Justitie

Vanessa Youness, incarcerata la Penitenciarul Gherla

Iubita fostului sef Doi S-un Sfert, Vanessa Youness este inchisa momentat in Cluj-Napoca, la sectia de femei a Penitenciarului Gherla. Femeia fusese condamnata la trei ani închisoare cu executare pentru trafic de influenta, intr-un dosar in care este acuzata ca a primit un milion de euro de la un om de afaceri pentru a interveni la un demnitar al statului roman in legatura cu atribuirea licentelor Microsoft

Pe 27 mai, Curtea de Apel Bucuresti a respins, ca nefondate, apelurile declarate de DNA si Vanessa Youness, fiind menţinută sentinţa aplicată în mai 2021 de Tribunalul Bucuresti, adica pedeapsa cu executare a acesteia. La scurt timp dupa pronuntarea sentintei, Vanessa, care se afla la Cluj-Napoca, s-a prezentat la o sectie de politie din oras si s-a predat. Politistii au condus-o la penitenciarul din municipiu, situat pe Dorobantilor, unde a fost incarcerata in trecut si fosta ministru Monica Iacob Ridzi. Penitenciarul din Cluj-Napoca este de fapt sectia pentru persoanele de sex feminin din cadrul Penitenciarului Gherla.

Vanessa Youness mai este implicată alaturi de Gelu Oltean intr-un alt dosar de trafic de droguri, cei doi fiind acuzati de DIICOT că organizau sedinte de samanism in clinica detinuta de femeie in judetul Dambovita, la care participau zeci de persoane, unde se consuma o bautura traditionala folosită de triburile din zona Amazon – Ayahuasca. În acest caz, dosarul este blocat de un an de zile în cameră preliminară la Tribunalul Dambovita.