Din oras

Vânzătorii din templu, alungați de Iisus, au revenit în curtea bisericii după 2.000 de ani, cu pepeni

Comerțul cu pepeni în Cluj-Napoca, pe marginea trotuarelor și în corturi mai mult sau mai puțin improvizate, este o practică cunoscută deja. Mai nou, acest tip de comerț are loc chiar în curtea bisericii, cu aprobarea municipalității și cu permisiunea reprezentanților parohiei. Imaginile sunt grăitoare: după slujba de sâmbătă din cadrul Bisericii ”Pogorârea Sfântului Duh” Grigorescu, cei prezenți erau așteptați de vânzătorii de pepeni chiar în imediata apropiere a bisericii. Deși poate părea ciudat, dacă Iisus ar veni în biserică în prezent, atunci ar fi confruntat cu o situație apropiată celei din secolul I, când i-a alungat pe vânzătorii din templu care transformaseră locul de închinare într-un spațiu destinat comerțului de tot felul.

Situația este departe de a fi hazlie: conform lui Bogdan Ivanov, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului, comerțul cu pepeni este autorizat de către Primăria Cluj-Napoca, iar Parohia își poate oferi doar acordul în acest sens.

”Parohia nu poate să autorizeze, pentru că terenurile sunt în proprietatea Primăriei. Ea poate să permită acordul, condiționat de aprobarea comerciantului de către Primărie. Nu noi suntem cei care aprobăm genul acesta de activități. Dacă putem să-i ajutăm pe oameni, evident că o facem gândindu-ne că din acest comerț ei își asigură traiul pentru un an de zile. Evident, unde se poate, să nu încurce… Dacă e pe terenul bisericii, biserica poate să permită, dar aprobarea o dă Primăria pentru astfel de comerț”, a declarat Bogdan Ivanov.

În privința amplasamentului și a autorizației necesare în acest sens, responsabilă este Primăria Municipiului Cluj-Napoca. 

 ”Cu siguranță, acești comercianți nu dețin autorizație, deoarece, de ani buni deja, acest comerț nu mai este autorizat de către Primărie. Iar aceștia nu sunt pe domeniul public, ci pe domeniul privat. În acest caz, ei vând cu aprobarea proprietarilor terenurilor respective. Poliția Locală face controale periodice, le dă amenzi, comercianții continuă să vândă și tot așa. Dar Primăria nu mai autorizează acest tip de comerț ambulant. Din păcate, știm, este un fenomen. Sunt condiții precare, ce să mai vorbim despre igienă?!”, declara reprezentantul Biroului Mass-Media al Primăriei Cluj-Napoca, Mirela Ogruțan, în iunie 2018.

 

CITEȘTE ȘI: Negustorii celor mai renumiți pepeni din România, viață de calvar prin corturi improvizate în buricul Clujului

 

Astfel, clujenii se pot bucura de pepenii din Dăbuleni sau din alte zone ale țării, chiar dacă este evident că acești comercianți își desfășoară activitatea în condiții precare. Autoritățile clujene, precum Primăria Cluj-Napoca, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Cluj (DSVSA) și Poliția Locală, colaborează de ani buni pentru rezolvarea acestei situații. Cu toate acestea, fenomenul există și funcționează, în continuare, pe străzile din municipiu. 

Responsabilitatea nu este asumată, de fapt, de nici una dintre autoritățile competente: fie că e vorba de domeniul public, fie că discutăm despre domeniul privat, cu autorizație sau fără, comerțul cu pepeni continuă.

Condițiile de igienă nu sunt respectate în nici un fel. 

Că legislația este făcută de-a-ndoaselea, nu reprezintă o noutate:

dacă municipalitatea nu autorizează vânzarea pepenilor pe marginea drumului, adică pe domeniul public, atunci comercianții apelează la vânzarea pe un domeniu privat. Poliția Locală împarte, din când în când, câteva amenzi. DSVSA Cluj face verificări.

Scriptic, legislația se respectă. În fapt, realitatea este cu totul alta: comerțul cu pepeni în Cluj, înflorește. 

Mai nou, pepenii au devenit și mai accesibili pentru clujeni:

comerțul se desfășoară chiar în curtea Bisericii ”Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul Grigorescu. Enoriașii pot cumpăra cu încredere pepeni, asemenea altor produse cu specific religios, precum lumânările sau cărțile de rugăciune. Toate sunt autorizate și binecuvântate.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *