In vizor

UNTOLD și NEVERSEA se AMÂNĂ! Cei care vor să primească banii pentru bilete trebuie să aștepte până în octombrie 2021

Organizatorii UNTOLD și NEVERSEA au amânat cât de mult au putut luarea unei decizii privind organizarea în acest an a celor două festivaluri, asta deși toată lumea știa că sunt șanse minime ca acestea să se poate desfășura în contextul epidemiologic actual. Mai mult, în tot acest timp, aceștia au continuat să vândă bilete. Într-un final, organizatorii au fost nevoiți să accepte și ei situația, iar festivalurile au fost amânate pentru 2021.

”În contextul incertitudinii care planează asupra industriei de evenimente, a continuării condițiilor stricte prin care oamenii pot lucra împreună dar și a faptului că Ministerul Culturii a trimis în Parlamentul României un proiect de lege care interzice organizarea evenimentelor cu peste 1000 de persoane până pe 31 august 2020, considerăm necesar să ne asumăm noi o decizie finală, care să ofere claritate tuturor celor care așteptau festivalurile din această vară. Cu inima frântă, dar cu certitudinea că luăm cea mai bună decizie pentru sănătatea și siguranța tuturor românilor, luăm decizia de a amâna UNTOLD și NEVERSEA din acest an, pentru anul 2021”, este anunțul organizatorilor.

BILETELE ȘI ABONAMENTELE RĂMÂN VALABILE PENTRU ANUL 2021. REFUND ÎN PERIOADA 1 OCTOMBRIE-31 DECEMBRIE 2021, PENTRU CEI CARE NU VOR PUTEA PARTICIPA

Cei care au cumpărat abonamente la cele două festivaluri și își vor banii înapoi, trebuie să aștepte până în octombrie anul viitor. Organizatorii anunță că oricum, 95% dintre cei care au achiziționat abonamente au ales deja alternativa ANYTIME PASS.  De altfel, același lucru l-a declarat și Edy Chereji duminică, 31 mai, mulțumind publicului că e amabil și nu își cere banii înapoi. Ce nu specifică Chereji e că mulți dintre festivalieri nu avut altă opțiune, nu știau dacă își vor primi banii înapoi astfel că au acceptat singura variantă oferită. Acum, prin această strategie de a ambursa banii abia în luna octombrie, organizatorii speră că și ceilalți plătitori de abonamente vor fi cuceriți de către line-up-ul ediției de anul viitor și vor alege să participe în loc să aștepte să le fie înapoiați banii.

”Suntem extrem de recunoscători celor peste 95% dintre cumpărătorii de bilete și abonamente la festivalul din acest an, care le-au transformat în varianta ANYTIME. Pentru toată această încredere vă mulțumim și vă promitem că veți avea parte de cele mai frumoase experiențe la oricare dintre următoarele 3 ediții veți decide să participați! Toți cei care nu au ales alternativa ANYTIME PASS, vor putea opta în termen de 30 de zile de la data anunțării ediției 2021, pentru transferarea biletului pentru ediția de anul viitor sau pentru a primi un voucher valoric care va putea fi folosit la achiziționarea altor produse ale organizatorilor. Cei care se vor afla în imposibilitatea de a participa la ediția din 2021 vor putea opta pentru refund în perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2021, conform OUG.70 din 14.05.2020. De asemenea, toți cei care au nevoie de suport pentru a își reprograma cazările de la Cluj-Napoca și Constanta sau alte situații apărute ca urmare a acestei decizii, ne pot contacta pentru a le oferi tot suportul de care dispunem”, potrivit organizatorilor.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *