Pe rolul Curții de Apel Cluj și a instituțiilor subordonate, din cele 600.000 de procese, 6.200 dintre acestea se referă la restituirea taxei auto. Comisia UE a somat recent România să restituie integral valoarea taxei auto către cetățeni. Iar autoritățile române au la dispoziție două luni în acest sens. Există egalitate între stat și cetățean? Din moment ce taxa a fost percepută într-o singură tranșă, iar statul vrea s-o restituie în câteva rate? România a avut o legislație care încălca drepturile UE cu privire la taxa pe care-o datorăm pentru mașinile importate din UE și înmatriculate în România. Ani de zile a fost percepută o Taxă de Mediu. Curtea de la Luxemburg a decis că această taxă incasată în România nu este conformă cu drepturile UE și trebuie restituită. Guvernul a recurs la o restituire eșalonată.
Situația finală, marcată de paradox, este următoarea: statul trebuie să restituie banii incasați pe nedrept de la cetățeni, să le dea dobânda de la data incasării până la data plății efective, plus plata avocatului care vine în proces să susțină cauza cetățeanului.
Practic, suma pe care ar trebui să o primească de la stat cetățenii, ar fi mai mare decât cea achitată inițial ori dacă ar fi depus banii în bancă. Statul este obligat astfel, să calculeze o dobândă. Au existat sute de mii de dosare în acest caz pe întregul teritoriu al României. Dosare pe rol mai sunt, iar pierderile statului în această cauză nu au fost evaluate.
”Cert este că de două-trei luni, oamenii care mai au de incasat bani de la stat pe Taxa de Poluare, pot să meargă direct la Finanțe, unde printr-o simplă cerere li se restituie banii înapoi. deci, nu ar mai trebui să mai facă proces prin intermediul instanțelor. Este un avantaj”. Practic, în cazul taxei de mediu dispare veriga instanțelor, iar cetățenii își pot primi contravaloarea taxei inapoi.
Declarația îi aparține judecătorului clujean, Cristi Danileț, invitat în cadrul ediției de ieri seară a emisiunii ”În Vizor”, de la postul NCN TV. Ediția de ieri a fost moderată de către Rareș Niculescu, iar în calitate de invitați au fost Cristi Danileț și jurnalistul Victor Lungu.
Alte teme abordate pe parcursul emisiunii se referă la Decizia Curții Constituționale privind revocarea din funcție a procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi; la independența justiției, problemele sistemului judiciar, lipsa educației juridice etc.
Semnificația Deciziei CCR privind revocarea Laurei Codruței Kovesi se referă la –
– sfârșitul mandatului Codruței Kovesi în calitate de procuror-șef al DNA.
– Curtea Constituțională, pentru prima dată în ultimii 15 ani, spune că procurorii trec în subordinea ministrului Justiției. Iar acest text se regăsește în Constituția României (Art. 132, alin 1), chiar dacă a fost ocolit sub o formă sau alta. Este singurul articol din Constituție care nu este dezvoltat, iar sintagma nu stabilește limite și precizări suplimentare: ”(1) Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei”.
Independența Justiției se referă la independența procurorilor, judecătorilor și avocaților. Acest criteriu a fost definitoriu pentru aderarea României la UE.
Dacă una dintre cele 3 ramuri este controlată politic, atunci există riscul ca anumite anchete să se desfășoare într-un mod direcționat. În acest fel, s-ar reveni la practica anilor 2000-2004.
Judecătorii din cadrul Curții Constituționale sunt numiți pentru un mandat de 9 ani – un termen destul de mare. Modul lor de accedere în funcție este totalmente politic. De asemenea, printr-o altă lege, CCR a prevăzut că un membru al Curții mai poate fi numit pentru un rest de mandat de până la 3 ani. Cel puțin teoretic, mandatul complet al unui membru CCR poate fi de 12 ani, adică 9+3. Cu toate că în Constituție este specificat într-un mod fără echivoc faptul că limita este de 9 ani.
Cazul domnului Lăzăroiu, al cărui mandat în CCR a expirat în 9 mai, dar care continuă să fie membru – poate să însemne că toate Deciziile CCR de după data de 4 mai pot intra sub marca nulității. Pe de altă parte, legile emise de CCR sunt aplicabile, dar nu discutabile. În același timp, dacă nu sunt aplicate, nu este urmărită în nici un fel sancțiunea privind neaplicarea legilor CCR. Nu se face distincție între hotărârile Curții de acum 9 ani și cele din prezent: dacă acestea sunt contradictorii, trebuie aplicate în mod simultan.
Are dreptul CCR de a-și schimba jurisprudența? Da. Curtea își poate adapta practica în funcție de realitate. Astfel încât, o decizie din 1991 a Curții poate să nu mai reflecte în mod obiectiv realitatea prezentului. De ce? Constituția spune că toate deciziile Curții sunt obligatorii. Dar în momentul în care, pe o chestiune de drept, CCR a pronunțat oarecând o decizie, iar în prezent a oferit o decizie contrară, care dintre acestea este aplicabilă, din moment ce toate sunt obligatorii?!
Iată de ce, CCR trebuie să revină și să precizeze: astăzi, noi revenim asupra unei decizii anterioare, iar aceasta trebuie schimbată din următoarele motive. Și să aducă argumentele necesare în fiecare caz.
Există o energie concentrată pe Legislația penală privind corupția, dar acest avânt nu se regăsește în ceea ce privește justiția civilă. Iar conform datelor statistice, 1 adult din 4 sunt implicați într-un dosar penal sau civil. Iar din cca 3 milioane de procese înregistrate anual, 2.5 milioane se referă la pricini civile.
Câteva probleme cu care se confruntă sistemul juridic, conform lui Cristi Danileț, se referă la schimbarea permanentă a legislației, practica neunitară – un dosar se judecă într-un fel la Bistrița și într-altul la Cluj. Necunoașterea de către cetățeni a drepturilor elementare. Costurile justiției – taxele de timbru. Termenele lungi de judecată reprezintă o altă problemă a justiției românești. Lipsa sălilor de judecată. Stoparea proceselor în vacanța judecătorească din lunile iulie-august, face ca termenele proceselor să crească. În fond, este vorba despre proceduri birocratice care tergiversează bunul mers al justiției.
Conform poziției lui Cristi Danilet, românii sunt un popor de procesomani, iar cauza constă în legislația inadecvată, cultură juridică scăzută, drepturi încălcate foarte des, iar uneori, o lipsă de toleranță pentru anumite situații.
Un aspect însemnat remarcat de Danileț vizează cultura juridică a populației.
Bunăoară, un copil care încalcă o lege penală, răspunde penal începând de la vârsta de 14 ani, însă nu există o cunoaștere minimă a termenilor – ce înseamnă ”penal”, cum e cu Codul Penal, care sunt infracțiunile, ce nu trebuie să faci ca să nu ai dosar penal? Altfel spus, justiția nu are un mijloc prin care să informeze, nu există o cale de comunicare juridică în afara rețelelor profesionale. Cine are acces însă în aceste rețele profesionale?
Nu ești exonerat de prevederile legii, prin faptul că n-ai cunoscut legea. Cum te informează însă statul că a dat o nouă lege? Practic, cetățeanul nu poate invoca în fața magistratului necunoașterea legii. Oricum, magistratul va fi nevoit să intervină în cauza cetățeanului pentru stabilirea dreptului. În același timp, cetățeanul nu cunoaște ce drepturi are, ce termene să respecte. Nu ar trebui operată o anumită prevenție juridică, prin intermediul culturii juridice în instituțiile de învățământ?
Nu ar trebui introdusă oare o materie precum ”Educația juridică”, care să îi învețe pe tineri despre îndatoriri și drepturi, obligații și responsabilităeți etc.? După cum avem lecții de ”Educație civică”, de ”Religie”, de ”Educație sexuală” (după caz), de ce nu am avea și Educația juridică?
Multitudinea actelor normative – din cauza numărului foarte mare al acestor acte normative, nici practicienii nu le cunosc în totalitate. Sunt Decizii ale CCR de 200 de pagini. Sunt acte normative emise, care nu sunt niciodată contestate la CCR si, prin urmare, nu ajung să fie corectate. Unele dintre acestea încalcă drepturile omului: sunt legi în dreptul civil care încalcă drepturile omului, fără ca să mai fie atacate sau contestate.
Statul investește enorm în a supralegifera, investește într-un sistem represiv, care intervine post-factum, fiind preocupat mai puțin de prevenție.
ediția integrală a emisiunii poate fi urmărită mai jos: