Este vorba despre imparatul Palpatine, unul dintre personajele negative din seria “Star Wars” (Razboiul Stelelor). Un ucrainean si-a asumat identitatea acestuia pentru a candida la alegerile locale, pe listele Partidului Internetului pentru consiliul local din Odessa – si a castigat, cu 54,4% din voturile din circumscriptia Kotovski, un cartier muncitoresc din nordul orasului.
Candidatul se prezinta drept Dmitrii Palpatin, angajat ca “imparat” la compania “Palpatine Finance Group”, scrie protv.ro.
De altfel, Partidul Internetului a reusit sa se faca remarcat la scrutinul de duminica. Desi candidatul sau la primarie, Darth Vader, a pierdut, unul dintre liderii miscarii, deghizat in Chewbacca, a ajuns in presa internationala dupa ce a fost retinut de politie.
In campania electorala, Partidul Internetului a transformat o statuie comunista a lui Lenin intr-una a lui vader, cu un router wi-fi care da Internet gratuit montat in interiorul castii.