Noul președinte al USR Cluj-Napoca este Iakob Attila acesta fiind ales sâmbătă în funcție în urma alegerilor din filială, împreună cu Biroul Local al filialei, arată cei de la Cluj24.
Iakob Attila a primit peste 52% din voturi și i-a devansat, astfel, pe cei doi contracandidați ai săi, Romana Harosa și Yasin-Eden Ibraim.
Noul președinte al USR Cluj-Napoca a declarat pentru Cluj24.ro că își propune prioritizarea programului de guvernare și implicarea pro-activă cu proiecte în dimensiunea politică a vieții clujene.
”Vrem să mobilizăm resursele umane care ne reprezintă platforma politică în Consiliul Local Cluj-Napoca și Consiliul Județean Cluj și să sprijim inițiativele politice care pot aduce plus valoare Clujului și comunității locale”, a declarat pentru Cluj24, Iakob Attila.
Președintele USR Cluj-Napoca are 38 de ani și este istoric, absolvent al Facultății de Istorie și Filosofie a UBB, cu dublă specializare, Istorie și Relații Internaționale, fiind și doctor în Relații Internaționale și Studii Europene.
În cadrul alegerilor de sâmbătă au fost aleși și membri Biroului Local – 3 vicepreședinți: Daniel Bulai, Daniel Kloyber și Dan Mihai Struza și 3 membri: Mihaela Nia, Paul Helmer și Mihai Alexandru Căzan.
Citeșt continuare pe Cluj24.