Vocea ta

Un profesor universitar în scaun rulant nu mai are acces în facultatea unde lucrează: „Îmi plătește salariul Primăria în aceste zile în care nu pot intra?”

Persoanele cu dizabilități sunt supuse zilnic la umilințe, în sepcial din cauză că se deplasează foarte greu pe trotuarele fără rampe, ocupate de mașini, că să nu mai vorbim de rampele dedicate de la diverse instituții, cele mai multe fiind doar de fațadă.

Într-o astfel de situație penibilă se află un profesor universitar de la Facultatea de Construcții, al cărui acces în clădirea unde lucrează a fost blocat de lucrările desfășurate de Primărie.

„Sunt cadru didactic universitar, la Facultatea de Construcții, Cluj-Napoca, persoana cu handicap locomotor grav, imobilizată în fotoliu rulant. Avand în vedere că ați blocat, cu lucrările dvs, toate intrările accesibile mie, vă rog să îmi spuneți pe unde să intru în instituția în care lucrez? Când intenționați să îmi redați accesul in instituție? Îmi plătește salariul Primăria în aceste zile în care nu pot intra, căci Universitatea nu mă plătește dacă nu particip la ore și la examene, și risc să imi pierd o carieră de peste 20 de ani?”, sesisează profesorul

Un alt profesor, de această dată de la Colegiul Economic Iulian Pop, se plânge că numărul parcărilor destinate persoanelor cu dizabilități sunt mult prea puține comparativ cu necesitățile.

„Sunt profesor la Colegiul Economic Iulian Pop Cluj Napoca. Sunt persoană cu dizabilități grad accentuat și dețin un card de parcare european pentru parcare eliberat de DGASPC. De ani de zile de când am aceasta legitimație de parcare parchez în Cluj Napoca gratis pe locurile libere pentru persoane cu dizabilități sau pe alt loc de parcare din spațiul public. Precizez că pe strada Emil Isac sunt doar trei locuri de parcare pentru persoane cu dizabilități deși sunt cel puțin trei instituții una langa alta: Colegiul George Barițiu, Rectorat Universitatea Tehnică și Colegiul Economic Iulian Pop. Deci ar fi trebuit să fie cel puțin 6 locuri de parcare pentru persoane cu dizabilități conform legii 448 de protecție a persoanelor cu dizabilități, fiecare instituție publică trebuie să aibă cel puțin două locuri de parcare. Precizez că cele trei locuri sunt pe șoseaua de pe strada Emil Isac”, sesisează profesorul.

Ziar de Cluj v-a prezentat în trecut și alte situații în care persoanele cu dizabilități au fost supuse la umilințe de către autoritățile statului. Pentru multe dintre acestea ieșitul din casă, pe jos sau cu mașina este o adevărată aventură presărată cu umilințe.

Citește și:

Rușine! O persoană cu dizabilități, amendată de un polițist local, deși a parcat legal

Au trecut 5 ani, iar scările rulante și lifturile din pasajul subteran de la gară au fost uitate

Rampă făcută în bătaie de joc la Cinema Mărăști:”Domnule Boc v-aș obliga să coborâți rampa ca o persoană cu dizabilități”

 

 

Exit mobile version