Ce știu să facă extrem de bine politicienii noștri? Să fie inconștienți (cu viitorul nostru, cu al lor, atunci când își scapă mâna dincolo de umăr prin bugetele Patriei) și să nege evidența chiar și atunci când sunt prinși cu chiloții în vine. De aceea au ajuns experți în a fi mai egali în fața legii decât alții.
Lupta clasei politice împotriva justiţiei este una continuă. Parlamentul, instituţia cu cea mai mică credibilitate în rândul românilor, se substituie de fiecare dată justiţiei demonstrând cum Constituţia devine în mâna aleşilor o cărţulie numai bună de folosit în loc de hârtie igienică. Brusc, din voia parlamentarilor, orice șparlamentar devine rasă suoerioară cetăţenilor de rând, pentru care procurorii nu cer aprobarea colegilor când e să înceapă urmărirea penală. Cum ar fi ca nici pe noi populimea plătitoare de taxe și impozite să nu ne poată reține și aresta procurorii până nu se pronunță pe speță Asociația de locatari/proprietari sau Comitetul de stradă? Sau Departamentul juridic al locului nostru de muncă…
După fiecare mizerie de acest gen, în care câte un șparlamentar este scăpat de către colegi de cătușa îndelung mediatizată a procurorilor (asta este o altă mizerie, care decredibilizează actul de justiție, dar este o altă discuție), ni se explică cum, în România, parlamentarii nu mai beneficiază de imunitate în faţa legii. Păi cum să se numească gestul legislativului de a-i opri pe procurori să continue procedura judiciară împotriva câte unuia dintre ei, dacă nu imunitate în faţa legii penale? Cu ce este mai presus un parlamentar, indiferent că vine din zona puterii sau a opoziţiei, decât un cetăţean de rând, contribuabil şi alegător? Conform Constituţiei toţi suntem egali în faţa legii. Ei, aleşii poporului, nu vor să fie egali cu „prostimea” care îi trimite să doarmă o legislatură în Parlament. Şi când vine vorba despre interesele personale ale găştii numită „Parlamentul României”, nici nu mai există putere sau opoziţie. Frica să nu fie creat un precedent este atât de mare încât, fără deosebire de culoare politică, parlamentarii au ajuns să se apere din orice poziție, mai rău de cum trăgeau teroriștii în Decembrie 1989. Acum teroriștii sunt ei.
Alegătorii doar se amăgesc că au pe cine să trimită la urne. Parlamentul (partidele politice) funcţionează precum o haită. Luaţi individual, printre atleţii neamului este posibil să existe și oameni cumsecade. Numai că, din momentul în care se înregimentează în mecanismul infernal coordonat de interesele de partid, îşi pierd personalitatea. Devin componentele unei uriaşe maşini de vot care funcţionează la butonul câtorva persoane şi urmăreşte exclusiv interesele unor grupuri politice sau de afaceri foarte bine structurate.
Și peste toate tronează scandalul instituţional şi minciunile sfruntate ale unei clase politice care acţionează după principiile unei haite sălbăticite gata să-şi devoreze propriul electorat dacă asta îi va astâmpăra foamea.
Politic, România a ajuns o cloacă imensă alcătuită din 42 de cloace mai mici, plus Bucureștiu – o cloacă cât Țara. În fiecare cloacă viermuiesc interesele personale ale politicienilor locali interesați să se trimită la adăpost de lege, sau odihnă nemeritată pe bani publici în Șparlamentul României (că numai Parlament nu mai poate fi numită instituția). Se vede după listele pe care, cu neobrăzare, ni le propun partidele.
De mâine și până la alegeri ne vom ocupa să-l arătăm alegătorilor pe fiecare inconștient urcat beat mort la volan, pe fiecare devalizator al bugetelor locale, pe fiecare frecător de mentă, pe fiecare dintre bolnavii de minciună care-și confundă viața pe bani publici cu viața personală care ne vor fi prezentați drept înoirea clasei politice, noua viziune a partidelor politice șamad – o mulțime de bla-bla-bla-uri politicianiste.
Știm că demersul nostru este unul cu puține șanse de izbândă la câtă slugărnicie și lipsă de coloană există (mai ales) printre membrii de partid care acceptă să fie reprezentați de astfel de indivizi, dar, voce cu voce care afirmă că “împăratul e gol”, este șansa unui viitor mai bun măcar pentru copiii noștri. Dacă nici de copiii voștri nu vă pasă, nouă ne pasă de ai noștri. Vreți să fiți slugi, fiți, dar lăsați-ne copiii în pace!