Cel mai batran clujean a implinit, alaltaieri, 105 ani. A trecut prin trei regimuri politice, a fost judecator si procuror, dupa ce la 13 ani a invatat sa scrie si sa citeasca si a supravietuit celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Ioan Moldovan, colonel in retragere, isi traieste batranetea intr-un apartament din centrul Clujului. Secretul longevitatii, spune el, este o viata cumpatata, fara excese.
Nu ii dai mai mult de 85 de ani. Ioan Moldovan ne asteapta in holul luminos al casei sale, sprijinit de un cadru, pe care il manevreaza cu usurinta. Doar ochii invaluiti in ceata ii tradeaza varsta, zambetul si luciditatea sunt ale unui tanar.
Vederea l-a lasat aproape complet de cativa ani, dar barbatul nu se plange. Inca se descurca singur, in apartamentul ai carui pereti poarta amintirile lui de-o viata.
“Stati sa-mi pornesc urechile”, ne spune inainte de a ne invita in salon, acolo unde isi primeste putinii musafiri. E bucuros de vizita noastra, are ocazia sa isi reaminteasca de anii tineretii.
Analfabet pana la 13 ani
Ioan Moldovan s-a nascut in 11 septembrie 1908, acum mai bine de un secol, in Sanmarghita, langa Dej. Pana la 13 ani era nestiutor de carte, umbla cu vitele in sat, asa cum era oranduirea pe atunci. La sfatul unui unchi, judecator la Iasi, tatal l-a dus la Liceul Andrei Muresanu din Dej. Ajuns pe bancile scolii, tanarul s-a trezit ca nu stie deslusi literele scrise pe tabla.
“Tata a crezut ca liceul face oameni deodata. Am stat doua saptamani acolo si cand i-am vazut pe profesori ca incep sa scrie acolo pe tabla, eu nu pricepeam nimic. Am venit acasa si apoi m-am dus la scoala primara. Am facut un an si peste vara am mai facut pregatire la invatatorul din sat. Abia apoi m-am dus la liceu. Totusi, am trecut cu nota foarte bine, m-am mirat, pentru ca erau copii din oras si totusi multi din ei n-au reusit sa treaca clasa”, isi aduce aminte, cu nostalgie in privire.
Dupa liceu, a urmat Facultatea de Drept de la Cluj, unde a apucat sa finalizeze primii doi ani, fiind recrutat in Armata.
O fotografie cu familia lui Ioan Moldovan, realizata in 1898
Inainte de cumplitul razboi, Moldovan, tanar judecator la Carei, avea sa-si intalneasca marea iubire, la o partida de rummy. Pe atunci, avea 32 de ani.
“In ’40, cand ne-am refugiat, Judecatoria din Carei a fost mutata la Sannicolau Mare si cand am fost eliberat din Armata m-am dus acolo la Judecatorie. Acolo mi-au gasit locuinta si aveam o vecina, o preoteasa vaduva. La ea am cunoscut o familie de avocati, care mergeau la notarul public sa joace rummy. Acolo am cunoscut-o pe sotia mea, avocatul era unchiul ei si venise in vizita din Timisoara. Ei jucau carti si eu cu fetele, una canta la pian si eu dansam cu cealalta”.
O chema Ileana
Cand povesteste despre Ileana, cu care avea sa traiasca peste 60 de ani, i se lumineaza fata.
“Mi-a placut ca a fost foarte vesela, o fire placuta. O chema Ileana. Am ramas legat de ea. Cand s-a dus acasa am vizitat-o la Timisoara si apoi tot asa… Ea avea 22 de ani cand ne-am casatorit. A fost o fata minunata, foarte bine ne-am inteles, am avut o viata placuta”.
Impreuna cu Ileana, a avut doi baieti, unul nascut chiar in perioada cand el era pe front.
“In Apus am fost trecut in justitia militara si am servit ca procuror la Curtea Martiala a Corpului 6 Armata. Cand s-a nascut baiatul cel mare, in ’45, eram in Slovacia. Am primit o luna concediu si pe cand m-am intors era gata, s-a facut pace”.
In total, a stat 3 ani si jumatate pe frontul din Est si mai apoi pe cel din Vest. “Langa Nistru, in Odessa, pazeam litoralul de la varsarea Nistrului pana in Crimeea. Comandamentul era in Odessa, acolo am facut la Divizia 6 Infanterie la Biroul 4, Inzestrarea Armatei.
Pe frontul de Vest, fiind procuror civil, a facut parte din personalul Curtii Martiale. “Ca si procuror la Curtea Martiala intocmeam actele judiciare pentru dezertori si alti infractori, pazeam si teritoriul pe care l-am ocupat”. Pe atunci, dezertorii erau pedepsiti cu moartea, sau trimisi in prima linie de batalie.
“Un singur caz am avut, cand nu era inca frontul si apartineam de Rusia. A fost un soldat care a fost trimis in judecata pentru dezertare, iar Curtea Martiala l-a condamnat la moarte. Dupa acest caz, dezertorii nu erau executati, ci trimisi pe front. Daca aveau noroc sa scape, scapau si de pedeapsa”.
Supravietuitor al celui mai sangeros razboi din ultimul secol, veteranul crede ca un razboi in zilele noastre ar fi nimicitor pentru Romania.
“Praf si pulbere s-ar alege. Eu stiu ce ar fi? Nu poate fi razboi, acum vezi ca poate nimici omul fara arme. Vezi ca si tara noastra si-a redus armata, daca ar fi razboi ar ocupa-o in doua zile, nu poate face fata”.
A locuit in Palatul de Justitie
La Cluj, locuieste din 1955, fiind transferat de la Procuratura din Dej, iar dupa un an a fost avansat la Tribunalul Regional.
“Trei ani am facut naveta, veneam lunea la servici, sambata ma duceam acasa, la Dej. Dupa trei ani am reusit sa capat o locuinta. Mi-a facut Primaria locuinta in Palatul Tribunalului. Aveam doua camere mari si una am despartit-o si am facut camera si bucatarie. A fost bine in acea perioada”, reitereaza barbatul. A stat acolo vreo doi ani si ceva, dupa care s-a mutat in apartamentul in care sta si azi.
E pensionar din ’72 si vaduv de opt ani.
“Sotia mea a murit la 86 de ani. Era mai tanara cu 11 ani. Am crezut ca ea a trai si eu oi muri. I-am depus bani din pensie in fiecare luna sa ii fac un fond sa aiba pe cand voi muri, sa aiba din ce trai, ca ea nu a avut salariu asa de mare, a fost functionara mai marunta”.
Acum, este ingrijit de o femeie angajata de cei doi copii, care o viziteaza cat de des pot. La 105 ani, Ioan Moldovan inca reuseste sa se descurce singur. Isi aminteste cu greu cand a fost bolnav ultima data, era pe vremea cand inca lucra ca procuror.
“Sase luni nu am putut vorbi, am fost bolnav, m-a durut gatul, am fost foarte rau. Eram procuror instructor si trebuia sa ii ascult pe cei trimisi in judecata. Scriam pe hartie intrebarea si ii puneam sa raspunda, asa am lucrat sase luni de zile”.
O zi dupa un secol de viata
Ioan Moldovan spune ca viata la 105 ani e destul de neplacuta, batranetea vine si cu greutati. Isi duce traiul in apartamentul spatios, incarcat de fotografii alb-negru, carti si cateva valize prafuite. Televizorul din coltul salonului sta incremenit, domnul Moldovan nu mai vede de 8 ani.
“Nu ma uit la el. Radio mai ascult, dar nu stiu de ce-l platesc. Vorbesc fara rost. De multe ori ma trezesc noaptea, dar nu vorbeste nimeni, numai muzica”.
Pana anul trecut, nu trecea zi sa nu iasa in Parcul Central, la o plimbare. “De cand m-am mutat aici am facut multe plimbari in parc, pana mai anii trecuti ma duceam si cu bastonul. Acuma nu pot, mi s-o slabit picioarele”, spune el cu regret.
Nu cunoaste o reteta a longevitatii, dar este convins ca viata echilibrata l-a ajutat sa ajunga la aceasta varsta.
“Am mancat putin in viata, cum zice o vorba: Cand te lasi de masa sa simti ca ai mai manca, da’ sa te-opresti. Si acum manc de multe ori de doua ori pe zi: dimineata o cana de lapte cu paine sau cu cozonac si apoi de-amiaza. Seara de multe ori nu manc nimic, ca nu pot. Si ma culc asa”.
Sa fie moartea pe neprevazute
Batranul nu a fumat toata viata lui, si nici nu a baut. “Am dus o viata cumpatata. Secretul nu pot sa-l stiu, mai ales ca tatal meu a murit destul de tanar, la 52 de ani. Mama…poate mai putea trai, s-a stins la 89 de ani”.
Acum, isi mai doreste doar sanatate, cat a mai trai, si sa nu sufere. “Sa fie moartea asa, pe neprevazute”.
Din generatia lui, 1908, mai traieste o singura femeie in Cluj-Napoca. In rest, fostii lui colegi de la Procuratura au murit de mult.
De ziua lui, colonelul in retragere Ioan Moldovan a primit patru diplome, de la prefect, primar, colegii veterani si ministrul Apararii, Mircea Dusa. Tine hartiile in mana cu mare pretuire, chiar daca cei care i le-au inmanat nu s-au obosit sa i le citeasca. Cu ochii inocenti, batranul inca se intreaba cum de si-a adus lumea aminte de el
“A fost chiar o surpriza, m-am bucurat mult. Da’ oare de unde-o fi aflat…?”