
Polițiștii clujeni din Dej au reținut un tânăr de 22 de ani care a zgâriat 11 mașini parcate pe două străzi din Dej.
Polițiștii din cadrul municipiului Dej s-au sesizat din oficiu sub aspectul infracțiunii de distrugere. Din primele verificări efectuate, a reieșit faptul că, la data de 13 octombrie a.c., în jurul orei 01.40, o persoană necunoscută ar fi distrus prin zgâriere, două autotursime parcate pe strada Gutinului, respectiv strada Islaz, din municipiul Dej.
În urma cercetărilor efectuate, au mai fost identificate 9 autotursime, parcate pe strada Gutinului și in proximitate, care prezentau urme de distrugere prin zgâriere.
„Ca urmare a activităților investigativ-operative efectuate de polițiștii Biroului Investigații Criminale, s-a conturat faptul că infracțiunile de distrugere au fost săvârșite de un tânăr de 22 de ani, din Dej. Față de acesta s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore”, a transmis IPJ Cluj.