acum se vorbeşte mai puţin despre migraţie, dar, credeţi-mă, nimic nu s-a schimbat. Bruxellesul şi echipele soroşiste, pur şi simplu, vor ne să ne forţeze să îi acceptăm pe migranţi”, a susţinut Viktor Orban, conform traducerii oficiale, citate de Agerpres.

După aceea, Guvernul ungar s-a apărat, prin purtătorul său de cuvânt Zoltan Kovacs, afirmând că este vorba despre ”o interpretare greşită” din partea unor ”oameni care nu înţeleg în mod clar diferenţa între amestecul de diferite grupuri etnice ale sferei iudeo-creştine şi amestecul de popoare de diferite civilizaţii”.

 

FOTO: Băile Tușnad, 2022 / Facebook

Exit mobile version