Politica

Viață de parlamentar – activitate redusă, bani mulți încasați lunar. Cine sunt puținii deputații interesați de problemele clujenilor

Scris de 406

În mai bine de trei ani de mandat, unii deputați clujeni abia dacă au deschis gura de câteva ori în plen. Cât despre propuneri legislative, acestea sunt foarte puține. Cu toate acestea, sunt plătiți lună de lună cu sume care sar de 10.000 lei. Există totuși câțiva parlamentari care sunt foarte implicați în problemele comunității, ceea ce justifică într-un fel activitatea redusă din Parlament. Vă prezentăm o analiză, la rece, a activității celor 10 deputați clujeni. Astăzi, citiți prima parte: Steluța Cătăniciu, Csoma Botond, Emanuel Ungureanu și Adrian Dohotaru.

Steluța Cătăniciu (ALDE) nu a muncit aproape nimic de la preluarea mandatului până acum. Potrivit datelor de pe site-ul Camerei Deputaților, a vorbit de 19 ori în plen, a avut doar 27 de propuneri legislative inițiate, 1 întrebare și interpelare și 2 moțiuni. Atât a făcut în trei ani. Cu toate că munca sa a fost minimă, în fiecare lună încasează sume importante. De exemplu, în decembrie, Cătăniciu a fost recompensată cu o indemnizație de 11.438 lei.

Cătăniciu este unul dintre cei mai bogați parlamentari din Cluj, poate chiar din România. Are cinci terenuri în Cluj-Napoca, Sălicea, Florești și Valea Fânațelor; 4 apartamente în Florești, unul în Cluj-Napoca și o casă în Cluj-Napoca. Deputatul ALDE mai deține și un autoturism Mercedes. Nu are bani în conturi, dar a avut suficienți bani cât să dea împrumut 40.000 lei. La capitolul venituri, a declarat doar indemnizația de parlamentar, în valoare de 125.376 lei/an.

Csoma Botond (UDMR) este aproape la fel de lipsit de activitate ca și colega sa Cătăniciu. Deputatul UDMR a luat cuvântul în plen de 34 de ori în trei ani, a avut 13 întrebări și interpelări, 78 propuneri legislative inițiate și 3 moțiuni. La fel ca toți ceilalți parlamentari, și Csoma Botond este plătit cu o sumă importantă în fiecare lună. În decembrie anul trecut, a încasat 11.194 lei.

În ceea ce privește averea, parlamentarul din Cluj are un teren intravilan și o casă în Cluj-Napoca, un Ford Mondeo și o rulotă. Are două conturi bancare în valoare de 400 lei, respectiv 49.000 euro. De asemenea, are și o datorie de 30.000 euro la Banca Transilvania, cu scadență noiembrie 2020. La capitolul venituri, deputatul UDMR a declarat 123.483 lei din indemnizația de parlamentar.

Emanuel Ungureanu (USR) a luat cuvântul de 60 de ori în plen, a avut 55 întrebări și interpelări, 105 propuneri legislative, din care 12 promulgate legi, 14 moțiuni. Cu toate că activitatea sa în plen nu a fost foarte intensă, este de remarcat implicarea deputatului USR în problemele comunității – vizite în spitale (de multe ori a făcut publice imagini șocante referitoare la condițiile din spitale, a demascat activități ilegale ale unor medici, a avut nenumărate întâlniri cu cetățenii etc), propuneri de legi importante, cum este modificarea Legii transplantului. Trebuie menționat și faptul că de ani de zile, Ungureanu are în grijă zeci de copii dependenți de dializă.

Deputatul USR Cluj a încasat în decembrie 2019 o indemnizație în valoare de 11.438 lei. Potrivit declarației de avere, parlamentarul clujean are un teren agricol în Cluj-Napoca, o cotă parte dintr-un apartament în Cluj-Napoca, trei autoturisme, două carduri de credit în valoare de 13.000 lei, respectiv 7.900 lei plus un cont pentru copii în valoare de 39.700 lei. Ungureanu a donat pentru asociația sa care se ocupă de copiii bolnavi de dializă 29.600 lei și i-a acordat un împrumut în valoare de 98.000 lei. Deputatul USR are și datorii de 157.900 lei la bancă plus 14.300 euro la Porsche Leasing. La capitolul venituri, deputatul USR a declarat 125.376 lei/an din indemnizația de deputat.

Adrian Dohotaru (independent) a avut 47 luări de cuvânt, din care 38 declarații politice, 51 propuneri legislative, din care 10 promulgate legi, 100 întrebări și interpelări, 6 moțiuni. La fel ca și în cazul lui Ungureanu, Adrian Dohotaru este mai degrabă implicat în problemele comunității, respectiv ale clujenilor. De exemplu, Dohotaru a avut numeroase inițiative pentru creșterea spațiilor verzi în orașe, pentru scoaterea în afara legii a folosirii petardelor, inițiative pentru oprirea defrișărilor masive din Cluj. Și deputatul Dohotaru este mereu prezent în comunitate. Pentru munca depusă, Dohotaru a fost remunerat, în decembrie 2019, cu 10.951 lei.

Potrivit declarației de avere, Dohotaru nu are nici terenuri, nici imobile și nici autoturisme. Are însă un depozit bancar în valoare de 400.000 lei, deschis în 2017. La capitolul venituri, a declarat 120.000 lei/an din indemnizația de deputat.

Mâine, vom publica partea a doua a analizei activității deputaților clujeni: Horia Nasra, Cornel Itu, Cristina Burciu, Florin Stamatian, Adrian Oros, Sorin Moldovan.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 7 hours General
    Bă!!! V-ați tâmpit de tot? Aveți un suspect de crimă pe fugă și nu avertizați populația???
  • Acum 8 hours Eveniment
    Un mesaj al zidarilor de acum 85 de ani a fost descoperit la demolarea unui pod din Sibiu: ”Zidari din Cluj cari au executat tincuiala specială din mozaic”
  • Acum 10 hours In vizor
    România Educată e o poveste: 75% din elevi sunt analfabeți digital, o arată un studiu
  • Acum 11 hours Justitie
    CSM l-a exclus din nou pe Cristi Danileț din magistratură. Reacția judecătorului
  • Acum 11 hours Politica
    Ovidiu Cîmpean, viitorul secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene
  • Acum 12 hours PubliNews
    În urma unei investiții de 500.000 euro, Farmec relansează brandul din portofoliu cu același nume
  • Acum 13 hours Eveniment
    FINAL TRAGIC: Tânăra dată dispărută a fost găsită moartă, împachetată în saci menajeri, lângă Aleșd
  • Acum 13 hours De cartier
    Valea Seacă a devenit Valea Plângerii pentru șoferi. În orice moment există riscul producerii de accidente din cauza gropilor
  • Acum 13 hours General
    Paraşutist de la Baza Câmpia Turzii, mort într-un exercițiu militar! Eforturile medicilor de a-l salva au fost în zadar
  • Acum 14 hours Eveniment
    Un bărbat condamnat la închisoare pentru trafic de droguri, prins pe stradă în Cluj
  • Acum 14 hours Din oras
    Clujul Verde: în buricul târgului velo-pietonal, vopseaua nu stă nicicum pe pistele de biciclete
  • Acum 15 hours De cartier
    Parcul Armătura: «Obiectivul nostru este să plantăm, nu să tăiem». Dar ca să plantezi, tre’ să tai
  • Acum 15 hours Eveniment
    ANAF Cluj plătește 470.000 lei pentru stabilirea valorii bunurilor sechestrate
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE