In vizor

“Vecinii” imobiliari ai soției și fratelui președintelui CJ Cluj sunt mai cunoscuți pentru “locuinţe în garaje” făcute pe strada Mircea Eliade din cartierul Europa. Și pentru datoriile de la ANAF

Săpând printre minciunile și omisiunile de adevăr spuse de Alin Tișe, am dat și de “vecinii” de investiție de la numărul 11. La prima citire, trebuie să mă întreb cu ce bani construiesc aceștia, că sunt pe lista celor 40 de datornici de frunte ai ANAF, conform colegilor de la Gazeta de Cluj:

“Topul continuă cu Elena Berciu, cu o obligaţie fiscală de 2.141.438, iar Ştefan Berciu, investitor care a ridicat imobilul pe terenul pe care a fost Prodvinalcool, vis-a-vis de SRI şi Poliţia Cluj, SDC Imobiliare şi datorează 2.141.355 lei.”

Cum au ajuns aceștia să nu-și plătească dările la stat și de ce anume statul îi păsuiește și nu-i execută, nu știu, cert este că, dacă mă iau după colegii de la Evenimentul Zilei, familia Berciu este cea mai a dracului investitoare în blocuri-turn din centrul municipiului Cluj-Napoca.

“pe strada Traian 36, vizavi de SRI și Inspectoratul de Poliție Cluj, un investitor privat, SDC Imobiliare condus de un anume Ștefan Berciu, a fost autorizat să construiască cinci corpuri de clădire, trei dintre ele cu un regim de înălțime de parter și 11 etaje și alte două corpuri cu un regim de înălțime compus din parter și alte nouă etaje. Ansamblul imobiliar va fi construit pe locul fostei fabrici de alcool deținută de compania Prodvinalcool. Societatea lui Berciu a mai construit tot pe strada Traian, un alt bloc cu bloc de locuințe, apartamente cu o cameră. În prezent, prețul unui metru pătrat dintr-un apartament construit de SDC Imobiliare pe strada Traian, se vinde cu 1.200 de euro/mp.”

Oricum, “vecinii de la 11” ai soției și fratelui lui Alin Păunel Tișe sunt mai cunoscuți pentru ilegalitățile imobiliare făcute pe strada Mircea Eliade din cartierul Europa pe vremea boom-ului imobiliar din 2007. Chiar eu am fost victima unor astfel de escrocherii imobiliare și, deși toată lumea susținea că la acea dată eu eram în relații deosebite cu Primăria Cluj-Napoca, am reclamat efectiv degeaba abuzurile care se petreceau sub ochii mei.

“În trecut, Berciu a fost acuzat în mass-media că a construit la parterul blocurilor, apartamente în loc de garaje. De asemenea, are şi alte blocuri la activ, cum ar fi unele de pe strada Mircea Eliade din cartierul Bună Ziua, unde a făcut locuinţe şi la demisol, în loc de garaje. Este administrator al SDC IMOBILIARE SRL, VENT CAR TRANS SRL, DDS CONSTRUCT SRL, BURGAU CONSTRUCT SRL, IMOBIL CONCRET SRL şi HODASAROM SRL.”

Așa de tare “am fost băgat în seamă” cu reclamațiile făcute și probate, încât Ștefania Ferencz, pe atunci secretara personală a primarului Emil Boc mi-a zis textual: “Șefului (adică lui Boc – n.m.) nu-i place că faci atâtea reclamații. Zice că ești reclamagiu”. Adică ăștia doi viitori “vecini de la 11” ai investiției imobiliare a soției și fratelui lui Alin Păunel Tișe, făceau ilegalități în zonă, umpleau de blocuri cartierul de case, eu reclamam ilegalitățile, dar eram reclamagiu. Am să revin să arăt cum, în mod ilegal, pe o mână cu escrocii imobiliari cei de la Urbanismul municipalității „legau” blocuri care existau doar pe planșe, dându-le ca existente în teren, de blocurile pe care le plantau între case, ca apoi blocurile gata plantate să devină “realitatea” care să justifice existența celorlalte blocuri care fuseseră folosite ca și “cârlig”. Am să arăt cum adunau terenurile vecinilor pe planșa investiției, fără să-i consulte, pentru a da grad de ocupare și regim de înălțime “corecte”. Apoi, după ce se construia un bloc pe o parcelă, în scriptele lor acesta dispărea, pentru ca terenul de sub acesta să ajute la obținerea unui grad de ocupare și a unui regim de înălțime “corect”, “cinstit” și pentru următorul bloc șamd. Eu asta reclamam, documentat, în teren. De unde era să fac eu legătura între escrocheriile imobiliare care se făceau în jurul casei socrilor mei – care a fost efectiv înconjurată de blocuri într-o zonă de case -, cu faptul că, după ani și ani, am să-i regăsesc vecini de investiție (care este aceeași investiție, degeaba se joacă unii de-a numărul 9 și numărul 11, peste care a răsăsrit ilegal un etaj în plus). După o schemă care a fost patentată în anii de escrocherii imobiliare de pe Mircea Eliade.

Căci, vorba colegilor de la Ziua de Cluj: După moda “apartamente în pod”, urmează “locuinţe în garaje”:

Un cititor ne-a semnalat cazul a două blocuri de pe strada Mircea Eliade care au apartamente la demisol. “Sunt două blocuri identice care şi-au recompartimentat ilegal suprafeţele, în locul garajelor au făcut alte apartamente, gunoaiele sunt peste tot, deci nimic nou sub soare”, a precizat Bogdan T. Blocurile de pe Mircea Eliade au câte două garaje pe partea cu strada, iar restul demisolului are altă destinaţie. Investitorul Ştefan Berciu spune că la demisol este spălătoria şi că în cele două imobile va locui familia lui. “în cele două blocuri voi sta eu şi fratele meu. Nu sunt pentru vânzare. Ce dacă sunt mari, dacă avem bani! La consiliul local am cerut locuinţe colective, dar între timp am hotărât să le păstrăm pentru familia noastră”, a spus Berciu.

Dar surprizele nu se opresc aici. Berciu este unul dintre băieții care știu să joace extrem de tare – nu este de mirare că-și bate joc de legi, doar el are imunitate diplomatică. Da, da, conform BreakingNews24, Ștefan Berciu, a devenit consul onorific al statului Burundi.

“Berciu este un investitor în imobiliare cu o cifră de afaceri de zeci de milioane pe an și, după toate aparențele, intrarea în corpul diplomatic a făcut-o pentru fiica sa, Ștefania, care și-a pus pe BMW-ul personal numere de Corp Diplomatic.”

Iar după spectacolul de abuz în funcție dat ieri de Alin Tișe – care și-a permis, din înaltul funcției pe care o deține, pe resursele publice pe care le are la dispoziție, să amenințe familiile unor jurnaliști care au greșit să-i arate că familia lui este implicată în acțiuni ilegale, permițându-și să acuze, fără dovezi, că ar fi victima unui șantaj, mai mult, din câte am auzit bârfindu-se prin târg, abuzând de amiciția din facultate cu șeful DIICOT Cluj, să încerce o intimidare concretă printr-un denunț penal la adresa lui Liviu Alexa, nu mă mai miră nimic. Puterea ia mințile.

Și văd că le ia la modul absolut din moment ce același Alin Tișe și-a permis să amenințe la grămadă întreaga redacție Ziar de Cluj că va fi vai și amar de familiile jurnaliștilor: “că și ei au soții, frați. Unii chiar și copii”. Nemernic ordinar, toți avem familii, dar nici una nu construiește la adăpostul numelui nostru în mod ilegal. Nici una nu abuzează de numele nostru, cum nici noi nu abuzăm de meseria noastră așa cum ai făcut tu. Dar vom lămuri aceste aspecte în instanță.

Grele vremuri am ajuns să trăiesc, să fiu amenințat, ca în anii 90 pe când scriam despre crimele Armatei a IV-a Transilvania la Revoluția din Decembrie 1989, de către un individ pe care am fost rugat să-l ajut să intre în politică, pe când era un amărât de stagiar la biroul de avocatură al unui amic comun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *