Politica

Vasile Dâncu: „Fiecare domnie dărâmă când vine tot ce a fost înainte, și ceea ce nu se poate dărâma”

Sociologul clujean a comentat un moment penibil de la ședința solemnă dedicată intrării în NATO dar și conflictele fără sfărșit de pe scena politică.

Toată țara a fost martoră ieri la modul deplasat în care președintele Iohannis a ales să atace PSD-ul chiar la ședința solemnă a Parlamentului României dedicată aniversării a 15 ani de la intrarea în NATO. Răspunsul a fost și el pe măsură, președintele a fost întrerupt cu huiduieli și vociferări.

Profesorul clujean Vasile Dâncu, fost vicepremier și ministru în mai multe guverne, inclusiv în Guvernul Năstase, în timpul căruia am primit invitația istorică pentru aderarea la Alianța Nord-Atlantică, a tras un semnal de alarmă despre cum a fost gestionat acest moment solemn.

„Acum 15 ani, in biroul ocupat de mine la Palatul Victoria asteptam, cu o emotie pe care nu o pot descrie, alături de cativa dintre colegii din Guvernul Romaniei, ridicarea tricolorului nostru pe catargul de la sediul NATO. (…) O parte dintre cei care s-au luptat atunci pentru acest succes au plecat definitiv, o parte sunt inca vii, dar nu l-am vazut pe niciunul dintre ei pomenit sau invitat la sedinta de la Palatul Parlamentului. Niciunul nu a fost invocat, de nimeni, ca si cum totul reincepe odată cu fiecare domnie. Daca trecutul nu pune caramizi, nici viitorul nu are pe ce sa stea. Prezentul este doar un spațiu gol, un deșert, unde lasitățile și neputințele se transformă in urlete și injuraturi. ”

a scris pe facebook Vasile Dâncu, alături de o fotografie a Cabinetului Năstase din 2004, în care apar printre alții, Mircea Geoană, Vasile Pușcaș, Ioan Mircea Pașcu, Ecaterina Andronescu.

Ziar de Cluj a vorbit cu profesorul Vasile Dâncu despre această postare dar și despre conflictele perpetue de pe scena politică românească.

V. Dâncu: „Așa cum se întâmplă la gropile comune, să îi pomenească, nu neapărat cu numele, dar cu faptele”

„Acea postare n-a avut niciun sens revendicativ, n-a fost nicio critică la adresa clasei politice, la adresa instituțiilor de acum, ci pur și simplu era o constatare cu amărăciune că la noi nimic nu se construiește pentru că fiecare domnie dărâmă tot ce a fost înainte, și ceea ce nu se poate dărâma.

Momentele solemne de genul acesta cred că ar fi trebuit să fie niște momente în care clasa politică să uite pentru o scurtă perioadă de aceste bătălii electorale și politice și să se concentreze la acest eveniment și chiar să îi pomenească pe cei care au contribuit înainte, așa cum se întâmplă la gropile comune, nu neapărat cu numele, dar cu faptele, și să spună: a fost un guvern, a urmat alt guvern care a făcut și altceva, la chestiunea legată de integrarea noastră în NATO, primul nostru succes extern, după, erau atunci, 15 ani de la Revoluție”, și-a explicat cunoscutul sociolog clujean gestul de pe rețeaua de socializare.

„Fapta trecută creează istorie și creează exemplu”

L-am întrebat pe Vasile Dăncu, cum își explică de ce s-a ajuns aici.

„Au fost greșeli care au fost generate în primul rând pentru că noi nu avem în obicei să facem asta. Vorbesc și de alte momente de acest gen. Au fost și alte momente în care solemnitatea să fie distrusă de această competiție cu trecutul sau de această competiție prezentă care șterge tot trecutul. Faptele bune trebuie acumulate și puse în vitrină, faptele rele trebuie combătute cât se poate. Atunci când cineva a făcut ceva pentru România, indiferent de unde a venit, indiferent de la ce partid politic era și ce s-a întâmplat cu el după aceea, cred că fapta trecută creează istorie și creează exemplu, creează identitate”, a răspuns profesorul Vasile Dâncu.

Vasile Dâncu: Alegerile europarlamentare, supradimensionate ca importanță

Ziar de Cluj l-a mai chestionat pe cel care a fost ministru și într-un guvern PSD dar și vicepremier într-un guvern tehnocrat susținut în primul rând de forțele de dreapta, cum i se pare escaladarea conflictului dintre partidul de guvernământ – PSD și președintele Klaus Iohannis, care este fără precedent. Ne amintim că între Traian Băsescu și Victor Ponta a existat, totuși, un pact de coabitare.

„Probabil că este efectul lipsei de comunicare între instituții, între palate, între oameni în primul rând. Nu cred că va dura foarte mult, cred că în viitor după ce am atins acest vârf, fiecare din actorii politici implicați își vor da seama că nu putem duce la infinit această tensiune fără a avea pierderi foarte mari la nivelul relațiilor internaționale, la nivelul economiei, clar, la nivelul relației cu Uniunea Europeană. Cred că încet, încet, se va ajunge la o situație de echilibru, în care forțele politice să se respecte unele pe altele.

Este acest vârf al alegerilor europarlamentare, care sunt, poate supradimensionate ca importanță de actorii politici. După ce va trece acest vârf, o să ne întâlnim cu toții din nou în piața publică și poate că unii o să se rușineze pentru că n-au înțeles mai bine, pentru că până la urmă, indiferent ce se va întâmpla la aceste alegeri, a doua zi, România nu va avea nimic în plus, nu va avea nimic în minus. Vom fi exact în același gol istoric, după expresia lui George Bacovia”, a mai afirmat fostul vicepremier.

„De Centenar, clasa politică ar fi trebuit să facă un proiect de țară pentru următorii 100 de ani”

Vasile Dăncu a fost in ultimii ani, mai mereu în prim planul vieții publice românești, fie ca sociolog, strateg politic sau ministru. Profesorul clujean afirmă astăzi că pe lângă intrarea în NATO, România a mai avut câteva momente cheie în existența sa recentă, dar insuficient valorificate de clasa politică.

”Este momentul 2004, atunci când s-au încheiat negocierile cu Uniunea Europeană, momentul 2007, când în timpul guvernului Tăriceanu, și pe baza contribuției tuturor de până atunci, avem intrarea oficială în Uniunea Europeană. Au fost 10 ani in 2017 de la intrarea in UE și cred că aceste evenimente nu au fost de asemenea puse în scenă de către clasa politică cu destulă înțelegere, cu destulă înțelepciune, căutând să fie momente de consens. Pentru că chiar dacă nu sunt momente de consens, chiar dacă nu este un consens sincer, care să schimbe relațiile dintre oameni, el totuți creează imagine, creează exemplu, creează atmosferă și acesta este un lucru important.

Sigur că a fost și momentul 2018, 100 de ani de stat național unitar și independent, moment în care poate că ar fi trebuit, nu neapărat să facem chermeze și sărbători publice și prea multe statui. Poate era mai important ca întreaga clasă politică să facă o analiză a celor 100 de ani, să participe la un proiect de țară sub semnul acestor 100 de ani pentru viitoarea 100 de ani să vedem măcar ce n-a funcționat în cei 100 de ani, în care niciodată, în afară de o falsă perioadă de liniște, cea a comunismului, nu s-a putut face un proiect responsabil care să nu fie viciat de aceste conflicte parcă iraționale dintre oamenii politici”, a punctat Vasile Dâncu.

Mulți dintre cei sceptici și scârbiți de ce se întâmplă în primul rând pe scena politică, dar și în societate, se întreabă dacă mai avem un viitor.

Iată ce spune Vasile Dâncu despre viitorul politicii românești, în încheierea scurtului interviu dat pentru Ziar de Cluj:

”Sper ca totuși generațiile viitoare, trăind într-un alt mediu, într-o altă lume, vor reuși să construiască punțile de consens, deși dacă mă uit la tinerii care vin în partide, nu se văd semnele că ar schimba stilul politic într-un stil mai consensual și mai constructiv. Poate că este și o chestiune de temperament național, poate suntem prea latini pentru o mare slavă.”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *