24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor este zi de sărbătoare legală pentru angajații din România. Pentru bugetari, ziua liberă va fi conectată de weekend și devine minivacanță. Că sunt extrem de obosiţi de la atâta şezut pe scaun.
Săptămâna viitoare, de Ziua Unirii Principatelor, salariații de la privat vor avea o zi liberă, iar bugetarii primesc o minivacanță. Codul muncii stabilește că, în ziua de 24 ianuarie, când se sărbătorește unirea principatelor române, salariații din țara noastră beneficiază de o zi liberă.
Potrivit unei decizii a Executivului, angajații de la stat vor beneficia de o zi liberă suplimentară în această perioadă, astfel încât să se facă o punte între weekend și Ziua Unirii Principatelor. Astfel, bugetarii vor avea patru zile libere conectate, de sâmbătă până marți, inclusiv.
Așa cum s-a stabilit prin HG 1.555/2022, bugetarii au parte, în 2023, de trei zile libere în plus față de cele 15 zile de sărbători legale, una dintre ele fiind acordată în preajma Zilei Unirii Principatelor. Concret, aceștia vor primi liber și în 23 ianuarie (luni), astfel că se vor bucura, de la sfârșitul acestei săptămâni, de o minivacanță de patru zile.
Totuși, ziua de 23 ianuarie va trebui recuperată până pe 28 februarie, prin prelungirea corespunzătoare a timpului de lucru.
Anul acesta, dintre cele 15 libere legale, 12 vor pica în timpul săptămânii, în așa fel încât salariații cu program obișnuit de lucru (de luni până vineri) se vor bucura de timp liber în acele zile.
Cum vă ziceam, România este ţara concediului bine făcut.
Klaus Iohannis ne demonstrează cu prisosință că anul nu înseamnă muncă susținută, întreruptă de perioade de refacere, ci odihnă pe deșelate întreruptă de câteva zile de muncă. Cum scriam odată: “Orice guvern, suficient de binevoitor cu alegătorii săi, ar avea numai de profitat dacă ar pune de-o continuitate între sărbătorile creștine și cele laice: ar rezulta niște binemeritate și binefăcătoare vacanțe”. Se vede și după cum este construit bugetul de cheltuieli al României, cu peste 70% plăți către salariile din sectorul public și pe asistența socială, că România este mai productivă cu cetățenii în vacanţe decât cu ei la muncă. Până și cuplul prezidențial ne costă mai puțin de când este într-o perpetuă vacanță – care, sperăm, va fi întreruptă de un binemeritat concediu. Măcar nu se mai închiriază avioane particulare, nu mai vedem rochițe înflorate și extrem de asortate cu lambriurile dar care pun în evidență magnificii genunchi ai doamnei care-i poartă, nu se mai restaurează de milioane de euro șamd.
Dar să vedem de ce ar munci un neamț de treabă pentru o Țară care nu-l prea merită. El, cerebral, profesor de fizică cu măcar principiile Termodinamicii la baza educației.
Ea (Țara), incultă, fără idealuri, ci doar cu nevoi.
De regulă, cetățenii ei merg la vrăjitoare pentru a ști cum să-și făurească destinul, joacă la loterii fantastice pentru că bogăția (au văzut la tembelizor) vine peste noapte. Poftele sunt mai mari decât dorințele, chiar le înlocuiesc – și nu vorbim neapărat despre stupizenie, cât despre arta şmecheriei, a învârtelii (a hicleniei). “Majoritatea” simte politicianul din om atunci când se vinde pe un mic și-o bere.
Nevoiașii trebuie ajutaţi – că doar are cine: “mama lor de bogătani, că nu le mai ajunge – de parc-ar duce cu ei în mormânt!” Trebuie să înţeleagă: când se fură, se fură de foame. Mizeria nu e discretă, ci proclamată și îndelung mediatizată. Mizeria și politicul își dau mâna pe spinarea celor care mai muncesc: eu îți dau bani, tu îmi dai votul, avem oaia pe care s-o tundem.
Nu-i de mirare că, privit dinspre civilizaţie, poporul român arată ca o invazie de mâini întinse. Asta este moştenirea grea, din vremea când neamurile de slugi au ajuns să conducă guverne – care i-au „nenorocit” pe toți desculţii, obligându-i să stea în case furate și să ia ore de aritmetică pentru a şti cum să înmulţească şpaga. De-un leu dat unei bătrâne pe stradă, de-o lacrimă vărsată la finalul unui film, lumea se consideră egală cu sfinţii.
În fond, “majoritatea” nu e tăcută şi umilă. Când vine vorba de agoniseală, devine perfidă și degrabă leșinată în stradă (auto-aruncată în cap de la balconul Parlamentului, cu benzina în izmene la poarta Cotrocenilor, sau azvârlind cu cascheta și invectivele după vreun președinte). Nimeni nu poate opri „săracul” să-şi strige sărăcia în stradă. Căci doar sărăcia este clamată, mai puțin onestitatea. Căci, prea plinul din coşurile târâte, ca niște trofee, spre casă la fiecare sărbătoare, ori ambuteiajele de pe șoselele Patriei de câte ori “boborul” bugetar se mută din orașe la pădure să sacrifice tone de fleici și mititei pe altarul sfârșiturilor de săptămână prelungite, ne arată că sunt mulți români ce îşi permit ceea ce mulți numai visează: un coş achiziţionat de sărbători din hipermarket din banii a trei lefuri, vacanțe prelungite, întrerupte de scurte pauze de simulat munca.
Economia de cumetrie duduie.
Cealaltă jumătate din economie se mulțumește și cu un nou bidon de Noroc, Neumarkt sau Albacher.
Ori chiar Alzheimer, în cazul nostru.