In agitatia zilnica de pe strazile orasului, exista cateva lucruri care reusesc sa puna stop grabei, sa dea, parca, un timp bonus, un timp pe care unii uita sa si-l ofere. Pe langa arhitectura, parcuri, terase si altele, un plus al Clujului il reprezinta si artistii stradali. Nu de putine ori, trecatorii se opresc sa-i asculte pe cei care aleg sa dea un fundal muzical zonei centrale. Acordurile de chitara ale lui Andrei Negulescu se aud inca de la intrarea in Piata Muzeului. Unii se opresc sa-l asculte, altii isi continua drumul, altii aplauda, iar altii ii multumesc. Dar tuturor le scapa un zambet. Pe chipul fiecaruia se vede o schimbare, o emotie noua, indiferent daca aleg sa stea mai mult sau sa mearga mai departe. Andrei a fost ghid turistic, dar a renuntat la jobul sau dupa o experienta in Vama Veche care l-a determinat sa aleaga muzica.
Andrei Negulescu e un tip de 37 de ani cu o viata tumultoasa si cu povesti pe care, candva, spera sa le faca publice. La 15 ani Andrei Negulescu a primit de la tatal sau prima chitara. A invatat singur sa cante, exersand adesea in spatele blocului. Desi nu a facut o cariera din muzica si nu a urmat studii de profil, artistul povesteste ca invata repede o melodie noua. Daca ii place, spune el, o invata si in zece minute.
„Tata a fost cel care mi-a cumparat primul o chitara. Cred ca pe la 15 ani am primit-o, dar au fost pauze de aproape zece ani in care nu puneam mana pe o chitara. Pe cea de acum o am de vreo doua luni, dar cred ca e a saizecea chitara”, spune el zambind.
Cu toate ca nu a urmat cursuri de muzica, parintii i-au insuflat pasiunea pentru muzica si cultura in general.
“Eu am avut norocul sa cresc cu Cenaclul Flacara, cu muzica de Vasile Seicaru, Hrusca, muzica folk. Ceea ce mi-a insuflat pasiunea pentru genul acesta de muzica. Am pornit initial cu muzica folk, cam asta cant si asta imi place mai mult, dar sunt nevoit sa ies in strada cu anumite cover-uri ca sa prinda la trecatori”, a explicat el.
Muzica a devenit pentru Andrei un mod de viata. El iese in strada atunci cand simte nevoia sa o faca. Fara un program sau un repertoriu bine stabilit, el e un om al instinctelor si se lasa purtat de dorinta de a canta aproape in orice decizie pe care trebuia sa o ia.
„I make my living of it. Cant exact cand am nevoie sa cant, nu e o chestie care necesita un program. Bineinteles ca esti constrans de unele lucruri: de vreme, uneori de o proasta dispozitie a trecatorilor sau invers si asta conteaza foarte mult in balanta unei zile de cantat”, marturiseste acesta.
Povestea iesitului in strada cu chitara in spate e legata si de pasiunea pentru calatorii. De altfel, Andrei este de profesie ghid turistic. Insa, experienta unui concediu in Vama Veche l-a determinat sa renunte la tot pentru muzica.
„De profesie, eu sunt ghid turistic. Am lucrat in Grecia si am mers in Vama Veche o lunga perioada de vreme in tinerete. Dupa patru ani, am venit in concediu in Romania. Am venit o saptamana din Grecia si din Otopeni m-am dus direct in Vama. M-am dus cu o gasca mare de prieteni, eram cu mai multe masini si aveam cu noi o chitara si un amplificator micut care mergea pe baza de curent. Evident, ca sa amplificam, ne trebuia curent de undeva. Prin urmare, ne-am oprit la un birt de asta, anonim, si le-am cerut sa ne ajute cu asta, oricum faceam consumatie caci eram vreo 10-12 oameni. Au zis OK si atunci am cantat de pe la unu noaptea pana la cinci dimineata. A fost super faina atmosfera si, la cinci dimineata, patronul carciumii a venit la mine, m-a intrebat de unde sunt, daca am obligatii sociale, daca am copii. Chiar ma gandeam ce e cu atatea intrebari aproape intime. La care mi-a spus: „tu nu mai pleci din Vama vara asta”. Era in 2010. Ala a fost momentul cand prima oara in viata mea mi-am dat seama ca pot trai din asta. Cel putin in perioada verii am un contract stabil in Vama Veche”, isi aminteste Andrei.
Cu toata ca si-a dat demisia in favoarea muzicii, nu a renuntat la calatorii. A cantat in mai multe orase din Romania si din Europa, insa orasul de suflet este Clujul unde ii este cel mai drag sa cante. Aici oamenii simt altfel muzica, se apropie mai mult, sunt mai receptivi, povesteste el.
“Am cantat in diverse parti din Europa. Am calatorit mult, am fost in Tenerife in toata Italia, in toata Franta, insa Clujul are o altfel de receptivitate fata de acest lucru. Are o reactie foarte pozitiva, ceea ce ma bucura, fata de alte orase din Romania si din alte tari”, adauga Andrei.
Primul contact cu strada
Desi iubeste ceea ce face, contactul cu strada nu a fost usor de la inceput. Mai intai, a cantat pe strada Bolyai Janos, dupa care s-a mutat in Piata Muzeului, unde a si ramas datorita faptului ca acustica e mult mai buna.
“Prima data cand m-am asezat cu chitara in strada m-am simtit incomod. Veneam din ipostaza de scena, dupa o vara in Vama cu un public de 400-500 de oameni seara de seara. Cand ajungi sa stai in strada, sa deschizi husa de la chitara si sa canti e normal sa fie dur impactul acela. In timp m-am acomodat. De asta am preferat zona aceasta din Piata Muzeului pentru ca e pietonala, e acustica foarte buna si cladirile sunt de asa natura incat favorizeaza acest lucru”, explica el.
Pana in prezent, Andrei a avut o relatie buna cu trecatorii si ascultatorii sai. De altfel, spune el, nu a existat niciun incident neplacut in cei doi ani de zile de cand a inceput sa cante aici.
“Orice zi e faina. E un schimb de energie foarte bun intre tine ca muzician si publicul tau. E un schimb foarte echitabil, e foarte placut. Se intampla ca in majoritatea cazurilor, oamenii care se opresc sa-mi si multumeasca. Asta inseamna ca la randul meu dau ceva, vand o emotie”, spune cu entuziasm artistul.
Andrei are si piese compuse de el cu care participa la diverse concursuri de folk, dar prefera sa nu le cante in strada. Atent la emotiile trecatorilor, el se muleaza pe starea lor de spirit alternand melodiile mai vioi cu cele ceva mai melancolice. Piesele proprii le numeste “adolescentine, scrise de dragul de a scrie”, strada are nevoie, insa, de o muzica pe care o cunoaste deja, explica artistul.
“In strada esti nevoit sa fii catusi de putin comercial. Eu am piese proprii, de exemplu, dar ar fi inutil sa le cant in strada. Am incercat asta, foarte rar prin diverse baruri din Cluj si in cercul de prieteni. Dar pe strada nu este rentabil sa iesi cu piese necunoscute. E necesar ca trecatorul sa recunoasca piesa. Bineinteles, care sa-i dea o emotie. De obicei, piese destul de cunoscute, un pic mai retro, un pic spre folk”, spune acesta.
Pe langa muzica, lui Andrei ii place sa scrie si sa citeasca mult. Desi are cateva versuri scrise in “etapa aia suferinda a fiecaruia”, dorinta lui este de a-si scrie candva memoriile.
„Citesc scriu poezii scriu si proza. M-am gandit la un moment dat la lansarea unui volum, la memoriile mele pentru ca am avut o viata tumultoasa. Toata viata mi-a fost aparte. Am 37 de ani si am vizitat 38 de tari, dintre care cel putin 20 dintre ele, o mare parte le-am vizitat prin natura jobului, dar cel putin in 20 le-am vizitat ajungand cu un euro in buzunar si castigandu-mi existenta luni de zile si toata nevoile, cantand”, isi aminteste Andrei.
“Vama Veche este o stare de spirit”
Cu privire la planurile sale de viitor, Andrei Negulescu ramane in continuare atasat de Vama Veche si experienta din 2010. Prima data a cunoscut statiunea in urma cu 19 ani. Intrucat el este nemultumit de modul negativ in care este promovata imaginea acesteia, artistul s-a implicat intr-un proiect numit “Ora de Vama”.
“Ceea ce se aude la televizor, la stiri, pe la ora 19, o data de 1 mai si inca o data de Folk You este un calup de stiri negative, in care se arata un betiv cazut cu capul in nisip cu o bere in brate si gunoaie. Si nu, nu asta e Vama. Vama este o stare de spirit. Deocamdata, de anul asta, in Vama, m-am implicat intr-un proiect. E vorba de o emisiune pe postul B1 Tv care se numeste “Ora de Vama”. Practic, sunt trei ore de emisiune pe saptamana, trei ore de live. Emisiunea in sine presupune ca noi sa expunem o imagine echitabila a ceea ce inseamna Vama. Tot ce se intampla, concerte, oameni care au venit de-a lungul anilor aici, povesti”, detaliaza Andrei.
Muzica stradala – o “dementa”
Cu toate ca stapaneste patru limbi straine: engleza, franceza, italiana si spaniola la care se adauga backgroundul turistic, Andrei Negulescu prefera sa se concentreze doar pe muzica.
“Mi-am asumat chestia asta, in egala masura as putea sa-mi fac in paralel un job. Vorbesc engleza, franceza, italiana, spaniola, puteam sa fac ceva in sensul asta, am un background turistic in spate. As putea sa fac ceva cu ele. Nu, pur si simplu nu vreau sa amestesc doua stari diferite.”
Artistul nu ar numi ceea ce face o cariera muzicala, cat o alegere, o “dementa”, mai exact. E o libertate pe care si-o asuma si care ii permite un stil de viata usor riscant, dar e un risc in care se simte confortabil, care-l face fericit si-l tine departe de frica fata de viitor.
„Eu nu vreau sa ma gandesc la batranete. Mi se pare mai degraba un soi de paranoia omeneasca sa stau sa ma gandesc, “sunt tanar doamna, tanar”. Din ceea ce fac, am invatat ca am garantia zilei de maine, oricat de prost mi-ar merge, n-am cum sa nu-mi permit minimul necesar. Prin urmare, traiesc un carpe diem continuu”, a incheiat Andrei Negulescu tragand adanc dintr-o tigara.