
2022 a fost un an mai echilibrat din punct de vedere al crizelor politice, dar marcat puternic de criza de securitate și criza economică. Cel mai recent sondaj INSCOP arată o scădere în sondaje a celor două mari partide aflate la guvernare, PSD și PNL, și o ușoară creștere a AUR.
- De precizat este că sondajele INSCOP la baza cărora se află graficul privind evoluția partidelor politice este efectuat pe un eșantion cuprins între 1070-1100 respondenți, prin metoda CATI. Pentru sondajul din luna decembrie datele au fost culese parțial înainte, parțial după momentul Schengen, precizează directorul INSCOP, Remus Ștefureac. Deci jumătate dintre răspunsuri, date pe fondul emoției neacceptării în Schengen sunt alterate. Așa ceva nu se face în socilogie. Se măsoară ante-eveniment, pe un eșantion și post-eveniment, pe același eșantion, nu jumi-juma, așa ”ștefurit”.
- Potrivit studiului sociologic încropit în luna decembrie, PSD înregistra cel mai slab scor din acest an, 31,5% (cotă înregistrată și în septembrie – deci, cel mai slab procent din an mai fusese înregistrat o dată în același an – curat științific!), PNL – 20,2%, AUR – 18,1% și USR -10,9%. Toate partidele, cu excepția AUR, au scăzut față de luna precedentă.
- Potrivit graficului INSCOP care arată evoluția în sondaje a partidelor politice în perioada 2021-2022 este de remarcat că scăderile partidelor la putere, în special, PSD, sunt însoțite de reveniri ale AUR, pe fondul capitalizării nemulțumirii față de guvernare, dar și al faptului că o parte din electoratul social-democraților rezonează la retorica partidului lui George Simion.
Cum a evoluat AUR în sondaje
În 2021, AUR a captat momentul în care s-a suprapus criza politică cu criza pandemică, când a existat cel mai scăzut nivel al percepției privind direcția țării din ultimii 20 de ani: doar 11 % dintre români mai vedeau o direcție bună a țării în timp ce aproape 90% o direcție greșită.
Este momentul când în plină criză pandemică, mureau sute de oameni iar politicienii erau într-o ceartă continuă. Pe acest fond AUR a capitalizat destul de puternic și eficient, a crescut și s-a menținut până la începutul anului 2022.
Partidul lui George Simion a intrat în 2022 cu un procent de peste 20% în sondaje, în februarie era cotat în percepția electoratului cu cel mai mare scor din istoria sa – 22.4%. AUR a captat toate nemulțumirile electoratului generate de criza politică, alianța PSD-PNL și proasta gestionare a pandemiei, dar, în același timp, nu a reușit să păstreze percepția simpatizanțiilor.
În august, nunta „politică” a lui George Simion a adus vizibilitate partidului, dar nu a reușit să capteze și mențină o revenire în sondaje. Acest moment se vede în septembrie când AUR înregistrează o creștere în sondaje de la 17% la 22%, dar nu reușește să mențină procentul și cade la 16% în luna noiembrie, potrivit graficului INSCOP.
PSD pierde 5 procente în sondaje, dar se menține în topul preferințelor electoratului
PSD s-a menținut primul partid în opțiune de vot a electoratului, dar a pierdut procente semnificative. Când social-democrații au intrat la guvernare, sondajele interne îi plasau undeva la 40%, iar după aproape un an de guvernare, social-democrații înregistrează acum undeva la 35%.
În sondajul INSCOP, PSD este cotat în luna noiembrie la 34,9%, procent asemănător cu sondajele interne comandate de PSD, susțin surse social-democrate pentru HotNews.ro.
De precizat, ar fi că social-democrații sondează lunar percepția electoratului, din luna septembrie conducerea partidului nu a mai comunicat public niciun sondaj. PSD a început să înregistreze o scădere de câteva procente odată cu declanșarea crizei energetice care a adus după sine creșterea prețurilor și inflația. Pe criza economică, social-democrații au avut un scurt moment de alterare a imaginii cu demisia lui Vasile Dîncu din fruntea minsterului Apărarii.
În luna noiembrie, potrivit sondajelor interne, PSD înregistra un procent de 35% în percepția electoratului în timp ce PNL era cotat cu 21% procente, AUR 17% iar USR 11%.
- Este clar că PSD are o problemă pentru că o parte din electoratul lui funcționează pe principiul vaselor comunicante cu o parte din electoratul AUR. Vedem de multe ori că o scădere a PSD se poate regăsi într-o creștere a AUR și invers. Este vorba de acel electorat la care prinde bine retorica naționalist-șovină de galerie de fotbal a liderului AUR.
PNL și USR nu au reușit să convingă
PNL și USR au înregistrat o scădere destul de accentuată, mai ales în contextul crizei politice de anul trecut, iar în 2022 nu au reușit să convingă electoratul.
- Pe fondul guvernării cu PSD și lipsa comunicării deciziilor politice, PNL a stat pe tot parcursul anului în umbra partenerilor de guvernare. Pe ultimul sondaj INSCOP, PNL este 20%. În plan intern, liberalii susțin că sondajele lor îi plasează undeva la 22-23%.
Ridicarea MCV-ului în toamnă le-au conservat procentele rămase dar eșecul Schegen are putea să le afecteze imaginea. Efectul Schengen se va vedea mai clar în măsurătorile din luna ianuarie dacă acesta a influențat sau nu evoluția partidelor aflate la guvernare. Vom vedea dacă a fost doar un impact emoțional de moment sau ceva mai mult.
USR a crescut ușor în toamnă. Pe parcursul anului 2022 nu au depășit 10%, dar debutul crizei economice în toamnă, comunicarea și atacurile la adresa Guvernului le-a adus acestora vizibilitate și o ușoară creștere în sondaje.