In vizor

Un traficant de droguri din Cluj, aflat în arest la domiciliu, a continuat să livreze canabis și sare de prizat

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au documentat activitatea infracțională a două persoane, de 26, respectiv 30 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc.

Persoana de 26 de ani este, de asemenea, bănuită de efectuarea de operațiuni fără autorizație cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive și de deținere de droguri fără drept în vederea consumului propriu.

Din probatoriul administrat a reieșit că, în perioada septembrie 2020 – mai 2024, persoana de 30 de ani, aflată în arest la domiciliu într-o altă cauză, ar fi procurat, deținut, intermediat și vândut diverse cantități de canabis (drog de risc), sare de prizat și mephedronă (droguri de mare risc) către diferite persoane din județul Cluj.

În perioada mai – noiembrie 2024, persoana de 26 de ani ar fi procurat, deținut, manipulat și comercializat canabis, methylmethcathinone (drog de mare risc) și 2-MMC (substanță psihoactivă) către diferite persoane din județul Cluj.

La data de 6 noiembrie a.c., aceasta a fost prinsă în flagrant delict, având în autoturism 40 de grame de canabis și 20 de grame de substanță psihoactivă 2-MMC, destinate vânzării.

În urma a 3 percheziții domiciliare desfășurate ieri, au fost descoperite și ridicate aproximativ 200 de grame de canabis, peste 130 de grame de substanță psihoactivă (2-MMC), cantități de drog de mare risc (4-MMC) și drog de risc (rezină de canabis), obiecte purtând urme de substanță, cântare, grindere și alte mijloace de probă.

Astăzi, 7 noiembrie, cele două persoane au fost prezentate judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj, fiind dispusă arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Acțiunile au beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.