Rautacisme

URBANISMUL DE CUMETRIE pe înţelesul tuturor: De la: „Clujul, din păcate, a devenit un haos urbanistic în ultimii ani”, la „socrul lui Rareş Bogdan primește undă verde pentru bloc între case, în Bună Ziua, cu acces de pe o stradă privată, a vecinilor

Într-o dimineaţă de la începutul lunii februarie, anul curent, eurodeputatul PNL şi (alte nenumărate funcţii şi funcţiuni în acest partid de cumetrie, mi-e şi lene să le înşir), Rareş Bogdan, se trezi că ar avea ceva de comunicat Patriei – cu mantă, să priceapă şi Emil Boc ceva.

S-a uitat la calendar, a văzut că, în timpul lui de om ocupat cu bunăstarea personală şi a familiei, nu trecuseră încă 30 de zile până când pensiile speciale urmau să dispară cu desăvârşire, aşa că s-a gândit că va fi o zi de început de lună februarie în care va trebui să lucreze furibund, cot la cot cu Preşedintele Iohannis, ceva. Orice.

Mai bine nu se uita şi pe „Agenda cetăţeanului”, cum, cu duioşie şi un sentiment de condescendenţă îşi botezase agenda personală de lucru… că a văzut scris cu roşu: „tata, pentru tine: tata socru – bloc între case, încă n-a depus documentaţia şi nici nu şi-a exprimat dorinţa de-a face ceva, dar ăştia, parcă văd, nu vor vrea să-i aprobe lucrarea. Rareş, fă ceva!” Nu, nu era scrisul lui, dar văzu roşu înaintea ochilor. Aşa că deschise gura şi zise: ”Între Aeroportul Cluj și Primăria lui Emil Boc ajungi mult mai greu decât ajungi de la Aeroportul București până la Palatul Parlamentului. E dramatic!”

Şi, pac, la războiu!

Presa titră cu litere mari: „Rareș Bogdan, atac direct la Emil Boc: Clujul, din păcate, a devenit un haos urbanistic în ultimii ani. E mult mai aglomerat decât Bucureștiul, e dramatic”.

Nici nu apucă Emil Boc să se dezmeticească de cu de dimineaţă şi se trezi la „Revista tresei” cu pleaşca pe masă. Pentru început fu tentat să treacă peste titlu: „iar n-au nimic bun de zis despre mine ăştia de la Ziar de Cluj”, îşi zise. Dar, tresări, „e Rareş Bogdan, doar n-a înebunit tocmai cel care nu mai prididea să mă laude”!? „Oare ce vrea autorul să zică prin: „mai aglomerat decât cel din București”, și despre „haosul urbanistic” şi, mai ales prin: „va părea ciudat pentru mulți”.

„…pentru mulți o să creeze o știre…”

„Parcă Florin Cîţu e la rând să pice lunile acestea, nu eu”…

„Dar, stai” – se dumiri Boc, „spaima pensiilor speciale” zice: „haos urbanistic”. Aşa că ceru să se prezinte la el în birou, de urgenţă: Ciubăncan, arhitectul şef al municipiului şi „cineva care ştie ce şi cum pe la Urbanism”.

„Avem vreun bloc de aprobat printre case, pe case, vreo mizerie urbanistică strigătoare la cer pentru cineva apropiat de Rareş Bogdan”?

„Nu, Şefu!” – răcniră cu toţii, în cor. Ciubăncan şi arhitectul şef chiar leşinară nişte picături de lichid în chiloţei de spaimă că le-o fi scăpat ceva.

„Verificaţi! Morţii, anafura, zgura, că mă puneţi rău cu cureaua de transmisie către Cotroceni!”

Şi verificară, nu găsiră nimic, că Tata Socru, Vasile Vita ot Viacom, nu depusese nimic, nici măcar sub pseudonim ca să le testeze vigilenţa. Că li s-a zis: „tot ce e mai strigător la cer în materie de urbanism, aprobaţi, nu cercetaţi, nu întrebaţi – numai unul de-al nostru îşi poate permite atâta tupeu”!

Aşa că puse Emil Boc mâna pe telefon şi sună: „Măi, Maestre, Excelenţă, Răreşică, e supărat Helwig, are dubii despre mine Iohannis, ce-i cu chestia aia cu urbanismul”?

„Păi, e chiar despre Urbanism, Excelenţă, Maestre”!

„Păi, ce anume? Că am verificat şi nu e nici o investiţie majoră pe ţeavă”.

„Păi, va fi, Maestre, Excelenţa Ta, peste 30 de zile”.

„Aha” – se dumiri Boc: „ca la pensiile speciale”?!

„Nu, Maestre, Excelenţa Ta, că de alea mă doare-n Agenda Cetăţeanului, de Tata Socru care mi-a dat, nu. Deci, de azi, în 30 de zile. Bine?”

Şi băgă Vita documentaţia şi văzu că e bine. Şi zise: să se facă bloc între case şi în bătaie de joc faţă de vecini şi proprietatea lor. Să fie Urbanism de Cumetrie!

Şi fu Urbanism de Cumetrie. Şi se aprobă, cu ajutorul turmei de sconsilieri locali ai PNL (ca de obicei), un Plan Urbanistic Zonal (la inițiativa lui Însuşi Tata Socu şi Vitacom), prin care o zonă industrială din Bună Ziua a devinit, subit, liberă pentru construit blocuri.

Că vecinii s-au opus, mai ales că în zonă preponderent există case, iar accesul la viitorul ansamblu se va face de pe strada lor privată, pe care ei au asfaltat-o, astea sunt simple detalii de indivizi meschini la suflet care se opun progresului.

Căci, în municipiul acesta, mahăr e Emil Boc care face blocuri pe tine, vecine! Chiar el, Emil Boc, care face bloc peste bloc şi blocuri peste case, să-ţi intre Urbanismul de Cumetrie în oase!

Şi-am încălecat pe-un PUZ aprobat de îndată şi vă las tot proşti să-l mai votaţi o dată!