Zi lucrătoare. În jur de ora 9 dimineața. Urci în tramvai, te așezi în spate, la distanță mare de alți călători. Tramvaiul înaintează o stație. Se deschid ușile. Urcă doi tineri gelați, la vreo 18-20 de ani, cu ciocate, geci de piele, pantaloni de stofă și cămașă. Amândoi cu cafeluța în mână, unul și cu o țigară fumegândă, ajunsă spre filtru.
„Stinge, mă, țigara, că nu-i voie-n tramvai!”, îi atrage atenția unul dintre tineri celuilalt, care se execută rapid. Intrat deja în noul tramvai mov, proaspăt recepționat de Primăria orașului smart, individul își stinge țigara de talpa pantofului, ridicând piciorul pentru a executa această operațiune ca un câine care ridică laba pentru a-și marca teritoriul. Practic, se pișă pe toți ceilalți călători!
După ce aruncă chiștocul pe jos, tânărul se așază pe un scaun din spate, în dreapta, în fața ta. Prietenul lui se așază pe scaunul din stânga. Îi vezi, dar nu te uiți la ei direct, să nu-ți iei și bătaie de la familia numeroasă pe care le-o intuiești acasă, în zona stației de unde au urcat. Niciunul nu are mască peste orificiile faciale. Își beau cafeaua! Evident că nu au mască! Cum altfel ar putea-o bea?!
Tramvaiul traversează cartierul Iris, ajunge la Gară. Cei doi nu își termină cafeluța, pe care o beau agale, cu gesturi de actriți de film franțuzesc. Plini de importanța gestului. În lumea lor, ei se simt cineva – în tramvai mov, călători prin Cluj în haine elegante, cu talpa la ciocate arsă de la țigările stinse-n tramvai cu gesturi pline de sine, cu părul lung lins cu gel peste cap. Sorb cafeaua cu masca sub bărbie, vorbesc gălăgios, râd, se simt bine, sunt relaxați.
La Gară, un bărbat în vârstă urcă în tramvai. Se așază lângă tânărul din stânga, orientat spre el. Probabil, chiar pe scaunul marcat cu X, pe care nu ai voie să te așezi, ca să respecți distanțarea socială. Nu îl vezi exact, dacă e pe scaunul cu X sau așezat la un scaun distanță de tinerii cafegii, fiindcă te uiți doar cu coada ochiului. Privirea ochi în ochi la pușcărie e un gest de agresiune și cei doi tineri par să fi făcut.
Bătrânul începe să se foiască pe scaun. Ceva nu îi convine. Bodogănește pe sub masca purtată regulamentar, peste nas și gură. Te uiți direct de data asta. Mai are un pic și se ia de nesimțiți, te gândești, pentru că nu poartă mască, fiindcă își bat joc de noi toți, de sănătatea noastră!
Bărbatul însă își smulge masca de pe față, cu un gest larg: „Ce prostie și cu măștile astea!”, își zice în barbă. Nu îți vine să crezi. Tinerii l-au inspirat pe bătrân să facă un gest de frondă și să nu mai poarte nici el masca. Omul nu e nemulțumit că nu poartă tinerii, ci că poartă el!
Acum, pe doi metri pătrați, sunt 3 persoane apropiate, fără mască. Două își beau cafeaua, iar una începe să tușească sec. În fața ta. Tocmai bătrânul.
Te dai jos din tramvai. Ajungi la locul de muncă. Te speli pe mâini, te dezinfectezi, schimbi masca. Speri ca vidul de civilizație din tramvai să nu fi conținut și COVID.
Încerci să vezi și partea plină a paharului. Măcar tramvaiul era mov. E fain la Cluj!