Domnia imparatului roman Caligula (37-41 d.Hr.) a fost o perioada istorica fascinanta, neatinsa inca de dogmele crestine. Religia monoteista, care domina lumea moderna, influentand toate aspectele vietii umane, nu exista sub nici o forma sau culoare in timpul lui Caligula. Nimeni nu flutura Biblia, invocand “pacatul” in numele unui singur Dumnezeu, pentru ca nici Biblia, nici “pacatul” si nici Dumnezeul unic nu existau in religiile politeiste si in mitologia lumii greco-romane.
Ideea de ”vinovatie” era complet necunoscuta astfel incat “cainta” era inutila. Nimeni nu cunostea “poruncile divine” cu exceptia unei minoritati nesemnificative de evrei care traiau intr-un colt indepartat al uriasului Imperiu Roman. Sute de traditii si religii diferite au inflorit in timpul Paci Romane (Pax Romana). Oamenii erau liberi sa se inchine unui singur zeu sau zeite ori mai multora sau tuturor divinitatilor daca asa voiau. Nici o religie nu era considerata superioara celeilalte.
Caligula a provocat, in mod deosebit, foarte multe contraverse. Relatarile referitoare la domnia sa abunda in inadvertente devenite adevaruri, in ciuda faptului ca nu sunt sprijinite de documente din perioada in care a condus imperiul (patru ani) sau in anii si deceniile imediat urmatoare. Oponentii lui il invidiau pentru succesul de care se bucura in randul poporului roman, fapt care a fost si una din motivele asasinarii lui de garda pretoriana.
Perioada domniei imparatului Caligula poarta amprenta civilizatiei occidentale, pe care au intemeiat-o, cu trei mii de ani inaintea lui, mari conducatori si oameni extraordinari – din Sumer pana in Egipt, din Babilon pana in Persia sau Grecia pana in Roma. Ei au construit monumente fantastice, orase, drumuri, poduri si canale uimitoare, au scris poeme ravasitoare, au zamislit opere de o frumusete unica in toate domeniile muzelor, au stabilit legi fundamentale, au infiintat institutiile politice, ghildele si comertul, care reprezinta fundamentul epocii moderne, si au organizat societati fara implicarea Dumnezeului unic sau a “poruncilor sale divine”.
Si acum fiti atenti la urmatorul lucru de o importanta covarsitoare: In Antichitate, sexul nu era considerat un pacat! Ideea potrivit careia “sexul de dragul sexului” reprezinta un pacat, ceva rau si imoral, era complet necunoscuta. Preotii, profesorii sau parintii nu se repezeau maniosi asupra copiilor sau adultilot, spunandu-le sa-si controleze impulsurile sexuale. Oamenii ar fi izbucnit in ras daca cineva le-ar fi cerut un lucru atat de absurd.
Ca majoritatea oamenilor care traiau in vremurile acelea, romanii isi incepeau viata sexuala la o varsta frageda, pentru ca se dezvoltau mai repede decat copiii din epoca moderna. Uneori, faceau dragoste cu rudele, apropiate sau indeparate, alteori in locuri publice, asa cum se intampla in timpul banchetelor, sau poate chiar si cu animale.
Fanteziile le erau zamlisite de nenumarati zei si zeite, de semizei, eroi, nimfe, satiri si vrajitoare, care explorau teritoriile sexuale fara limite si oprelisti. Faptele legendare ale acestor personaje mitologice erau asternute pe hartie pentru ca toata lumea sa le citeasca in voie. Picturile, frescele, statuile, obiectele, comediile care prezentau femeia in deplina nuditate, dar si falusuri, penisuri in erectie sau actul sexual explicit, puteau fi vazute pretutindeni.
Cuvantul « pornografie » nu exista. Si nu avea de ce sa existe de vreme ce nimeni nu facea diferenta intre arta care infatisa actul sexual si alte forme de arta. Arta era arta si atat.
Prostitutia era respectata, avand adesea canotatii religioase sau motive corelate cu educatia, constientizarea propriei senzualitati, autoperfectionarea, frumusetea fizica si dorintele naturale. Ghilda prostituatelor din Roma primea fonduri de la clienti bogati si luminati, dar si de la stat, pentr a-i initia pe novici in arta sexului.
Aventurile extraconjugale erau o practica comuna. Nu aveau consecinte grave – in afara de crizele spontane, uneori violente, de gelozie, pe care oamenii si animalele o simt deopotriva atunci cand se tem ca obiectul dorintei lor poate sa junga in mainile rivalilor. Adulterul devenea o problema pentru o femeie casatorita numai daca samanta altui barbat, nu a sotului ei, ii ramanea sadita in pantec. In acest caz, sotul intenta actiune de divort (adesea chiar la cererea consoartei) si acest lucru rezolva problema.
Produsele contraceptive egiptene, obtinute din extracte de acacia (folosite si astazi in fabricarea spermicidelor) si alifiile grecesti, bazate pe ulei de masline, folosite pentru prevenirea unei sarcini nedorite, erau recomandate de vraci si chiar de Aristotel, celebrul filozof si naturalist grec. Bolile venerice erau practic necunoscute. Sifilisul a ajuns in Europa dupa ce Columb a descoperit Americile – la 1500 de ani dupa Caligula.
Avortul era practicat pe scara larga si era permis tuturor femeilor, indiferent de varsta. Virginitatea reprezenta o conditie numai pentru tinerele destinate inca din pruncie cultului zeitei romane Vesta, stapana focului sacru. Dar pentru ca la templu slujeau doar sase vestale, care, dupa 30 de ani, puteau fi dezlegate de juramintele de castitate, putem spune ca virginitatea era o exceptie, nu o regula.
Dezvirginarea era un proces pus adesea in practica de mame sau de moase cu ajutorul unor obiecte sub forma de falus pentru a le elibera pe fete de un “defect” stanjenitor.
Pentru ca oamenii erau liberi sa faca sex, fara ca acesta sa fie considerat un “pacat”, nimeni nu comitea acte sexuale violente precum violuri, torturi sexuale sau crime in serie.
.ro