Un bărbat de 52 de ani din comuna Florești și-a pierdut viața într-un accident rutier petrecut pe DJ108C, pe raza comunei Mănăstireni. Bărbatul se deplasa pe drumul comunal 115, iar ajuns la intersecția cu DJ108C, nu a respectat semnificația indicatorului ‘cedează trecerea’, a pătruns în intersecție, fiind acrosat de un autovehicul condus regulamentar de un tânăr de 29 de ani, din comuna Floresti.
Din nefericire, in urma impactului, a rezultat decesul conducătorului auto în vârstă de 52 de ani și rănirea unui pasager din acelasi autovehicul. A fost solicitată intervenția elicopterului SMURD pentru transportul persoanei rănite la spital.

UPDATE:
O autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și unul SAJ au intervenit pentru a gestiona o situație de urgență ca urmare a unui accident rutier produs în apropiere de localitatea Mănăstireni.
Solicitarea a fost primită în jurul orei 10.10, iar la locul accidentului pompierii au găsit o autoutilitară și un autoturism avariate și ieșite în afara părții carosabile.
În autoturism erau încarcerate o femeie și un bărbat, dintre care bărbatul nu mai prezenta stare de conștiență.
S-a acționat pentru descarcerarea celor două persoane, iar pentru bărbat s-au început imediat manevrele de resuscitate. Din păcate corpul bărbatului nu a mai reacționat, în ciuda eforturilor depuse de către salvatori.
Femeia a fost extrasă de către pompieri și a fost preluată de către echipajul elicopterului SMURD și a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din municipiul Cluj-Napoca, pentru investigații și îngrijiri de specialitate. Aceasta era conștientă și cooperantă.