FOTOGRAFILA

Un scaun din Mănăștur și-a depășit condiția: proprietarul l-a scos în stradă să îi sperie pe cei care vor să-i ocupe locul de parcare

Premiul pentru inventivitate se acordă azi unui clujean din Mănăștur care și-a scos scaunul în stradă pentru a-i împiedica pe alți șoferi să îi ocupe locul de parcare. 

Un scaun mândru de onoarea ce i-a fost făcută tronează în mijlocul unei parcări de pe Calea Florești. Stăpânul l-a împodobit și cu un mesaj prin care este făcut cunoscut tuturor celor interesați rolul important pe care îl are.

Dacă erau cumva persoane care se întrebau ce caută un scaun atât de departe de locul său obișnuit, respectiv la o masă, mesajul clujeanului elucidează și acest mister.

”Loc rezervat cu taxă plătită la primărie”, scrie pe bilețelul atațat scaunului, bilețel pe care este desenat și un personaj de desene să îi îmbuneze pe cei care ar putea fi dernațați de prezența scaunului.

Nu toți au gustat ironia situației, iar un clujean a și făcut o sesizare către Primărie, fiind ilegal să ocupi abuziv domeniul public. Dacă poliția locală se va sesiza, clujeanul inventiv riscă să fie amendat.

sursa foto: Facebook/Soferi de Weekend Cluj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *