Sport

Victorie istorică pentru U-BT în EuroCup. A câștigat pe terenul deținătoarei trofeului

U-BT Cluj urcă pe locul doi în grupa din EuroCup după o victorie de poveste obținută în fața celor de la Gran Canaria.

31 ianuarie 2024 este o dată care va rămâne în istoria clubului nostru. Gran Canaria Arena a găzduit penultimul meci al grupei B în EuroCup pentru U-Banca Transilvania. Acum câteva zile, în această sală, galonata Real Madrid a fost învinsă fără drept de apel. Pentru trupa lui Mihai Silvășan, n-a contat acest lucru. N-au contat nici cele două absențe importante, ale lui Karel Guzman și D.J. Seeley, întrucât baschetbaliștii clujeni au reușit o victorie colosală, scor 113-111, ajungând astfel pe poziția secundă.

Karel Guzman s-a accidentat în meciul din weekend de la Târgu Mureș, în vreme ce problemele medicale ale lui D.J. Seeley au apărut înaintea confruntării cu spaniolii. Astfel, Mihai Silvășan a readaptat sistemul de joc, însă am găsit cu ușurință drumul spre coș. Primele puncte au venit de la Stipe, apoi americanul Shurna a desprins-o pe Gran Canaria la 10-4. Gazdele au pus stăpânire pe joc, U-Banca Transilvania ieșind în evidență printr-o pasă de alley-oop a lui Stipanović către Mejeris, 21-13. Avantajul a crescut la 37-18, iar Patrick Richard a contabilizat ultimul coș al sfertului întâi.

Actul secund a demarat cu un parțial de 8-0 al transilvănenilor, Jaka Lakovič solicitând imediat time-out. Din păcate, Sylven Landesberg, campion în trecut al Euroligii, ne-a turnat plumb în picioare prin două coșuri marcate la rând. După câteva minute, U-Banca Transilvania și-a revenit și a oferit o evoluție consistentă pe ambele faze. Spre bucuria numeroșilor fani veniți tocmai de la Cluj-Napoca, Emi Cățe a scuturat plasa de la mare distanță, 45-38. Până la pauză, același Cățe a egalat la 54 și a transmis un mesaj clar la interviul de la jumătatea meciului: Vom lupta până la ultima picătură de energie!

Gran Canaria a beneficiat de un joc impresionant al lui Brussino, pe când replica noastră a venit de la Bryce Jones și Patrick Richard. Jones a croșetat defensiva oponenților și a imprimat viteză jocului, iar Richard a punctat în momentele cheie, menținând partida echilibrată. De altfel, am și preluat conducerea grație lui Patrick Richard, 61-63. Nu trebuie omis nici „lunetistul” Jarell Eddie, care ne-a ajutat să mergem în două rânduri la 5 lungimi diferență.

Spre norocul insularilor, a ieșit la rampă pe finalul timpului regulamentar Andrew Albicy, fundașul naționalei Franței, cu prezențe la Jocurile Olimpice, Campionate Mondiale sau Europene. Ben Lammers a egalat la 98, astfel că partida a intrat în prelungiri. În repriza suplimentară, Mareks Mejeris a fructificat o pasă inspirată și a zguduit panoul, 105-109. Gran Canaria a revenit din nou, numai că Emi Cățe a marcat eroic pe recuperare și a declașat hora bucuriei în Las Palmas, dar și la 4.000 de kilometri distanță, în Cluj-Napoca!

Mihai Silvășan, antrenor U-Banca Transilvania

Cu siguranță nu ne așteptam la un astfel de meci. Sunt foarte mândru de jucătorii mei, de felul cum s-au luptat. Au lipsit doi baschetbaliști importanți, dar am găsit resurse pentru a înfrunta una dintre cele mai bune echipe din EuroCup. Am jucat cu mult curaj, cu inimă și am câștigat grație caracterului nostru!

Emanuel Cățe, jucător U-Banca Transilvania

Cum am spus și la pauză, nu am venit aici să renunțăm. Am dat tot ce am avut mai bun din noi pentru a câștiga și sunt foarte mândru de coechipierii mei. Am luptat până la ultima picătură de energie și am urmat aceeași mentalitate, pe care am avut-o tot sezonul. La final, e doar un alt pas, mai sunt meciuri de jucat. Nu am obținut încă nimic și rămânem concentrați.

Sursa: u-bt.ro