PubliNews

Vești PĂMÂNTENE de la cel mai îndrăgit festival pentru întreaga familie: mama și copilul, în centrul universului Elementum!

Suntem complet cu picioarele pe PĂMÂNT astăzi, pentru că vă comunicăm lucruri extrem de importante și serioase. Nu că până acum nu v-am fi comunicat lucruri la fel de serioase și importante :). Este vorba de cea mai dragă zonă din festival și una dintre cele mai generoase ca spațiu. Acel gen de loc unde vreți să fugiți voi, mămici, cu puii voștri și să aveți la dispoziție tot ce v-ați putea imagina vreodată: fie că vorbim de lucruri elementare, cum ar fi un loc unde să mâncați cu toții, să vă spălați sau să trageți un pui de somn îmbrățișați, fie că vorbim de un loc unde să vă puteți juca împreună în felurite moduri.

PĂMÂNT LINIȘTIT PE MALUL LACULUI

Undeva între zona de camping (acolo unde liniștea e ”la ea acasă”) și zona de spectacol, papa și activități sportive, pe malul liniștit al lacurilor de la Luncani se va afla acest loc în care vă puteți satisface orice nevoie cu/pentru/alături de copiii dvs.  Aici veți întâlni un spațiu frumos amenajat numit Mama&Copilul, unde îi puteți schimba scutecul celui mic, apoi să îl hrăniți- folosind fie fotoliile speciale de alăptare pe care le aveți la dispoziție, sau, pentru cei care au trecut deja la diversificare, cu ajutorul unei adevărate bucătării dotate cu tot ce trebuie- inclusiv scaune speciale de masă pentru copii, normal!

Apoi, când vine vremea unui pui de somn, fugiți în Casa Nani, unde vine Moș Ene pe la gene și vă așezați îmbrățișați în balansoar sau lăsați copilul în pătuț, aprindeți lămpile de veghe, dați drumul la dispozitivele cu melodii de leagăn și vă bucurați de un somn binemeritat. Iar, după câteva ore, când sunteți din nou plini de energie și cu chef de joacă, dați o fugă în PICIPIT by Petit Bebe! La ”pit stopul pentru bebeluși” (dedicat celor sub 2-3 ani), vă așteaptă țarcuri cu bile, tobogane, tunele, balansoare, o saltea cu spumă, un jumper, salteluțe, o groapă cu nisip și centre cu activități. Vom avea și mese senzoriale cu nisip colorat, orez colorat, linte, gris, toate numai bune de vărsat dintr-un vas în altul. Vis, nu-i așa? Și dacă, Doamne ferește, apare vreo durere de burtică sau ne lovim, ne putem baza pe ajutorul prietenilor noștri de la Bebepharm, care vor amenaja o farmacie mobilă dotată cu tot ar putea avea nevoie oricare membru al familiei.

LA GRANIȚA DINTRE ELEMENTELE NATURII ȘI SUFLET…

….este un spațiu amenajat special pentru ceea ce nouă ne place să numim (NE)Conferințe. Un fel de conferințe, dar nu chiar. De ce nu chiar? Pentru că o conferință sună prea pompos! Ce va fi acolo va fi o discuție între amici, vechi și noi, dar cu informații la fel de prețioase ca și când ar fi obținute de la o conferință. Amica șefă sau, dacă vreți voi, moderatoare va fi Cristina Tătar, jurnalist, mămică și povestitor pe Videoblogul copiilor. ”Sunt Cristina, ador copiii și prăjiturile. Cred că zâmbetul ne face mai buni, fericirea ne-o creăm, iar lucrurile simple sunt cele mai frumoase. Mă relaxez citind și scriind povești pentru cei mici, trăiesc într-o veșnică fantezie alături de băiatul meu și mă înconjor doar de oameni pozitivi. Motto-ul meu este simplu: „Într-o zi nu vom mai fi aici, dar în toate celelalte suntem”.

Cristina vă va pune în contact cu toți cei care vin special să vă împărtășească din experiența lor. Una dintre aceste persoane este cunoscutul blogger tătic DaddyCool, a.k.a. Robert Diaconeasa, singurul vlogger caritabil din România (”Amintiri din copilărie”), blogger și activist în zona de responsabilitate socială. Alături de familia sa, vine la festival cu un dublu scop: să relateze ”tot ce mișcă” pentru urmăritorii săi, dar și pentru a-i învăța pe cei mici, dar și pe cei mari, importanța iubirii de semeni și a grijei pentru mediul înconjurător- subiect pe care îl va aborda și în cadrul (NE)conferințelor. ”Pentru cei care nu mă cunosc, sunt foarte implicat în activitățile care țin de copiii din medii defavorizate. Pentru că îmi pasă în egală măsură și de mediu, în iunie pornesc, alături de soția și fiica mea într-un turneu național ecologic. Scopul este să ajutăm o mulțime de copii să înțeleagă cum să aibă grijă de mediul înconjurător și de ce este datoria noastră să avem grijă de mama Pământ, ale cărei resurse nu sunt nelimitate. Parcă face sens să fiu prezent și la festivalul Elementum, nu-i așa?”, ne-a transmis Robert.

De la preocuparea pentru mediu, facem pasul firesc către citit. Despre importanța cititului în viața copiilor încă de la naștere vă va explica Bianca Mereuță, strateg de brand și copywriter cu peste 15 ani de experiență și cu studii universitare și postuniversitare de comunicare și marketing. Este expert în analiză de discurs vizual și iubitor al cărții. Un punct forte al creației Biancăi este faptul că acesta surprinde esența, umanitatea și natura lucrurilor și o comunică pe înțelesul tuturor fără a-i diminua semnificațiile. Obiectivul Biancăi este să se implice activ la dezvoltarea și implementarea unei strategii integrate în vederea educării prin lectură a copiilor și adulților și a creșterii numărului real de cititori. Tocmai în spiritul acestui obiectiv, Bianca va organiza, la Elementum, ateliere de storytelling și un Colț de Lectură de care să se bucure toți micii participanți la festival!

Georgiana Ispas, owner-ul paginii Georgi’s Way, a cărei tema de ”(NE)conferință” este fructele de pădure: câte tipuri sunt și ce putem găsi în pădurile din România, care sunt beneficiile consumului de astfel de bunătăți ale naturii, dar și curiozități despre acestea. Totul se încheie cu prezentarea unor rețete cu fructe de pădure și degustare de bunătăți, binențeles!

Roxana Petre este mamă a doi băieți minunați, specialist în parenting și psihoterapie pozitivă. Cu o experiență de peste 5 ani, ca trainer, şi de peste 11 ani în domeniul consilierii, Roxana sprijină zi de zi persoanele care îi calcă pragul cu diverse probleme şi a coordonat peste 800 de ore de training, desfăşurând programe de dezvoltare personală, seminarii şi workshop-uri, programe de educaţie parentală şi reintegrare socială. Ea este și fondatorul Asociației „Începuturi Sigure în România”, a cărei misiune este să introducă programul de educație parentală “Cercul Siguranței” în penitenciarele din România. Va aduce în atenția voastră un subiect important și delicat în relația părinți-copil: ”Cum să le vorbim copiilor despre sex?”. La Elementum, alături de Roxana Petre veți păși pe calea spre siguranță, ca să reușiți să discutați într-un mod sănătos despre sexualitate cu copiii voștri, o temă care a fost sădită ca fiind ”tabu” în ”copiii din noi”, la pachet cu diverse temeri și rușine.

