Din oras

Vezi câți bani s-au strâns la Zumbathonul organizat în sprijinul tinerilor dependenți de dializă!

Peste 400 de iubitori de Zumba s-au întâlnit saptamana trecuta la International Ballroom pentru a susține prin donații, dans și voie bună cauza copiilor și tinerilor cu insuficiență renală cronică sprijiniți de Asociația pentru Solidaritate și Empatie Claudia Safta. Showul incendiar i-a avut ca animatori principali pe ce 17 instructori de Zumba din Cluj și invitații speciali ai acestora, Mo Diakite și Alina Duma. 

Alături de pasionații de Zumba din Cluj-Napoca au dansat până la pragul epuizării timp de aproape 3 ore, mame cu bebeluși în brațe, foarte mulți tineri dar și un grup însemnat de oameni în vârstă. Clujenii sensibilizați de suferința unor semeni crunt loviți de soartă s-au mobilizat mai ales prin rețelele de socializare, entuziasmul, empatia și solidaritatea de care au dat dovadă și cu ocazia acestui eveniment, impresionând copii și tinerii care vor veni în tabăra „Speranța dăruiește viață”- In Memoriam Gabriela Miciu care se va desfășura la Hotel Univers T la Cluj-Napoca în intervalul 28 decembrie  2014- 4 ianuarie 2015.

„Suntem extrem de impresionați de entuziasmul și energia iubitorilor de Zumba care au dansat pentru mine și colegii mei de suferință. Am avut un an cumplit, 4 dintre prietenii mei care suferă de aceeași boală cumplită ca mine au plecat printre stele: Daniela Liteanu, Gabriela Miciu, Bora Viorel și atât de dragă, nouă tuturor, fata cu suflet minunat, Delia Grădinaru. Inima noastră plânge după ei. Bucuria de pe chipul sutelor de oameni plini de voie bună ne-au alungat pentru o clipă tristețea din ochi. Am încercat să țin și eu ritmul cu cei care au dansat, a fost epuizant dar m-am simțit extraordinar. Le mulțumesc tuturor pentru ceea ce ne-au transmis ca stare de spirit, pentru afecțiunea nedisimulată a Ramonei, Alinei, Andreei, Loredanei, Soniei, Zitei și a celorlalți instructori de Zumba. Datorită lor mergem mai departe”, a declarat Partnoi Paula, masterandă la Facultatea de Asistență Socială, dependentă de dializă de 11 ani a cărui poveste viață incredibilă o puteți reciti AICI.

„A fost o seară memorabilă, le mulțumesc tuturor colegilor mei instructori care s-au pregătit și mobilizat exemplar pentru acest eveniment, le sunt profund recunoscătoare pentru bucuria pe care le-am adus-o împreună copiilor și tinerilor dependenți pentru supraviețuire de aparatul de dializă de care nu se pot despărți decât pentru 3 zile pe săptămână. Le suntem foarte recunoscători tuturor celor mici sau mai mari care au fost în sală, știu că au participat la eveniment și patru tineri sprijiniți de Asociația pentru Solidaritate și Empatie Claudia Safta: Paula, Cristi, Dumitru și Ilie. Am remarcat în mod special energia pe care i-am transmis-o Paulei care a dansat 2 ore alături de noi, afișând un zâmbet larg, fericit pe toată perioada evenimentului. Am plâns de bucurie. Le sunt recunoscătoare  celor aproximativ 400 de plătitori de bilete și zecilor de clujeni care au făcut donații directe la fața locului. S-au strâns 10000 de lei, jumătate din costurile taberei de la sfârșitul acestui an pentru 49 de copii dependenți de dializă. Sunt sigură că vom mai găsi și alți clujeni generoși dispuși să susțină această cauză nobilă și acești bolnavi vor petrece câteva zile de neuitat la Cluj înconjurați de afecțiunea noastră”, a adaugat Mona Damacus, sufletul organizatoric al evenimentului.

Amfitrionii celei de-a treia ediții a Zumbathonului „We are One” în beneficiul tinerilor cu insuficiență reanală cronică au fost Ștefan și Mishu de la Uzina de Dume – Radio Impuls, încântorii realizatori ai celui mai popular matinal din Cluj-Napoca.

Sponsorii evenimentului: Restaurantul Cantinna din Iulius Mall, Hotel Univers T, Eximtur, Marty Restaurants, Il Caffe, Fresenius Medical Care, SC Calirom SRL, Artur Pataki Videographer, Luciana Vulea-Visual, Andra Dragan Photographer, Home Garden, Punct Media, Lala Graphics.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version