In vizor

VIDEO Polițiștii, angajații din penitenciare și grefierii, protest în fața Prefecturii Cluj

Este o nouă zi de proteste la Cluj-Napoca. După ce ieri angajații din sănătate și-au stricat nemulțumirile, azi a venit rândul polițiștilor, grefierilor și angajaților din Penitenciare. Aceștia sunt nemulțumiți de decizia Guvernului de a îngheța salariile bugetarilor.

„S-a luat decizia de înghețare a salariilor polițiștilor fără consultarea partenerilor sociali. Din 2010 am înțeles problemele financiare ale țării și ale societății. Au trecut mai mult de 10 ani în care tot timpul am fost înghețați. Nu înțelegem. Este inadmisibil să fim în prima linie de mai mult de 10 luni de pandemie, să stăm la frontiere, să primim cetățeni care intră în țară, să mergem acasă să îi verificăm, să fim atât de supuși riscului de infectare cu noul coronavirus și totuși să ne înghețe salariile. Avem o singură revendicare. Nu cerem măriri salariale sau compensări de risc. Cerem să fie respectată legea salarizării din 2017 care a fost adoptată atunci, cu ce prevedea atunci. Nimic în plus. Nu e vorba de nicio mărire de salarii”, a declarat Liderul Sindicatului Europol Cluj, Florina Țîrlea.

Protestatarii l-au invitat pe prefectul Mircea Abrudean să coboare în stradă, și să îl anunțe și pe primul ministru Câțu să vină să vadă cum trăiesc oamenii. 

Începând de ieri, 11 ianuarie, polițiștii au început prima formă de protest, și anume nu vor mai aplica amenzi ci doar avertismente pentru a nu mai aduce bani din amenzi la bugetele locale. Următoare etapă a protestului va debuta în 18 ianuarie polițiștii vor refuza orele suplimentare, permanența iar activitățile specifice pandemiei, pe care nu le au ca atribuții în fișa postului nu le mai îndeplinesc.

Acest val de proteste a fost stârnit de Ordonanța de Urgență prin care Guvrnul condus de Florin Cîțu a decis înghețarea salariilor și sporurile bugetarilor la nivelul lunii decembrie 2020. 

„Acest OUG reprezinta o economie la buget de 17 milliarde de lei pentru anul 2021. La primul articol, se mentin in cuantum brut salariile celor care lucreaza in sistemul bugetar la nivelul lunii decembrie 2020. La baza deciziei sta si ceea ce am vazut ca s-a intamplat cu Legea salarizarii, o lege aplicata prost, o lege care promitea reducerea inechitatilor, dar care are o multime de exceptii. In 2020 nu ne-am atins de veniturile din sectorul public si am luat masuri pentru mediul privat. Nici acum nu vor exista taieri, vor ramane la nivelul lunii decembrie a anului 2020”; a declara premierul Cîțu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *