Analiza

Victorie pentru DNA Cluj în dosarul Mită la Consiliul Județean. Decizie luată asupra identității lui Ursache

Completul de judecători de la Curtea de Apel Cluj a transmis la ședința de miercuri, 25 octombrie, decizia luată în cazul desecretizării identității așa-zisului Ion Ursache, martorul cu identitate protejată folosit de DNA Cluj pentru a construi rechizitoriul în dosarul Mită la Consiliul Județean Cluj. 

În fapt, avocații inculpaților Horea Uioreanu, Ioan Bene și Vasile Pogăcean au cerut să se desecretizeze identitatea martorului denunțător cu numele de cod Ion Ursache. Vorbim de acea persoană care ar fi predat la DNA Cluj laptopul ce de fapt îi aparținea celuilalt denunțător, Răzvan Pop. 

Presa a mediatizat în repetate rânduri faptul că nu s-a realizat audierea în simultan a lui Ursache și a lui Răzvan Pop despre care se susținea că sunt una și aceeași persoană. 

Avocatul Alexandru Rîșniță a cerut în această toamnă  ca cei de la DNA Cluj să emită un plic care se conțină adevărata identitate a martorului protejat. La termenul anterior, judecătorii au susținut că au primit plicul respectiv dar că nu au avut timp să îl deschidă și să se pronunțe pe cererea avocatului. 

Însă, la termenul din 25 octombrie, la început de ședință, judecătorul Valentin Chitidean a anunțat că ”se menține starea de pericol, motiv pentru care identitatea martorului cu numele de cod Ion Ursache, rămâne protejată”.

În altă ordine de idei, apelul la sentința ce îi condamnă pe Uioreanu, Bene și Pogăcean la închisoare cu executare se apropie de final. Magistrații Curții de Apel Cluj au anunțat că la următorul termen se va judeca fondul, urmând apoi pronunțarea prin sentință definitivă și irevocabilă. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *