Sport

VIDEO: U-BT Cluj pierde la Sibiu şi deznodământul întâlnirii din play-off se amână

U-BT Cluj a pierdut cu 93-91 meciul 3 al play-off-ului cu CSU Sibiu, disputat luni în deplasare. Întâlnirea dintre cele două formaţii merge acum în meciul 4, care se va disputa miercuri, la Sibiu.

Dacă primul sfert a aparținut elevilor lui Marcel Ţenter, care s-au impus cu 22-17, cel din urmă a fost câştigat tot cu 5 puncte avans, de gazde: 25-20. În sfertul doi s-a consemnat o diferenţă de 2 puncte, 29-27 în favoarea sibienilor, în timp ce sfertul 3 a consemnat egallitate, 23-23.

Finalul a fost “pe muchie de cuţit”: cu puţin mai mult de 1 minut din partidă, Mijajlovic a dus Sibiul în avantaj cu o aruncare de 3 puncte, 91-88, Pasalic replicând cu un alt coş de 3. Harrison a înscris pe final, în ultimele 20 de secunde, din 2 aruncări libere, iar Dykes a ratat ultima aruncare, de 3 puncte, care le putea aduce victoria clujenilor. Conform CJSport.ro, scorul final a fost, în cele din urmă, 93-91 pentru Sibiu, galben-albaştrii fiind purtaţi spre victorie şi de o sală arhiplină.

În meciul 4, cele două echipe se vor întâlni de asemenea la Sibiu, miercuri, 27 aprilie, de la ora 20:00. Mai jos puteţi vedea ultimele secvenţe ale meciului de luni seara, sursa video fiind Ora de Sibiu.

VIDEO – ULTIMELE MINUTE de la meciul de baschet CSU SIBIU – U …

VIDEO – ULTIMELE MINUTE de la meciul de baschet CSU SIBIU – U CLUJ! Sibiul s-a impus cu 93-91! VIDEO complet la http://goo.gl/RV1qq9

Posted by Ora de Sibiu on Monday, April 25, 2016

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *