Din oras

Unul dintre bătăușii din Mărăști s-a predat la Poliție. A fost reținut pentru 24 de ore

Ieri seară, unul dintre tinerii implicați în altercația în care un bărbat în vârstă de 53 de ani a fost spitalizat în stare gravă, s-a predat IPJ Cluj, ca urmare a mediatizării imaginii sale.

„La data de 27 octombrie 2016, în jurul orei 18:30, pe strada 21 Decembrie 1989, din Cluj-Napoca, între trei tineri și un bărbat, de 53 de ani, din Cluj-Napoca, a avut loc o altercație. În urma acesteia, bărbatul a ajuns în stare gravă la spital. În contextul cercetărilor desfășurate de polițiști pentru identificarea persoanelor, au fost mediatizate imagini care îi surprind pe tinerii implicați.

Astfel, la data de 3 noiembrie, în jurul orei 21:00, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj s-a prezentat un tânăr, de 23 de ani, din Oradea, care s-a recunoscut în imaginile difuzate.

În urma audierii acestuia și a altor probe administrate, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală, faptă prevăzută art. 194, alin. 1, lit. e din Codul penal”, se arată într-un comunicat al IPJ Cluj.

Cercetările continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și stabilirea participației exacte a fiecăreia la comiterea faptei.

Tânărul urmează a fi prezentat magistraților pentru dispunerea altor măsuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *