FOTOGRAFILA

Una declară Emil Boc în public (”Vă rugăm, dragi clujeni, să continuaţi vaccinarea”), pe mizerii antivacciniste aruncă banii clujenilor. Uite unde era sponsorul lui Dan Puric

Ne-a scăpat și ne cerem scuze că nu am observat cum în octombrie 2021, în plin val patru al pandemiei de COVID-19, cu spitalele tixite de îmbolnăviți, Emil Boc și onor ”funăria” sa sponsoriza un spectacol penibil cu antivaccinistul propagandist Dan Puric.

Maestre, Excelență, Șefu’, cum ”armonizăm” noi declarația ta ”numai vaccinarea este soluția” (la depășirea pandemiei), cu declarațiile lui Dan Puric de genul: ”a început să semene vaccinul cu carnetul de partid”, ”Guvernul, aceşti oameni iresponsabili ne invită la ruletă rusească”, ”Am avut senzaţia de abator naţional şi acuma văd un abator pentru copii”, ”Dacă ai o minte limpede și responsabilă, din punct de vedere medical, epidemiologic, nu faci așa ceva, în  contextul în care știi că vaccinul nu asigură o imunitate, în contextul în care știi că un om vaccinat poate să transmită în continuare, deci astea sunt date obiective” șamd?

Deci, în 7 octombrie 2021, Ion Novăcescu îl aduce la Cluj (conform afiș – sperăm ca spectacolul să nu se mai fi ținut) pe Dan Puric ca să bată câmpii antivaccin pe banii contribuabililor clujeni.

Iar pe 23 octombrie 2021, Emil Boc ne zice că ”În Cluj-Napoca rata de vaccinare a ajuns la 56%”.

Că: ”O rată mai mare de vaccinare înseamnă mai puţine persoane la terapie intensivă, mai puţine decese şi o reducere a presiunii pe sistemul medical. Drumul spre revenirea la normalitate trece prin vaccinare. Primăria sprijină şi menţine deschise toate centrele de vaccinare. Va rugăm, dragi clujeni, să continuaţi vaccinarea”.

Practic, la începutul lunii i-ai invitat pe dragii de clujeni să se ”delecteze” cu elucubrațiile antivacciniste ale lui Dan Puric, iar la sfârșitul lunii îi inviți să se vaccineze?!

Maestre, azvârli cu bani în teșchereaua tuturor pișcotarilor tăi și joci, pe banii clujenilor (nu ai tăi personali) la două capete: dai circ antivacciniștilor, apoi dai ”responsabilitate” celor responsabili.

Nu era mai normal ca banii dați sulfuroasei fundații ”Armonia” și sulfurosului Ion Novăcescu ca să-l aducă pe sulfurosul Dan Puric, să-i fi folosit pentru informarea corectă a clujenilor?

Dar, deh, pe lângă răsplătirea slugilor, ipocrizia, jocul la două captete și politicianismul sunt niște broaște râioase prea gustoase să nu le înghită cu poftă Maestrul!

Val după val de infectări, pe cadavrele celor decedați și suferința celor care s-au infectat cu COVID-19, Novăcescu ni-l servește pe Dan Puric pe banii municipalității, cu același spectacol obosit. Ei bifează și se hlizesc cu gura până la urechi, Boc marchează. Banul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *