Sport

VIDEO: CFR Cluj a fost eliminată din Cupa Ligii, la penalty-uri, de ASA Târgu-Mureş: “Aşa a vrut Dumnezeu, să pierdem”

CFR Cluj nu a mai avut norocul din optimile de finală ale Cupei Ligii în meciul cu ASA Târgu Mureş, din sferturile competiţiei, fiind eliminată la loviturile de departajare. Dacă în jocul cu oltenii şansa a fost de partea feroviarilor, de această dată oaspeţii au executat mai bine de la punctul cu var şi au câştigat, în final, cu 6-5.

În primele 60 de minute ale meciului clujenii au fost mai periculoşi, Laurenţiu Rus şi Tiago Lopes lovind bara, însă cei care au deschis scorul au fost mureşenii, oarecum împotriva cursului jocului. În minutul 64, Kuku a marcat cu un şut de la aproximativ 16 metri, însă feroviarii au reuşit să evite înfrângerea în minutul 84, Cristi Bud egalând situaţia pe tabelă.

După ce au scăpat de ocazia lui Gabi Mureşan, mijlocaşul ASA-ului trimiţând mingea în bară chiar la ultima fază, clujenii au încercat, fără succes, să rezolve calificarea în prelungiri, iar meciul a ajuns la loviturile de la 11 metri.

Acolo, potrivit CJSport.ro, oaspeţii au ratat primii, prin Marius Constantin, însă imediat Lopes a irosit şi el un penalty, toţi jucătorii reuşind să înscrie mai apoi. Laurenţiu Rus a deschis seria a doua cu un şut peste poartă, însă Belu nu a ratat pentru mureşeni şi şi-a trimis echipa în semifinalele Cupei Ligii.

“Am pierdut calificarea la penalty-uri astăzi, dar să nu uităm că am câştigat campionate, cupe, supercupe la loviturile de la 11 metri. Nu contează dacă meritam sau nu meritam să mergem mai departe, important e că s-a calificat Mureşul, iar noi trebuie să uităm cât mai repede acest meci. Aşa a vrut Dumnezeu, să pierdem”, a declarat Cristi Bud, la Look TV, după meciul cu ASA.

Pentru CFR Cluj au înscris din penalty Nascimento, Andrei Mureşan, Neagu şi Bud, toate cele 12 lovituri de departajare putând fi urmărite mai jos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version