In vizor

Vela dă vina pe polițiștii locali pentru amenzile abuzive

Ministrul de Interne Marcel Vela a găsit țapii ispășitori pentru amenzile abuzive aplicate populației, acesta afirmă că polițiștii locali sunt cei care comit unele abuzuri și nu respectă ordonanțele militare.

„Și acum avem probleme cu Poliția Locală care amendează, care face unele abuzuri, nu respectă toate prevederile ordonanțelor în litera și spiritul acestor ordonananțe. Imaginați-vă că luăm pe cineva din sursă externă și coboară în stradă să aplice legea, va fi destul de dificil să nu cumva să se greșească”, a spus Marcel Vela

Vela a declarat că nu se va apela la angajări din surse externe decât ca o ultimă măsură, mai întâi se va apela la studenții și elevii școlilor de Poliției.

”Având în vedere că MAI are un deficit de personal, pentru a ajuta cadrele existente, sau în condițiile în care actualele forțe ajung să fie infectate, sau în carantină, puteam ajunge să încadrăm pentru șase luni persoane din surse externe. Nu am ajuns în această fază. Proporțional la numărul nostru de angajați, suntem ajutați de MAPN și de Polițiile Locale. Dacă se ivește situația în care să avem nevoie mai avem și posibilitatea de a aduce studenții de la Academia de Poliției și elevii de la Școlile de Poliție în zona operativă. 2000 de cadre care lucrau în birouri i-am coborât în operativ să ajutăm actualii colegi care sunt în misiuni operative”, potrivit lui Marcel Vela.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *