Din oras

Urmărire ca în filme pe străzile din Zalău. Un șofer clujean a vrut să scape de polițiști și a intrat într-un cap pod

Un eveniment spectaculos s-a peterecut ieri seară, în jurul orei 22.40, pe străzile din Zalău. Un conducător auto din județul Cluj nu a oprit la semnalul polițiștilor, iar oamenii legii au pornit într-o urmărire ca în filme. 

În acest context, un un echipaj al poliției rutiere aflat în supravegherea traficului, pe strada 22 Decembrie 1989, vineri, 15 martie 2019, la ora 22.40, a efectuat semnalul regulamentar de oprire al unui autoturism, condus de un tânăr de 35 de ani, din județul Cluj. La apropierea de autospeciala Poliției, șoferul a accelerat continuându-și deplasarea pe Drumul Județean 191C. Polițiștii au pornit în urmărirea lui, iar după câțiva kilometri, într-o curbă de stânga, din cauza neadaptării vitezei a pierdut controlul direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă, a intrat într-un cap de pod, după care s-a răsturnat. 

În urma impactului, soferul din județul Cluj a fost rănit ușor și a fost transportat la spital, pentru investigații.

Potrivit IPJ Sălaj, la solicitarea polițiștilor de a se supune prelevării de mostre biologice, conducătorul auto a refuzat. În cauza, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice și vătămare corporală din culpă. 

 

foto – jurnaluldebuzau.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *