Vreme de trei ani de zile au fost strânse cca 3 milioane de semnături pentru modificarea Constituției. O inițiativă cetățenească lăudabilă, de altfel. Cauza însă a fost una greșită. Costurile nu au fost deloc mici: aproximativ 35 milioane de euro oficial, suma reală este considerabil mai mare. Referendumul pentru redefinirea familiei s-a dovedit a fi un eșec lamentabil, care va fi asumat cu greu de către liderii politici. Și totuși, acesta trebuie asumat: partidul aflat la guvernare mulțumește celor 3,7 milioane de votanți. Desigur, numărul de voturi este de apreciat.
Și totuși. Și totuși, cum explicăm neimplicarea, neprezentarea, absența de la urne a unui număr de 13-14 milioane de români? Ce spune Biserica Ortodoxă? Dar și celelalte confesiuni din țară, implicate în acest referendum cu substrat politic? Ce lecție învățăm din acest rezultat neașteptat?
Pe cine dă vina Patriarhul?
Una dintre ideile însemnate care merită susținută se referă la importanța temei ce a fost supusă votului: familia. Ce provocări așteaptă familia românească modernă? Cum să păstrăm coeziunea unei familii, într-o lume a globalizării și o societate destrămată și însingurată?
Acestea ar fi fost, probabil, doar câteva dintre întrebările orientative asupra cărora intelectualitatea românească ar fi trebuit să se pronunțe. Dar, din păcate, totul a fost făcut de-a-ndoaselea.
Votul cerut românilor a fost ”pentru” familia tradițională, nu ”împotriva cuiva”, dar în același timp, o temă de vârf a campaniei a fost adopția copiilor de către cuplurile de homosexuali.
Este evident că o temă de o asemenea însemnătate a fost tăvălită în noroi, scăldată în superstiție și prejudecată, înfășurată în duhoarea insuportabilă a politicului.
Însăși campania de promovare, părtinitoare în felul ei, s-a făcut peste noapte și din ce în ce mai agresiv.
De ce nu au ieșit la vot românii? Una dintre ipotezele înaintate se referă la faptul că aceștia nu se mai simt reprezentați de către clasa politică.
Desigur, istoria câștigării ”votului universal” este una aparte și merită respectul cuvenit, iar acest respect poate fi demonstrat prin participarea propriu-zisă a fiecărui cetățean. Acesta este un drept pe care europenii l-au câștigat. Dar cum interpretăm un alt tip de vot, care își face simțită prezența în societatea românească? Neprezentarea la vot. Da, această absență a cetățenilor de la urne merită descifrată: ea poate fi interpetată, de bună seamă, prin dezinteres. Dar și acest dezinteres are o cauză. Modul ordinar în care se face politică în România.
Sau, absența la vot poate fi înțeleasă și drept o sancțiune aplicată clasei politice: ”Nu mă prezint, nu îți acord votul meu de încredere, pentru că nu mă reprezinți” – ar vrea să spună cei care nu participă. Dar, veți afirma, pe bună dreptate, că aceștia pot vota prin ”NU”. Dar că, mai mult ca orice, trebuie să se prezinte la urne.
Ei bine, de ce putem înțelege lumea aflată în prefacere, avansul tehnologic, modificarea oricăror rigori și criterii valabile oarecând, dar care își pierd acum din forță, dar nu putem înțelege noua formă de vot a cetățenilor: neidentificarea cu temele supuse la vot.
E și aceasta o formă de vot: votul prin absență, votul neglijat, votul repudiat.
Aceasta nu poate să însemne decât că cetățenii unei țări nu s-au simțit reprezentați și nu au reușit să se identifice cu o asemenea temă.
Aceasta înseamnă că atât liderii politici, cât și ceilalți actanți implicați, trebuie să-și revizuiască, mai degrabă, modul de a face politică, decât Constituția unei țări.
Aceasta mai înseamnă că, cel mai probabil, modul în care a fost formulată întrebarea, dar și campania părtinitoare, insuficent prezentată și cântărită, a fost una total eronată.
Aceasta mai înseamnă că nu doar Biserica Ortodoxă Română, dar și celelalte culte reprezentative din țară, confesiuni ce au făcut o campanie părtinitoare fără precedent, sunt vinovate de lipsa de reprezentativitate a propriilor enoriași: bineînțeles, nimeni nu-și va recunoaște vina.
Pe cine va da vina Patriarhul Daniel?
Explicația simplă este următoarea: votanții obișnuiți, la care făcea apel BOR, nu au fost suficienți.
Care au fost voturile ce au lipsit? Cel mai probabil al tinerilor cetățeni, de care va depinde familia românească modernă, dar care nu se regăsesc în discursul oficial al Bisericii.
Sau nu au fost de acord cu modul mârșav în care a fost bagatelizată o temă însemnată, cea a familiei, în termeni de ”prieteni” și ”dușmani”.
Probabil că Biserica Ortodoxă Română nu-și va permite să dea vina pe propriii enoriași, care reprezintă o sursă financiară inepuizabilă.
Pe Dumnezeu? Ar fi prea mult.
Atunci, una peste alta, ”dușmanii” sunt de vină. Trebuie doar să-i identificăm.