Terapeutul Alexandra Chira vă va vorbi despre sănătatea coloanei vertebrale și frumusețea pielii, cu masajul Raindrop și cele 9 uleiuri esențiale ale sale. Crede în vindecări alternative, motiv care a și determinat-o să practice terapia Bowen. ”Cu toții ne dorim să fim sănătoși. Eu una, am fost interesată întotdeauna de remedii complementare medicinei alopate. Cu terapia Bowen am intrat inițial în contact din postura de pacient. Rezultatele au fost peste așteptări, astfel încât am decis să dedic timp studiului aprofundat al acestei terapii care (aspect foarte important!) se concentrează pe pacient, și nu pe boală!”

Profesorul Cristina Bojan vă va explica faptul că a avea grijă de tine și familia ta este o necesitate, nu un lux. Va prezenta tratamente naturale și fără efecte secundare pentru părinți, gravide și copii. Toate i se trag de când era profesoară. ”Ca profesoară de biologie, unul dintre obiectivele importante pe care le-am urmărit a fost acela de a le transmite elevilor mei cum să-și îngrijească corpul, printr-o alimentație sănătoasă, prin contactul cu natura și prin sport. Terapia Bowen este încă o metodă naturală prin care poți să ai grijă de tine”, spune Cristina Bojan.

Kinetoterapeutul Cristiana Prunean vă va vorbi despre cum putem să ne îngrijim spatele, gâtul, picioarele, brațele și mușchii cu ajutorul terapiei Bowen și a kinetoterapiei. ”Mișcarea e viața. Îmi place sportul și îmi place să ajut, așa că am ales să practic terapia Bowen și kinetoterapia. Iar cea mai bună soluție, atât înainte, cât și după ce tratezi o afecțiune este prevenția. Vă aștept să prevenim împreună, înainte ca bolile să ne afecteze viața”, îndeamnă Cristiana Prunean.

Psihoterapeutul Alexandra Jarda vă va învăța cum să faceți față principalelor patru probleme care stresează părinții moderni. Va vorbi și despre managementul fricii, creșterea încrederii în sine și a performanțelor educative la copii de școală sau de grădiniță. ”Din 2013 lucrez ca psihoterapeut, iar acum îmi dedic o parte a activității mele copiilor de grădiniță, cu care lucrez cu foarte mare drag. Așa cum îmi găsesc un limbaj comun cu aceștia, sunt convinsă că aș găsi cu oricare dintre voi, cei care aveți nevoie, la un moment dat al vieții, de sprijin și îndrumare emoțională și comportamentală”, consideră Alexandra Jarda.

Sunt subiecte pe care nu le abordăm în fiecare zi, dar care pot face diferența în creșterea copiilor noștri și în relația pe care o avem cu ei, de când sunt încă dependenți de sânul mamei și până pleacă la facultate în alt oraș.

BUCURII PENTRU PĂRINȚI ȘI COPII

O altă latură care o să vă placă e compusă din Atelierele Mamprenoarelor. Foarte simplu spus, Mamprenoarele sunt o comunitate de mămici- prezente, viitoare sau doritoare :), puse pe afaceri. Afaceri care, de cele mai multe ori, sunt inspirate de spiritul matern și au legătură cu bunăstarea familiilor. La Elementum, le veți putea observa ”în acțiune” pe 7 dintre membrele comunității din Cluj, în frunte cu subsemnatele, Annamaria Crainic, organizatorul și Anca Dinu, comunicatorul festivalului. Lor li se alătură:

-Lia Valendorfean, ownerul Zem Center vine cu activități multiple: ateliere de terapie Bowen, alee senzorială pentru copii, mini sesiuni gratuite de terapie și kinetoterapie. Plus contribuția substanțială la (NE)conferințe, prin cei patru membri ai echipei Zem Center care vin ca speakeri și despre care v-am detaliat mai sus: terapeutul Alexandra Chira, kinetoterapeutul Cristiana Prunean, psihoterapeutul Alexandra Jarda și profesorul Cristina Bojan.

– Eliza Pușcașu și Teodora Szabo vor organiza un atelier creativ pentru copii. „Suntem două artiste vesele, cu suflet de copil și ne dorim să contribuim la crearea de legături între arta și natură, printr-un atelier de pictura care va pune la încercare atât creativitatea și expresivitatea fiecărui copil cât și modalitatea de relaționare și comunicare cu cei din jur. În cadrul acestui atelier, copiii vor crea povești cu ajutorul instrumentelor diverse, puse la dispoziție de către natură: apa, focul, aerul și pământul, cele patru elemente primordiale care stau și la baza festivalului”, spun fetele.Atelierul se va desfășura pe grupe, iar scopul lui este ca micuții să își dezvolte creativitatea, să lase libertate imaginației atât de bogate să se manifeste și să își dezvolte curajul de exprimare.

-Elena Hapău îl va aduce pe „Fluturașul Fly şi Floarea Dorinţelor”, o frumoasă poveste pentru cei mici, plină de peripeţii. Drumul palpitant al fluturaşului până la capătul râului dezvăluie mesajul cărţii, acela că merită să îţi urmezi visele. O lecţie de încredere în sine, de perseverenţă şi curaj, ce aduce în prim plan teme precum prietenia adevărată și familia iubitoare. Minunatele ilustraţii, realizate în acuarelă, dau viaţă aventurii fluturașului Fly şi personajelor pe care cu siguranţă le veţi îndrăgi! 

-Simona Rusu – food writer, gourmet explorer & content writer Manifest Bon Vivant

Blogging pentru familii

Dacă tot suntem la capitolul bloggeri și pentru că evenimentele cu suflet atrag oameni cu suflet, ne bucurăm de susținerea prietenilor noștri de la Aventuri în 5, o familie formată dintr-o mamă, un tată, o fetiță, un băiat și un beagle (da, e vorba de un cățel!). Au aventuri minunate și educative, iar la ELEMENTUM sunt cu noi și printre noi, pentru a împărtăși apoi experiența lor cu toți cei care îi urmăresc. 

Și, să nu uităm de primul nostru vlogger oficial, DaddyCool!

ELEMENTUM ÎN CÂTEVA… ELEMENTE

Cele 4 elemente clasice ale naturii, AER, APĂ, PĂMÂNT și FOC, plus unul ”bonus”, SUFLET, se reunesc, între 21 și 23 iunie 2019, în județul Cluj, la Complex Lac Luncani, sub forma ELEMENTUM, un festival ”în ritmul familiei”. Timp de trei zile, cadrul natural feeric desfășurat pe 20 de hectare va fi gazda celui mai amplu eveniment dedicat întregii familii, indiferent de vârsta membrilor săi, din România. Credem în puterea timpului petrecut în natură de a ne aduce împreună, iar scopul nostru este să oferim tuturor membrilor familiei momente de relaxare, distracție și conexiune. Mai multe detalii găsiți pe SITE-ul nostru.

Una peste alta, suntem tare nerăbdători să ne vedem la festival și vă reamintim că, dacă încă nu ați apucat să vă luați bilet sau abonament, le găsiți în toate variantele pe site-ul nostru.

Organizator: GoCreate!

Partener de mobilitate: ATP Motors

Parteneri: Rent a Tent, PMA Invest, HPI Racing, Madd Electronics Group, Rush IT, Beard Brothers, Slow Food Turda, Add PR, Mamprenoare, Petit Bebe

Partener media principal: Magic FM

Parteneri media: NCN,  TVR Cluj, ViaCluj TV, Ardeal TV, EBS Radio, Radio Cluj, Radio Transilvania, GligaFM, Radio Son, Zile și Nopți, I Like Cluj, Cluj.com, Clujul de Buzunar, Cluj4Ever, TotceMisca.info,  Transilvania Reporter, Glasul Văilor, StiriMed, Cluj Today, Cluj Insider, Clujescu, Pagina de Transilvania, Pagina de Lifestyle, Revista Wow

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *