Editorial

Vă e cald cu dinţii în gură şi vreţi să vă "răcoriţi" la un protest spontan, neautorizat? De azi e posibil ca "Organul" să vă răcorească cu pulanul

Legea prin care “Organul” este îndreptățit să vă ia la pulane, şuturi în fund, electroşocuri şi arme cu bile pentru a vă imobiliza la simpla “apreciere”, din ochi, a gradului de periculozitate pe care-l reprezentaţi, intră la vot azi în Camera “Derutaţilor”. Secretara de la Interne şi Ciordache “Altă Întrebare” sunt părinţii iresponsabili ai acestei legi preluată, cu copy-paste (defecţiune de partid), dintr-un alt act normativ, împreună cu o serie de prevederi deja declarate neconstituționale. Curat neconstituţional dar, dacă cetăţeanului îi este cald cu dinţii în gură şi vrea să se răcorească spontan la un protest neautorizat, umflaţi-l şi umflaţi-i şi ochiul! Neletal, fireşte.

Salut, sunt Victor Lungu şi azi vă dau, degeaba, că până mâine uitaţi, o lecţie despre cum se repetă istoria. Despre cum ajung numai derbedeii la putere. Prin votul needucaţilor, al inculților și prin implicarea, ca musca în lapte, a ipocriţilor care se dau imparțiali în non-teme care nu sunt esenţiale pentru România. România este cam ca şi Constantinopolele: cu turcii la porţi în timp ce Marele Sinod dezbătea importanta temă a sexului la îngeri…

Scria părintele Nicolae Steinhardt în 1937, la Paris fiind: „Trei fenomene ale timpului: invazia verticală a barbarilor, domnia proştilor, trădarea oamenilor cumsecade. Primul: năvălesc nu barbarii din alte continente ci, de jos în sus, derbedeii. Barbarii aceştia preiau locurile de conducere. Al doilea: au sosit – pur şi simplu, în sensul cel mai categoric – proştii şi inculţii la putere şi în ciuda tuturor legilor economice şi tuturor regulilor politice fac prostii, ca nişte ingnoranţi ce se află. Al treilea: în loc de a se împotrivi, oamenii cumsecade adoptă expectative binevoitoare, se fac că nu văd şi nu aud, pe scurt trădează. Nu-şi fac datoria. Imparţialii şi încrezătorii înregistrează şi tac. Sunt cei mai vinovaţi.”

Atât de mult au tăcut “imparţialii şi încrezătorii” încât azi sunt pe cale de a nici nu mai putea vorbi, că le va pune, neletal, bocancul în gură “Organul” abilitat să aplice: „procedee de autoapărare sau imobilizare, cătușe sau alte mijloace care permit imobilizarea membrelor superioare și/sau inferioare, denumite în continuare mijloace de imobilizare; mijloace neletale; arme albe și de foc, mijloace adecvate”.

Există, totuşi o comprensaţie, introdusă în lege de către blânzii de la UDMR: imobilizatul îl poate obliga pe “Organ” “să adopte măsuri adecvate pentru acoperirea feței și a mijloacelor de imobilizare”. De parcă o desfigurare corespunzătoare a feţei în timpul imobilizării mai poate duce la identificarea făptaşului?! Asta denotă lipsă de încredere în profesionalismul “Organului”… Să fiu în locul Sindicatului “Organului” aş acţiona în judecată Uniunea Democratică a Maghiarilor din România pentru “jicniri” şi alte “proferări” de îndoială în seriozitatea muncii ce va fi depusă.

Există în lege o chestiune care dă drept la “Sanctuar” celui fugărit de “Organ”. Dacă apucă să se refugieze în maşina sau casa personală, “Organul” doar va putea să se strâmbe pe la geamuri şi să aştepte ca “suspectul” să vrea pe afară. Căci PSD a eliminat prevederea prin care organele legii “pot să utilizeze mijloace adecvate pentru a opri și pătrunde în vehicule sau pentru a pătrunde în orice spații închise cu scopul de a scoate persoana urmărită”.

Normal, ăştia de la PSD, în majoritatea lor, dacă apucă să intre în “jipanele” şi viloaiele lor, pot să nu mai iasă de acolo până iese “Organul” la pensie, sau se prescrie fapta.

În anii ‘30 ai secolului trecut, complicitatea analfabeților cu căldiceii care-şi pierd vremea cu dezbateri despre sexul îngerilor i-au adus la putere pe toți derbedeii Europei. Ce mizerii ne pregătesc derbedeii secolului nostru, sub legitimitatea votului analfabeților, proștilor şi căldiceilor, vedem acum.

Şi, gata!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *