In vizor

VIDEO Revoluția la Cluj, după 30 de ani: „Ziua în care armata poporului a acționat împotriva propriului său popor”

Aproximativ 100 de persoane au participat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, la Marșul aducerii aminte, marș organizat în memoria victimelor Revoluției din 21 decembrie 1989.

Oamenii s-au întâlnit la monumentul Stâlpi Împuşcaţi din Piaţa Unirii, unde au depus coroane de flori. Comemorarea a fost precedată de o ceremonie religioasă oficiată de mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ. Ceremonia s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare.

În Cluj Napoca au fost împucați, în 21 decembrie 1989, 14 revoluționari în Piața Unirii, 9 la Fabrica de Bere, 3 la Astoria și unul în Piața Mărăști. Vinovații nu au fost trași niciodată la răspundere. 

Victor Lungu a vorbit pentru NCN despre acea zi blestemată. O zi în care oamenii au murit pentru libertate. 

„21 decembrie 2019, 30 de ani mai târziu, decembrie 1989. Suntem în Piața, pe atunci se numea Libertății, cred că acest nume ar fi trebuit să-i și rămână, dar au schimbat-o în Piața Unirii din considerente politice, pe vremea lui Funar. În fine, nu vreau să vă umplu capul, cu date sau cifre, important e să știți că în această piață, un grup de tineri au considerat că nu e de ajuns, că vor mai mult de la viață și e momentul să protesteze pentru toți morții despre care știau deja că e la Timișoara. Motiv pentru care au încercat să oprească mașinile în piață, să vorbească cu oamenii și să-i capaciteze. Nu prea au avut succes, așa suntem noi, succesul vine după ce se întâmplă lucruri. Cert e că 14-15-16 oameni erau aici în momentul în care Armata Română a decis că trebuie să vină să pună capăt acestui act huliganic, cum era el definit de către Nicolae Ceaușescu. Drept pentru care, au trimis două grupe de soldați, practic un pluton, cu ordinul expres „Împușcați-i că nu sunt oameni!”. Aici era o trecere de pietoni, unde 12 persoane au stat în fața soldaților care aveau armele pregătite pe foc automat, după cum s-a demonstrat, cu cartuș de război. Oamenii au spus „nu trageți în popor! voi pe cine apărați?”. Între timp, trotuarul s-a umplut de oameni care priveau efectiv. Momentul în care în mod ilegal soldații au declanșat foc în piață e momentul în care au fost omorâți 12 oameni și răniți alți 26. Ilegal și tot timpul să vă gândiți, în mod ilegal armata poporului a acționat împotriva propriului său popor”, a explicat Lungu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *